Ce este Oastea Domnului
Oastea Domnului este o inspiraţie și o creație spirituală care a venit pe de-a-ntregul de la Domnul de sus.
Oastea Domnului este, de la începutul ei, o minune… Un voluntariat cu luptători voluntari în toate părțile țării… Este aflarea și vestirea lui Isus cel Răstignit.
În Oastea Domnului, totul este revărsarea Duhului Sfânt. Ea este o mișcare pronunțat duhovnicească. Oastea Domnului a ieșit din suflarea Duhului Sfânt și va trăi numai până când va sta sub această suflare.
În creaţia aceasta, Domnul a folosit un vas slab, a pus trâmbița în gura unui umil preot care a chemat sub steagul Domnului pe toți cei care, de bunăvoie, s-au hotarât să intre într-un război duhovnicesc. Inițiativa acestei mișcări este, așadar, pe de-a-ntregul, a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire și nici o înțelegere cu privire la această mișcare. Și de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredințare specială pentru înființarea ei.
N-a avut această lucrare nici fonduri nici subvenții. Dar a avut revărsarea Duhului Sfânt. N-am avut decât darul lui Dumnezeu și destul ne-a fost nouă acest dar (2 Cor. 12, 9).
Oastea Domnului este o mărturie despre cum lucrează și azi în lume darul lui Dumnezeu, folosind vase umile și slabe.
pr. Iosif Trifa, din Ce este Oastea Domnului
Noi, cei care ne-am hotarât cu legământ pentru Domnul și, printr-o credință vie, ne-am altoit prin Duhul Sfânt în trunchiul evanghelic al Bisericii celei Vii a lui Hristos, deci noi, facem parte din neamul cel sfânt și unic al fiilor lui Dumnezeu, cetățeni ai Împărăției Lui Veșnice și mădulare ale Trupului Său Etern.
În această calitate, noi suntem urmași ai Domnului Isus, ai sfinților Săi apostoli, profeți și părinți care, înaintea noastră, au trăit și au murit în credința aceasta care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna, după cum scrie Sfânta Scriptură (Iuda 3).
De fapt, după sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu și după învățăturile sfinților părinți bisericești, numai cei născuți din nou fac cu adevărat parte din Trupul viu și lucrător al lui Hristos care este Biserica Sa cea adevărată.
Lucrarea Oastei Domnului este un altoi nou și sfânt al unor mlădițe care înainte eram sălbatice prin faptele noastre rele. Dar prin Nașterea de Sus ne-am altoit în butucul Vieții care este Hristos.
În această Lucrare sfântă și înnoitoare, Dumnezeu S-a folosit pentru noi de părintele Iosif, primul nostru înaintaș în această Lucrare și cel care ne-a născut pe noi în Hristos, prin Evanghelie, după cum scrie Sfânta Scriptură (1 Cor. 4, 15).
Dar cum și pe vremea lui Moise, profetul Domnului pentru Israel, sau pe vremea lui David-împăratul, Dumnezeu le-a dat acestora niște însoțitori viteji și devotați prin care a condus poporul spre Canaan ori au câștigat biruințele asupra vrășmașilor, tot așa, Domnul a dat și părintelui nostru Iosif, în lupta Oastei Domnului, niște însoțitori vrednici prin care acesta a fost ajutat și mângâiat și prin care apoi Oastea s-a răspândit în toată țara și peste hotarele ei.
Acești însoțitori și luptători viteji ai Oastei Domnului care au trăit și au murit statornici și vrednici în aceeași credință în care au pus legământul lor cu Dumnezeu – sunt vrednicii noștri înaintași și primii pionieri ai acestei lupte duhovnicești în țara noastră. Ei au dus primele lupte și au adus primele jertfe în această Lucrare sfântă. Ei au tras primele brazde în desțelenirea terenului în care cresc acum vlăstare atât de frumoase.
Astfel noi, cei care îi urmăm, trebuie să luăm bine seama la felul lor de viață și de luptă și, după Cuvântul Domnului, să le urmăm credința. Pentru ca să ajungem pe urmă și noi acolo la cununa și la slava veșnică, unde au ajuns acești binecuvântați înaintași ai noștri în Domnul.
Slavă veşnică Ție, Domnul și Dumnezeul nostru, Care Ți-ai arătat dragostea deosebită față de noi prin faptul că ne-ai trimis un astfel de profet și o astfel de Lucrare Mântuitoare. Te rugăm, deschide-ne ochii ca să vedem şi inimile ca să primim darul Harului Tău pentru mântuirea noastră şi a tuturor urmaşilor noştri. Acum şi în vecii vecilor. Amin.
Traian Dorz, din Sfinţii noştri înaintaşi
Cum a luat fiinţă Oastea Domnului
Prin anii 1920, părintele Iosif Trifa, la vârsta de 32 de ani, era în Ardeal un cunoscut și apreciat scriitor, mai ales bisericesc.
În timpul acesta îi apare prima sa carte de predici, „Spre Canaan”, tipărită la Arad.
Datorită talentului său, este chemat, în același timp, pentru a ocupa diferite posturi importante, atât la Cluj, de către prietenul său, profesorul Ioan Lupaș, cât și la Sibiu, de către noul Mitropolit de atunci, Nicolae Bălan, care îi fusese și profesor în anii de teologie de la Sibiu.
Alege Sibiul și intră ca duhovnic la Academia Teologică și ca director la Orfelinatul Ortodox.
În Anul Nou 1922, când se hotărî la conducerea Mitropoliei Sibiului să se înceapă apariția acelei foi religioase pentru popor, numită „Lumina Satelor”, la conducerea ei fu așezat ca redactor tânărul și entuziastul slujitor al Domnului, preotul Iosif Trifa. Acesta, pe lângă postul de duhovnic al teologilor și de director al Orfelinatului, își luă și această sarcină de făclier al lui Hristos, pentru îndrumarea neamului nostru prin pustiul acestor stări haotice, spre Canaanul cel dorit al emancipării noastre evanghelice și culturale prin Hristos și prin Biserică. […]
Din primul an, ca redactor al unei foi cu o atât de clară și de grea sarcină, el și-a dat seama că nu există decât două căi: fuga ori jertfa. Cum la fugă nici nu se putea gândi trebuia să se gândească la Jertfă. Dumnezeu Însuși, Care îl alesese clar pentru aceasta, îi și dase hotărât aceste două semne: singurătatea și suferința. Fără singurătate n-ar fi fost liber din afară. Fără suferință n-ar fi fost liber dinlăuntru.
Așa s-a ajuns la Noaptea de Bilanț și de Revelație a Anului Nou 1923. Din această noapte de zbucium și de prăbușire, s-a născut saltul strălucit și înnoitor al Oastei Domnului.
Redăm chemarea la o hotărâre pentru o viață nouă în Hristos, publicată de părintele Iosif Trifa, în nr. 1/1923 al publicației „Lumina Satelor”.
Subsemnatul……., gândindu-mă cum aș putea intra în anul cel nou cu folos de mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta, cu începere de la Anul Nou, să scot din traiul meu sudalma și beția… Mă lepăd cu ură și scârbă de aceste păcate… Intru prin această hotărâre în rândul acelora care se vor hotărî ca și mine, ca astfel toți împreună, ca niște buni ostași ai lui Hristos, să începem lupta cea sfântă a curățirii vieții noastre de păcatele noastre cele multe și grele. În fruntea Oștirii noastre stă Mântuitorul Hristos și El ne va duce la biruință. Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute și pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele și mântuirea mea sufletească.
data în ……….. la Anul Nou 1923
Profetul Adevărului Viu, plin de Duhul Sfânt, suna din trâmbița redeșteptării bisericești și apăsa din greu pe plugul evanghelizării naționale, desțelenind hotarele sufletești ale țării pline de spini și bolovani pentru semănătura și recolta cea nouă și mântuitoare. Întreg sufletul poporului iluminat, presimțind în el pe adevăratul trimis al lui Dumnezeu și pe dezrobitorul său duhovnicesc, i s-a atașat cu toată puterea încă de la începutul deslușirii glasului soliei sale. […]
Dar tocmai pentru asta diavolul, vrășmașul oricărui bine, a stârnit împotriva tânărului profet pe toți îmbătrâniții sclerozați în conservatorismul lor avantajos și comod. Și împotriva „noutății” evanghelice a Oastei, pe toți păstrătorii vechilor datini lumești, în urma cărora ei aveau numai câștiguri iar Dumnezeu și sufletele neștiutoare – numai pagube.
Viclenia împotrivitorilor a știut cum să se ascundă sub prefăcătoria religioasă. Apoi i-au pregătit un proces la capătul căruia aveau să-i răpească atât calitatea de preot cât și averea și chiar viața pământească.
După ce i-au grăbit moartea, prin tot felul de lovituri și nedreptăți, i-au confiscat singurul avut pe care îl mai păstrase: tipografia Oastei, pusă cu totul numai în slujba Domnului și a Lucrării Sale. Iar a patra zi după moarte, ca o monstruoasă condiție fără de care nu putea fi nici înmormântat, i-a fost luată și haina de preot, sfâșiată în bucăți și ruptă de pe trupul său din sicriu… Ce răzbunare înspăimântătoare, ce sacrilegiu – dar ce revelatoare potrivire cu Hristosul lui!…
Calvarul apostolatului său, care începuse la Sibiu, în 1922, avea să se sfârșească tot acolo, după 15 ani, la începutul anului 1938.
În acești 15 ani, luptând întâi cu munții de ignoranță și de prejudecăți, apoi cu munții de ură și de prigoniri, a reușit să tipărească un număr de 6 publicații săptămânale, gazete religioase pentru popor, în număr de aproape 20 milioane exemplare. Un număr de 42 titluri de cărți și 12 calendare – carte, în câte 1-5 ediții și într-un număr de un milion și treizeci și două mii de exemplare.
În 15 ani, nu era un colțișor din țară în care să nu fie o grupare a Oastei Domnului, o adunare de suflete noi, înflăcărate și vii pentru Hristos. Aceștia aduceau acolo trăirea nouă și evanghelică a primilor creștini…
Astfel se precizează tot mai limpede împlinirea marelui scop pe care l-a avut de la început înțelepciunea și bunătatea Domnului cu această Lucrare: mântuirea neamului nostru şi renaşterea evanghelică a Bisericii noastre.
Hotărât lucru: dacă Dumnezeu a avrut să facă această Lucrare pentru acest scop, voia Lui se va împlini cu siguranță! Timpul necesar pentru aceasta nu contează. La Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi. Tot ce începe El însă va ajunge sigur la un bun sfârșit. Oamenii și Satana, prin împotrivirile lor, pot uneori întârzia împlinirea planurilor lui Dumnezeu. Și pot chiar zădărnici pentru ei mântuirea dorită de mila Lui . Dar nu vor putea nimici niciodată o lucrare sfântă căreia El i-a încredințat o solie, i-a hotărât un scop și i-a rânduit un destin.
Solia divină încredințată Oastei Domnului este clară: renașterea Bisericii noastre și mântuirea neamului nostru.
Deci, oricine va dori vreodată renașterea acestei Biserici și mântuirea acestui neam, să se apropie de lucrearea Oastei Domnului și să o ajute să facă minunea aceasta cât mai curând.
Traian Dorz, din Sfinţii noştri înaintaşi