Sfântul Cuvânt ne amintește aici că noi (deci toți cei chemați) suntem niște împreună-lucrători… Nu numai unul este chemat… Oricât de însemnat ar fi acela-unul, nu numai el este ales. Suntem mai mulți, suntem toți…
Deci vinovat este veșnic, în fața lui Dumnezeu și în fața fraților săi, acela care de unul singur vrea să lucreze, fără frați. Care își închipuie că el poate să facă în Lucrarea lui Dumnezeu tot ce vrea el, fără a ține seama de părerea celorlalți, de încredințările celorlalți, de ascultarea și unitatea celorlalți.
Psalmul 7, versetul 1
Îndată ce credinciosul
Domnului alungă din nou şi hotărât pentru totdeauna de la el pe ademenitorii
cei răi şi arată că vrea de acum cu tărie să-L urmeze pe Domnul şi Mântuitorul
său Iisus Hristos, vrăjmaşul satan porneşte împotriva lui o prigoană nimicitoare.
Satan trece la atacul cel mare, cu toată puterea lui crudă şi răzbunătoare.
Atât de-aproape ești de moarte
că nu se poate să nu vezi
ce lungă-i umbra ei spre tine
și mâna ei spre unde șezi!
Atât de-aproape e nălțarea
de prăbușire și abis
că nu se poate să nu vadă
acel ce are-un ochi deschis!
„Şi cheltuind el toate, a început a se lipsi”.
Până au ţinut averea şi banii fiului, lucrurile au
mers bine. Petrecerile şi desfătările se ţineau lanţ. „Asta-i o dată viaţă!”
îşi va fi zis fiul cel pierdut. Însă averea se topea zi de zi. Când s-a topit de
tot, petrecerile şi desfătările deodată au încetat, prietenii s-au depărtat şi
fiul a rămas singur.
Pilda Evangheliei ne spune că fiul a cerut, iar
tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar răul şi pierzarea fiului încă nu
stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de
avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să
trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.
Dacă cineva se află să facă un păcat, se află îndată și altcineva să-l vadă și să-l spună.
De fiecare dată, când un suflet este ispitit să cadă în vreun păcat, cel care vede căderea aceasta, sau numai i se pare că este o cădere, va fi și el ispitit să vorbească despre ea.
Cel care cade în prima ispită nu trebuie să se supere pe cel care, din vina sa, cade și el într-a doua ispită.
Dar acel care vede pe fratele său căzând nu trebuie nici să râdă, nici să se bucure, cum de fapt se întâmplă de cele mai multe ori când cade cineva… Ci să alerge să-l ajute, ca să se scoale și să se spele de noroi sau de sânge…
Psalmul 6,
versetul 8
O dată ce un suflet s-a hotărât să meargă pe calea Domnului, călcând pe urmele Lui şi purtând crucea Lui în fiecare zi, desigur că cel dintâi lucru a fost şi trebuia să fie lepădarea de sine (Luca 9, 23). Adică ruperea totală şi definitivă de tot felul deşert de vieţuire de mai înainte (Efeseni 2, 3). Totala şi definitiva despărţire de toate legăturile plăcerilor şi prieteniilor care îl ţineau şi îl însoţeau în acest fel de vieţuire vinovată.
Doamne, inima mea toată Ție Ți-o predau,
– fă să nu pot niciodată înapoi s-o iau.
Îți predau a ei simțire cu tot focul ei,
toată dulcea ei iubire numai Tu s-o iei.
Pune-o-n slujba Ta, Doamne, viața mea,
Sunt al Tău cu tot ce-am eu, Dumnezeul meu!
Îți predau a mea ființă cu tot ce-am cuprins,
pune-n ea a Ta credință ca un jar aprins,
pune-n mine-a Ta lumină cât un soare-ntreg,
căci de Calea Ta divină viața mea mi-o leg.
Fă-mă să-Ți predau mai dulce rodul vieții tot,
împletit pe după Cruce, cât mai strâns mi-l pot.
Azi sub Crucea Ta se-așează, Doamne, viața mea,
fă mai sfântă să se vază Fața Ta pe ea.
Să cercetăm cu de-amănuntul pilda cu fiul cel
pierdut.
Evanghelia începe prin a ne spune că:
„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr
dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie». Şi le-a
împărţit lor averea. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr
s-a dus într-o ţară departe”.
Despre orbie s-a vorbit mereu şi mereu şi mereu…
Ea-i cea mai dureroasă boală dintre toate celelalte. S-a vorbit apoi şi despre
orbia sufletului, că ea-i şi mai periculoasă decât orbia trupească. S-a vorbit
despre aceste lucruri mereu. Acum am vrea să mai amintim numai că:
Iisus i-a vindecat pentru că aveau credinţă.
