Oastea Domnului

Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei și au simțit sute și sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei pentru vina aceasta. Ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși, și cea a dumnezeilor falși. Acum, din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului din gura Prorocului – Dumnezeu. Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat. Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă. Și acum stăteau în fața Mântuitorului-Mesia cum stă cineva în fața propriei sale mame când, după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște…

Ce minunată și fericită este totdeauna sărbătoarea zilei care amintește fericita noastră înnoire făcută de Duhul și Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu, Ziua înnoirii noastre duhovnicești. Ziua nașterii noastre din nou. Ziua fericită a începutului mântuirii noastre. În toți anii, când sosește ziua care ne aduce aminte despre data renașterii noastre duhovnicești, de fiecare dată sărbătorim acest prilej cu o inima plină, cu o nouă recunoștință și o nouă bucurie. Și, ca la sărbătoarea reînnoirii Templului, adesea cântările noastre de bucurie se amestecă cu lacrimile recunoștinței, amândouă izvorând din aceeași stare unică și cu totul sfântă pentru noi, pe toată viața (Ezra 3, 11-13).

Binecuvântată să fie sărbătoarea Înnoirii noastre, Ziua Nașterii noastre din nou, scumpa zi a legământului nostru cu Iisus.

Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte laţuri şi curse ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere – şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte satana.

Cât de grăbiţi devenim noi, chiar şi cei mai leneşi, când este vorba de un lucru ispititor, şi cât de orbiţi sunt ochii noştri trupeşti – şi chiar şi cei sufleteşti – de frumuseţea înşelătoare a păcatului…

Ce momente înălţătoare trăieşti totdeauna în lăcaşurile sfinte în preajma lui Dumnezeu!… Ce fericită înălţare trăieşte fiinţa noastră când trăieşte în prezenţa binecuvântată a lui Hristos, în orice loc şi în orice vreme. Fericite sunt aceste suflete şi acele vremuri care pot dobândi şi păstra înălţarea şi apropierea de Dumnezeu. Dar vai de acele suflete care se depărtează de El! Vai de acele suflete şi vremuri care năzuiesc nu înspre idealul dumnezeiesc, ci se coboară spre ceea ce este josnic şi se lasă cu plăcere atraşi de cele inferioare. Acelea sunt sufletele pierdute – şi vremile pierzătoare.

Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori. (Psalmul 37, 37)

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de fagăduințe pentru cei credincioși și neprihăniți care trăiesc într-o smerită ascultare de voia Lui, așa încât înfățișează viața lor ca pe una plină de binecuvântări. Iar una dintre aceste binecuvântări este totdeauna aceea a urmașilor, a fiilor sau a moștenitorilor. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică (Matei 19, 29).