Poezii

Doamne, sunt pe lume oameni cărora mi-aș da ce-am tot
și sunt alții pentru care, cât aș vrea, nimic nu pot.

Pentru unii cu iubire și cu drag îngenunchez,
pentru alții mă cutremur să mă rog și să veghez.

Binecuvântare ţie,
cea mai sfântă-ntre femei,
ţie-mi plec cu bucurie
ochii şi genunchii mei.

Te cinsteşte fericită
gura mea, cântând pios
ţie, una-nvrednicită
a fi Maica lui Hristos.

Mulțumesc, Dulce Iisus,
pentru grija-Ți dulce
care printre flori mi-a dus
calea – și mi-o duce,
care-n orice loc și pași
sarcinile-mi poartă,
care de-orișice vrăjmași
căile-mi departă!

Nu te mânia pe răul ce se nalță prea-ncrezut,
are cine să-l smerească: Viul Dumnezeu Temut.

Nici nu-ți pierde bunul cumpăt când păcatu-n cinste-i pus,
are cine să-l trântească: Viul Dumnezeu de Sus.

Cei ce-au păcătuit Credinţei
sunt vinovaţi de-un greu păcat,
căci Dumnezeu doar o credinţă,
spre mântuirea Lui, ne-a dat;
iar cei ce-o calcă pe aceasta
păcatul cel mai greu îl fac:
– primesc înşelătoare crezuri,
dar nu credinţă până-n veac.

Preasfântă Maică Bună a Domnului Hristos,
cu îngerii-mpreună venim, venim să te cinstim,
Preasfântă Maică Bună.

De-a pururea Fecioară, al Curăţiei Crin,
a Cerului Comoară, dorim, dorim să te cinstim,
de-a pururea Fecioară.

Dorurile ne-mplinite
pân-la moarte scumpe sunt,
culmile nedobândite
le tânjim pân-la mormânt.

Orișice dorință-atinsă
e un paradis sfârșit,
orice năzuință-nvinsă
e un munte prăbușit.

Tu, care-ai fost cu mine mereu nedespărțit
pe toate-a mele drumuri și-n toate-a mele zile,
– fii și mai lângă mine, acuma, la sfârșit,
ferind a mele temeri și luminându-mi-le.

Domnul meu iubit, du-mă liniștit către-al meu sfârșit,
iar în clipa grea fii lumina mea pân-la dreapta Ta.

Cine s-a unit cu lumea e vrăjmaş cu Dumnezeu,
duhul lumii cine-l are merge tot mai spre osândă
până când ajunge-un demon, un eretic şi-un ateu
ce e-n stare pe-orice semen să-l ucidă şi să-l vândă.

Unde nu se fac biserici se vor face închisori,
când chemările sunt goale, neascultările sunt pline,
tot ce nu-i făcut la vreme e plătit de mii de ori,
cine n-ascultă-n cântare o s-asculte în suspine.

Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Iisus, Mântuitorul meu,
căci nimeni altul, de la Tine,
n-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
har aşa bogat,
o, cât sunt dator,
Scump Mântuitor!