Trăim vremurile din urmă. Nelegiuirea a cuprins lumea ca sub stăpânirea unui demon grozav. Un semn al domniei fiarei este și ura împotriva copilului care este omorât înainte de a se naște. Avorturile sunt la ordinea zilei nu numai la orașe ci și la sate.
O știre îngrozitoare am citit zilele acestea într-un ziar. La Chișinău, 50 de ”mame” au murit de pe urma avorturilor provocate de o moașă criminală, în pivnița căreia s-a aflat un adevărat cimitir de feți, cu o mulțime de oase, mici schelete, un cimitir înfiorător, plin cu rămășițele operațiilor diavolești ale moașei. Pentru 200 de lei, moașa făcea păcatul acesta, cauzând moartea celor 50 de femei a căror vină nu poate fi mai mică decât a ei.
Pe unde-am mers, Iisuse, alături amândoi
s-a prefăcut, pietrișul, ca pajiștile moi
și toți câți vin în urmă pot merge-acum cântând
picioarele rănite se vindecă trecând…
Unde-am căzut cu-o cruce, e-un cântec și-un izvor
să vindece-o iubire, să stâmpere un dor
și câți ajung acolo, ar sta uitați mereu
căutând spre frumusețe, plângând spre Dumnezeu.
Apostolul Pavel, ca și alți aleși ai Domnului, i-a prețuit pe tineri și tinerețea pusă în slujba Domnului. În slujba de propovăduire a Evangheliei, el a folosit și o mulțime de tineri. Cel mai de-aproape și cel mai de încredere dintre tovarășii săi de slujbă care nu l-au părăsit niciodată au fost cei doi “copii” ai săi, Tit și Timotei. De aceștia doi s-a folosit mai mult în lucrarea grea pe care a făcut-o. Îi aflăm pretutindeni, însoțindu-l aproape în toate călătoriile lui. Au împărțit împreună cu neobositul Pavel toate durerile și ostenelile slujbei. Dezlipiți de toate cele pământești, l-au înțeles, prețuit și iubit atât de mult pe dragul lor părinte, “bătrânul Pavel”.
Dacă nu Îl mai recunoaștem pe Dumnezeu, religia este măturată, aș zice înlăturată la marginea societății. E o chestiune privată. Fiecare face cam ce vrea el, cum vrea el, nu te oprește nimeni – cum vedeți că, uite, și eu pot discuta lucrurile acestea aici și nu mă tem că mă leagă cineva că strig împotriva celor care dau legi la Bruxelles sau la Strassburg sau în altă parte.
Deci, ne bucurăm, pe de o parte, de o libertate extraordinară, pe care lumea poate n-a avut-o niciodată, dar iată e o libertate fără responsabilitate.
În numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Duh. Amin! Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Slăvit să fie Domnul! Preacuvioși și cucernici părinți, cuvioase măicuțe, iubiți frați și surori, membri ai Oastei Domnului. Când, cu câteva luni în urmă, părintele Corneliu Clop ne-a trimis o carte nouă despre fratele nostru drag Traian Dorz, și după aceea un telefon prin care mă invita la această adunare comemorativă, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la trecerea la Domnul a fratelui nostru Traian, ca să vin aici la Mizieș, satul, locul natal al frăției sale, mi-am pus pe inimă să răspund acestei invitații, mai cu seamă pentru că am fost și sunt legat de Oastea Domnului prin toate fibrele vieții mele lăuntrice.
Închipuie-ți că ești un împărat care are sub conducerea sa un oraș: sufletul copilului. Căci, într-adevăr, sufletul este un oraș. După cum în oraș unii fură, alții fac fapte de dreptate, unii muncesc cum trebuie, iar alții fac toate de mântuială și la întâmplare, tot astfel și în suflet sunt gânduri și gâmduri. Unele se luptă împotriva pornirilor neîndreptățite ale sufletului, cum sunt soldații în oraș; altele se îngrijesc de bunăstarea întregii locuințe a trupului, cum sunt oamenii de stat dintr-un oraș; altele poruncesc, cum sunt conducătorii orașului;
Plătești odată tot ce faci – și tot ce n-ai făcut
mai cu ușor dacă nu știi, – mai greu dac-ai știut
plătești păcatul nefăcut, – plătești cel făptuit
mai cu ușor acuma viu, – mai greu dac-ai murit.
Cu ochii țintă la Căpetenia și Desăvârșirea noastră. (Evrei 12, 2)
Lozinca biruinței unui creștin viu și luptător este apelul de la Evrei 12, 2: cu ochii țintă spre Cel ce este Căpătenia și Desăvârșirea credinței noastre, cu ochii țintă spre Iisus cel răstignit, cu ochii țintă spre Iisus Biruitorul.
Duhul Sfânt lucrează neîncetat să ne ridice privirea la Căpetenia luptei și desăvârșirii noastre, să nu ne privim pe noi, ci să-L privim pe Cel Răstignit pe crucea Golgotei pentru noi și mântuirea noastră. Dar, de altă parte, diavolul lucrează tocmai contra. El își bate mereu capul cum să ne întoarcă privirea de la ținta unde trebuie să privim.
De ce a ales Dumnezeu pe Moise, un om pe atunci bătrân de 80 de ani, care îşi vedea liniştit undeva departe de grija oilor sale, fără să aibă, nici măcar bănuiala, nici dorinţa, nici îndrăzneala unei astfel de lucrări pe care avea s-o facă! Taină!
De ce l-a ales Dumnezeu pe Ghedeon, un tânăr neîncercat, care îşi vedea de treaba lui să bată grâul în teasc, spre a-l ascunde de vrăjmaşul cotropitor al ţării, pentru ca familia lui să aibă hrană (Judec. 6)? De ce l-a ales pe David, sau pe Ilie, sau pe Daniel, sau pe fiecare din profeţii Săi? La vârste atât de felurite. În împrejurări atât de felurite, dar totdeauna minunat. Totdeauna pe neaşteptate, totdeauna neschimbat. Taină!
Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul pentru că El pătrunde ca o sabie cu două tăişuri, despărţind până la profunzime ceea ce este lumină, de ceea ce este întuneric, şi ceea ce este viu, de ceea ce este mort (Evrei 4, 12-13).
Înţelepciunea lui Dumnezeu este Adevărul, pentru că Ea nu poate fi nici înşelată (Ioan 2, 23-25), nici înşelătoare (Romani 3, 3; Isaia 54, 10). Oricine vine la El nu va fi izgonit afară (Ioan 5, 24). Dar oricine nu crede în El, nu va vedea viaţa ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el (Ioan 3, 36).
