În mersul către Mâine -ajută-ne Iisus
să ne sfinţim viaţa,să ne mărim puterea,
mai răbdători să trecem spre ultimul apus
mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.
Prin cernerile nopţii să nu cădem gunoi
prin vânturarea zilei, să nu ne-alegem pleavă,
prin anii încercării mergi pas de pas cu noi
să ne găseşti la capăt învredniciţi de slavă.
Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm
nădejdea neclintită să ne-o-ntărim întruna,
şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm
căznindu-ne genunchii să cucerim cununa.
Apleacă fruntea noastră mereu cu-atât mai jos
cu cât mai sus spre Tine ni-e inima-nălţată,
nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos
nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată.
Aşa, când o s-ajungem la Ţărmul Fericit
în Zorii-acelui Mâine ce-l tot dorim de-aseară,
Isuse, să ne-ntâmpini cu Prânzul pregătit
uitând de noaptea asta şi foamea ei amară…
Traian Dorz, Eternele Poeme
