Şi dacă pe pământ nu găsim totuşi nici un mijloc de comparaţie şi de măsură pentru ceva, atunci avem lumea cerească şi veşnică, faţă de care tot ceea ce este pământesc şi trecător este nespus de puţin, de mic şi de slab.
Ce dulce-i pacea Ta, Iisuse
ce-o dai la cei ce Te-au primit,
cu câte mângâieri umpli
truditul suflet chinuit!
Ce-aleasă-i sfânta bucurie
Închipuiţi-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat şi cu valuri puternice… Între vânturile furioase şi valurile înspumegate, o corăbioară luptă să răzbească spre ţărmul îndepărtat la un adăpost liniştit. După lupte şi primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe şi cu ultimele puteri, iată, în sfârşit, limanul de adăpost.
„Mama lui Iisus a zis slugilor: «Să faceţi orice vă va zice!»” (Ioan 2, 5)
Fericita şi îndurerata Maică a Domnului nostru Iisus Hristos a fost o fiinţă sfântă, aleasă şi tăcută. A avut o smerenie şi o tăcere atât de mare, cum numai
Sunt mai multe haruri (1 Petru 5, 12). Credincioşii cărora le-a scris Sfântul Petru erau alipiţi de adevăratul har al lui Dumnezeu. Care este acest har? Harul lui Dumnezeu (Tit 2, 11), acest har a fost arătat. Acest har învaţă pe credincioşi şi pe toţi oamenii să o rupă cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să
Datorită numai Ţie
Inima mea cântă
Şi prin orice-ar fi să vie
Nu mi se-nspăimântă,
Şi prin orice-ar fi să treacă
Stă netulburată
Orice lucraţi, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni (Col. 3, 23). Evanghelia a dospit şi-a înoit viaţa oamenilor în toate direcţiile. Evanghelia a adus un duh nou şi în munca omului. Orice lucraţi – zicea ap. Pavel – lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul – şi nu ca pentru
Un ministru se prezentă odată în inspecţie la o temniţă. După ce insteaza bunul mers al instituţiei, trece apoi în revistă şi pe cei deţinuţi. Se interesează de soarta lor şi de păsurile lor.
– Dumneata cum ai ajuns aici?
În mersul către Mâine -ajută-ne Iisus
să ne sfinţim viaţa,să ne mărim puterea,
mai răbdători să trecem spre ultimul apus
mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.
Orice greşeală cere o observaţie corectoare. Când observ eu singur greşeala mea şi mi-o corectez singur, este cel mai bine. Atunci oamenii nu mi-o văd, iar Dumnezeu Se face că nu mi-a văzut-o.
