Oastea Domnului

După ce Noe a intrat în corabie şi Dumnezeu a încuiat uşa în urma lui, el era într-o siguranţă deplină. Afară vuiau potopul şi prăpădul, afară era plângere şi moarte, dar înăuntru, în corabie, era viaţă, linişte şi mântuire. Valuri uriaşe acopereau munţii; valuri furioase izbeau şi corabia, dar Noe avea o siguranţă deplină. Corabia plutea cu mântuire peste apele morţii.

Psalmul 11, versetul 1

Credinciosule prigonit şi urmărit pe nedrept de vrăjmaşii lui Hristos, Domnul tău, pentru dragostea şi ascultarea de El, fii totdeauna liniştit şi sigur că la Domnul vei găsi în orice vreme scăparea şi adăpostul tău. Căci adevărate sunt cuvintele Lui: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!».

„În anul şase sute din viaţa lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptea a lunii, în ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi stăvilarele cerului s-au deschis. Şi s-a făcut ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi… apele au crescut şi au acoperit toţi munţii înalţi care erau sub cer. Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor şi au acoperit toţi munţii cei înalţi și a pierit orice făptură care se mişca pe pământ și tot omul, şi toate câte aveau suflare de viaţă, şi tot ce era pe uscat au murit.

Biblia nu ne spune mai amănunţit ce fel de lume era înainte de potop. Ne spune numai atât că se înmulţiseră oameni şi se stricaseră foarte. Cu siguranţă însă se poate spune că înainte de potop a trăit o lume foarte înaintată. Însăşi corabia lui Noe cea clădită cu mare meşteşug este şi ea o dovadă despre ştiinţa şi înaintarea oamenilor din acele vremuri. Lumea dinaintea potopului era plină de bogăţie, de luxuri, de cultură şi de ştiinţă. Dar, vai, toate acestea nu erau de nici un folos, pentru că toate erau otrăvite cu otrava păcatelor şi stricăciunilor sufleteşti (şi oare azi nu e tot aşa?)

În călătoria spre Cer nu putem merge oricum. Domnul are o singură Cale, care duce la Cer; diavolul are mai multe, care însă duc la pierzare, dar poate înşela prin anumite indicatoare să se creadă că ele duc la Cer. El știe să influențeze subtil pentru a crea confuzie în vederea unei orientări greşite, cu scopul de a dirija spre prăpastie, în aşa fel încât omul să nu-și dea seama că merge greşit, ba încă dându-i impresia sau chiar încredinţarea că se află pe drumul cel bun.

Iată întrebarea cea mai grea. Nu de răspuns la ea, ci de înţeles răspunsul. Căci toată lucrarea aceasta fiind o taină, o lucrare duhovnicească, nu-i uşor să fie înţeleasă. Orice naştere este o taină şi o durere. Aşa este şi naşterea din nou.