În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către lisus, ispitindu-L pe El şi grăind: “Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?” Iar lisus i-a zis lui: “Poruncile ştii: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi“, să nu fii mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. lar el … Continuă să citești Evanghelia duminicii a 30-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa
29 noiembrie 2020
Dar însemnat lucru nu este numai să vestim Evanghelia, adică pe Hristos și Mântuirea pe care a adus-o El lumii și fiecărui suflet. Ci tot atât de însemnat este ca vestirea noastră să fie făcută într-un chip vrednic de Hristos și dintr-o stare vrednică de El. Mântuitorul nostru n-a vrut niște vorbăreți și predicatori care … Continuă să citești Vestitor al Evangheliei – Traian Dorz
26 septembrie 2020
La 31 de ani de la trecerea în Veșnicie a fratelui și poetului Traian Dorz, dorim să evocăm personalitatea marelui trimis al lui Dumnezeu printr-o scurt pasaj video de la înmormântarea poetului pe versurile cântării sale “Acasa mea”, interpretată de Corul şi Orchestra «Opera Group Project» şi solişti de la Opera Naţională din Cluj-Napoca.
20 iunie 2020
În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat către lisus, ispitindu-L pe El şi grăind: “Învăţătorule bune, ce voi face să moştenesc viaţa veşnică?” Iar lisus i-a zis lui: “Poruncile ştii: Să nu curveşti, să nu ucizi, să nu furi“, să nu fii mărturie mincinoasă, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. lar el a zis: “Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele”.
„Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră“ este o poruncă şi nu numai un sfat, pentru toţi credincioşii lui Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (I Petru 1, 15). Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în sfinţenie şi în neprihănire toate zilele vieţii lor (Luca 1, 75). Îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Chipul lui Dumnezeu, de o sfinţenie şi o neprihănire pe care o dă adevărul (Efeseni 4, 24). Şi, după cum Hristos S-a sfinţit El Însuşi pentru ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot aşa şi ei trebuie să se sfinţească pentru ucenicii lor. Fiindcă numai aşa aceştia vor putea fi sfinţiţi în adevăr.
Conştiinţa răspunderii este partea lucrătoare a cugetului curat. Partea odihnitoare şi răsplătitoare a acestuia este pacea fericită. Între aceste două părţi binecuvântate trăieşte cugetul curat. Cugetul în care se păstrează luminoasă taina credinţei. Fiecare din aceste două părţi o ajută pe cealaltă, ca şi cele două aripi ale vulturului, cu care acesta străbate înălţimile minunate şi care se ajută între ele.
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Unui om bogat i-a rodit ţarina. Şi cugeta întru sine, zicând: «Ce voi face, că nu am unde aduna roadele mele?» Şi a zis: «Aceasta voi face: strica-voi jitniţele (hambarele) mele şi mai mari le voi face şi voi strânge acolo toate roadele şi toate bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani! Odihneşte, mănâncă, bea şi te veseleşte». Dumnezeu i-a zis lui: «Nebune, în această noapte sufletul tău ţi se va cere de la tine înapoi, dar cele ce ai gătit ale cui vor fi? Aşa este acela ce strânge comori pentru el, iar nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte”. (Luca 12, 16-21)
Până când nu te-ai născut într-o familie, cum să fii moştenitorul acestei familii? Până n-ai intrat într-o casă, cum să lucrezi în ea? Până n-ai îmbrăcat uniforma, cum să spui că eşti ostaş? Naşterea din nou este actul prin care reintri în familia lui Hristos. Uşa prin care reintri în Casa lui Dumnezeu. Mijlocul prin care primeşti dreptul de a lucra în via Sa.
„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui!” (I Timotei 1, 12).
Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel mai vrednic lucrător al lui Hristos, din toate timpurile, a arătat că încrederea lui Dumnezeu este cea dintâi condiţie a unui adevărat slujitor al Său.
Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre“ (Apocalipsa 1, 5).
„Adusu-ne-am aminte de peştii ce-i mâncam în Egipt, de castraveţi, de pepeni, de ceapă şi usturoi… sufletul nostru s-a scârbit de această mâncare (mană) proastă… daţi-ne carne să mâncăm! “ (Numeri, cap. 1).
Mana ce li se dăduse israelitenilor era un dar ceresc, era o mâncare cerească. Israelitenii ar fi trebuit să mănânce această mană stând totdeauna în genunchi, cu rugăciune de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Însă, vai, ce lucru dureros se arată şi aici! Să ascultăm ce spune Biblia:
Și te-a hrănit pe tine Domnul Dumnezeu cu mană să-ți arate ție că nu numai cu pâine va trăi omul ci și cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Deuteronom 8, 3). Mana din Biblie li s-a dat israelitenilor ca un fel de învăţătură. Această mană le spunea despre legătura lor cu cerul, cu Dumnezeu. Această mană le arăta că ei sunt nişte copii ai lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îi hrăneşte cu pâine cereasca.
În vremea aceea, venit-a către Iisus un om căruia îi era numele Iair, şi acesta era mai-marele sinagogii; şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga pe El ca să intre în casa lui. Că avea o fiică, una născută, ca de doisprezece ani, şi aceea murea. Iar când mergea El, îl împresurau noroadele. Şi o femeie – fiind în curgerea sângelui de doisprezece ani, care cheltuise la doctori toată avuţia sa şi nici la unul n-a putut să se vindece – apropiindu-se dinapoi, s-a atins de poala hainelor Lui şi îndată a stătut curgerea sângelui ei.
