Meditații

Adevăr și înșelare (I) – Traian Dorz

Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei și au simțit sute și sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta. Ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși, și cea a dumnezeilor falși. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului din gura Prorocului – Dumnezeu. Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă. Și acum stăteau în fața Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în fața propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște…

Mântuirea și păcatul (II) – Traian Dorz

Ce minunată și fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care amintește fericita noastră înnoire făcută de Duhul și Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, Ziua înnoirii noastre duhovnicești. Ziua nașterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre. În toți anii, când sosește ziua care ne aduce aminte despre data renașterii noastre duhovnicești, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inima plină, cu o nouă recunoștință și o nouă bucurie. Și, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoștinței, amândouă izvorând din aceeași stare unică și cu totul sfântă pentru noi, pe toată viața (Ezra 3, 11-13).

Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Nașterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.

Apropierea lui Dumnezeu (II) – Traian Dorz

Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte laţuri şi curse ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere – şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte satana.

Cât de grăbiţi devenim noi, chiar şi cei mai leneşi, când este vorba de un lucru ispititor, şi cât de orbiţi sunt ochii noştri trupeşti – şi chiar şi cei sufleteşti – de frumuseţea înşelătoare a păcatului…

Apropierea lui Dumnezeu (I) – Traian Dorz

Ce momente înălţătoare trăieşti totdeauna în lăcaşurile sfinte în preajma lui Dumnezeu!… Ce fericită înălţare trăieşte fiinţa noastră când trăieşte în prezenţa binecuvântată a lui Hristos, în orice loc şi în orice vreme. Fericite sunt aceste suflete şi acele vremuri care pot dobândi şi păstra înălţarea şi apropierea de Dumnezeu. Dar vai de acele suflete care se depărtează de El! Vai de acele suflete şi vremuri care năzuiesc nu înspre idealul dumnezeiesc, ci se coboară spre ceea ce este josnic şi se lasă cu plăcere atraşi de cele inferioare. Acelea sunt sufletele pierdute – şi vremile pierzătoare.

Praznicul sfinților români – Pr. Costel Căuș

Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori. (Psalmul 37, 37)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de fagăduințe pentru cei credincioși și neprihăniți care trăiesc într-o smerită ascultare de voia Lui, așa încât înfățișează viața lor ca pe una plină de binecuvântări. Iar una dintre aceste binecuvântări este totdeauna aceea a urmașilor, a fiilor sau a moștenitorilor. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică (Matei 19, 29).

După focul încercării (II) – Traian Dorz

Siguranța fericită că te găsești în grija și ocrotirea permanent prezentă a Păstorului Celui Mare, Iisus Hristos, te face să nu-ți mai pese de nimeni și de nimic din tot ceea ce este mai presus de puterile tale. Chiar dacă aceasta privește direct viața ta. Sau moartea ta.

Hrana ta este asigurată câtă vreme Hristos este Pâinea ta și câtă vreme trăiești în pășunea Lui cea veșnic proaspătă.

După focul încercării (I) – Traian Dorz

Va veni vremea să vedeți cu o strălucită bucurie ce semințe frumoase au să se arate și după focul acestei încercări care a trecut acum pârjolitor peste Biserica și Lucrarea lui Hristos. El Însuși veghează la aceasta. Și grija marii Puteri a lui Dumnezeu o va face.

Cel mai puternic simțământ care izbucnește din cuvintele Domnului este siguranța… Este încrederea fericită și sigură cu care trăiește, cu care suferă, cu care luptă, cu care se roagă, cu care muncește și cu care moare un adevărat credincios al lui Iisus.

Iertarea și dreptatea (II) – Traian Dorz

Dumnezeu Însuși a binecuvântat gândul unei Case a Lui. Pentru că locul în care trebuie să se înfățișeze oamenii înaintea Sa și felul în care trebuie să facă acest lucru se cere să fie unic și sfânt, iar Cuvântul Său se poate adresa oamenilor, în chip vrednic, numai în acest loc; de aceea să cinstim și să căutăm întotdeauna cu vrednicie Casa Domnului.

Desigur că tot pământul este al lui Dumnezeu, fiindcă El l-a întemeiat (Psalmul 24, 1-2) și fiindcă Prezența Ziditorului tuturor celor văzute și nevăzute umple totul și pretutindeni și nici o casă nu-L poate încăpea (II Cronici 6, 18). Totuși El Și-a ales o Casă care să fie numai a Lui. Și numai aceea este numai a Lui.

Iertarea și dreptatea (I) – Traian Dorz

Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăința și mântuirea celor ce-l prigonesc și-l nedreptățesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite și folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuși, în apăsarea lui, strigă către Dumnezeu după dreptate.

Cel credincios, cu toate că este bine încredințat că suferința lui nevinovată și nemeritată din partea oamenilor este spre binele său și spre slava lui Dumnezeu, totuși sufletul său nu poate să nu strige către Domnul să-Și aducă aminte de dreptatea sa.

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri – Traian Dorz

În casa Tatălui meu sunt multe lăcașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu mă duc să vă pregătesc un loc. Ioan 14, 2.

Ce largă este inima Domnului și câtă bunătate este în lărgimea ei! Ce largă este Împărăția Lui și câtă frumusețe este în lărgimea aceasta! Ce largă este dragostea Lui mântuitoare și câți încap în ea!…

Dacă Dumnezeu a îngăduit să fie pe pământ multe seminții, multe neamuri, multe limbi și multe popoare (Apocalipsa 7, 9), este pentru ca să I se umple marea lui Împărăție. Dacă sunt multe familii care își trag numele din Hristos (Efeseni 3, 15), sunt și multe lăcașuri în cer. Și dacă sunt multe cete care vor învia, fiecare la rândul ei, în Ziua Învierii (1 Corinteni 15, 22-23), sunt multe promisiuni pentru ele.

Top