Psalmul 17, versetul 1 Acestea sunt cele două condiţii în care trebuie să ne înfăţişăm cu rugăciunile noastre spre Dumnezeu: să fie pricina noastră nevinovată şi buzele noastre neprefăcute. Acestea se cere să le avem fiecare din noi când venim în faţa Sfântului Altar cu darul nostru şi în faţa Sfântului Dumnezeu cu cererile noastre.
21 septembrie 2020
Eclesiastul 10, 1 Păcatul, păcatul… acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora a biruit pe mari înţelepţi și a prăbuşit pe mulţi înălţaţi. O mică defecţiune la frâna unui autobuz încărcat cu oameni – şi tot autobuzul, nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură în prăpastie, omorând 80 de … Continuă să citești Puțină nebunie biruie înțelepciunea – Traian Dorz
19 septembrie 2020
La 31 de ani de la trecerea în Veșnicie a fratelui și poetului Traian Dorz, dorim să evocăm personalitatea marelui trimis al lui Dumnezeu printr-o scurt pasaj video de la înmormântarea poetului pe versurile cântării sale “Acasa mea”, interpretată de Corul şi Orchestra «Opera Group Project» şi solişti de la Opera Naţională din Cluj-Napoca.
20 iunie 2020
Psalmul 17, versetul 1
Acestea sunt cele două condiţii în care trebuie să ne înfăţişăm cu rugăciunile noastre spre Dumnezeu: să fie pricina noastră nevinovată şi buzele noastre neprefăcute. Acestea se cere să le avem fiecare din noi când venim în faţa Sfântului Altar cu darul nostru şi în faţa Sfântului Dumnezeu cu cererile noastre.
Zis-a Domnul: „Cela ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Eclesiastul 10, 1
Păcatul, păcatul… acest lucru care pare mic sau nimic în ochii multora a biruit pe mari înţelepţi și a prăbuşit pe mulţi înălţaţi.
O mică defecţiune la frâna unui autobuz încărcat cu oameni – şi tot autobuzul, nemaiputând fi oprit la timp, se prăbuşeşte la o cotitură în prăpastie, omorând 80 de vieţi.
O mică picătură de petrol într-un vas cu lapte și a stricat totul.
O mică aşchie sărită în ochi a adus orbire pe totdeauna.
O bucăţică de săpun căzut în mâncare a stricat toată mâncarea… Iată unde duce puţina nebunie…
Psalmul 16, vers 4
Pe măsură ce omul şi omenirea se îndepărtează de Singurul Dumnezeu Adevărat şi de Domnul nostru Iisus Hristos, Care este puterea Adevărului (Ioan 17, 3; 1 Corinteni 8, 4), inima lor înşelată şi stricată îşi află şi îşi inventează tot mai mulţi idoli la care să se închine, tot mai mulţi stăpâni la care să se robească, în slujba cărora să se înjosească şi în mocirla cărora să-şi afle noi forme de tăvăliri destrăbălate.
Psalmul 16
Păzește-mă, Doamne, că-n Tine mă-ncred;
Eu zic către Domnul, aleasa-mi iubire:
Tu, Doamne, ești Stânca pe care eu șed,
Tu, Doamne, ești Singura mea fericire.
Și sfinții din țară, poporul curat,
sunt toată plăcerea ce-o am eu pe lume.
Mulți oameni la idoli și zei s-au plecat,
eu nu le-aduc jertfă și nu le pun nume.
Acum avem prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Praznicul acesta şi-a luat începutul astfel: pe la anul 328, împărăteasa Elena a plecat la Ierusalim, ca să afle Sfântul Mormânt şi adevărata Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul Hristos. Era un lucru greu acesta pentru că iudeii, după Învierea lui Iisus, sfat urât făcut-au, ca să astupe cu pietre şi pământ crucile de pe Golgota şi mormântul din care înviase Hristos.
Zis-a Domnul: „Nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel Care S-a pogorât din cer – Fiul Omului, Care este în cer. Şi, precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa se cade a Se înălţa Fiul Omului. Ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El”. (Ioan 3, 13-17)
Psalmul 16, vers 1
În lumea aceasta atât de plină de primejdii şi în viaţa aceasta atât de plină de tot felul de vrăjmaşi, omul, cu cât se simte mai slab, cu atâta caută mai cu grabă un loc de adăpost.
Oamenii nu se pot reţine să nu strige încântaţi şi extaziaţi: Ce măreţi sunt aceşti munţi frumoşi! Sau: ce măreţe sunt aceste valuri puternice! Sau: ce măreţe sunt bolţile acestei peşteri! Ori: ce măreaţă este avalanşa aceasta de nori, străbătută de nenumărate fulgere şi trăsnete… Ori: ce măreţe sunt aceste privelişti!… Oamenii aceştia se pot totuşi opri o viaţă întreagă numai la aceste uimitoare măreţii dar fără să-L vadă îmbrăcat cu ele şi îmbrăcat în ele pe Dumnezeul tuturor şi pe al lor, Care este dincolo de aceste acte ale Lui.
Binecuvântare ţie,
cea mai sfântă-ntre femei,
ţie-mi plec cu bucurie
ochii şi genunchii mei.
Te cinsteşte fericită
gura mea, cântând pios
ţie, una-nvrednicită
a fi Maica lui Hristos.
