Un alt păcat înfiorător – sudalma, contra căruia luptă Oastea Domnului
„Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică“ (Marcu 3, 28). Iată ce vorbe grele şi pline de fior ne-a lăsat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Ne spun aceste vorbe că sunt unele păcate pe care Dumnezeirea nu le iartă niciodată, ci le pedepseşte cu osânda de veci. Aceste păcate sunt cele ce ridică hulă împotriva Duhului Sfânt. Între aceste păcate se află şi sudalma, înjurăturile.
Grozav păcat trebuie să fie acela care n-are iertarea Tatălui Ceresc! În sute de locuri şi în sute de feluri ne spune Scriptura cât de milos şi de iertător este bunul Dumnezeu. Sunt pline Scripturile de datornici iertaţi, de tâlhari mântuiţi, de fii rătăciţi primiţi cu ospăţ şi de alte tot atâtea pilde ale iertării şi milei dumnezeieşti. Mai mult chiar, Iisus a strigat şi de pe Cruce iertare pentru acei care băteau cuie în mâinile şi picioarele Sale. Şi, iată, sudalma este un păcat căruia nu i se dă această iertare. Grozav trebuie să fie un aşa păcat! De ce oare?
De aceea, pentru că sudalma – înţeleg sudalma de cele sfinte – vatămă Dumnezeirea mai mult şi mai greu decât alte păcate. Ascultaţi numai şi gândiţi-vă mai de aproape la spurcăciunile ce le scoate suduitorul din gura sa şi veţi înţelege îndată de ce nu se iartă acest păcat.
Despre Satana se ştie că este un răsculat şi hulitor împotriva lui Dumnezeu şi că el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este şi el un hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu.
Văzut-aţi pe suduitorul de cele sfinte cum, în decursul fioroaselor înjurături, îşi ridică mîinile şi privirea spre cer, ca şi când ar ameninţa pe Cineva de Acolo? El este – ca şi Satana – un răsculat pe faţă, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.
Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândul creştinilor.
Mai este apoi o pricină care ridică sudalma peste alte păcate şi o face mai grea decât altele. Multe alte păcate face omul, silit de anumite porniri şi împrejurări. Fură omul din lipsă, minte ca să scape de ceva, jură strâmb ca să câştige ceva – suduie însă de buiestru şi de îngâmfat, suduie de prea sănătos, de prea tare şi puternic. Suduitorul este, aşadar, un batjocoritor al milei şi darurilor ce le are de la Dumnezeu, Tatăl Ceresc şi, de aceea, păcatul lui nu se iartă.
Sudalma este cuţitul cu care suduitorul, nesilit de nimeni, ci de bunăvoie, îşi înjunghie sufletul său, iar doi oameni ce se „suduie“ sunt doi nebuni ce-şi omoară sufletul ziua la amiazi.
Fratele meu! Eu te rog cu lacrimi în ochi, lasă-te de înjurături, de acest păcat groaznic şi înfricoşat! Intră în Oastea Domnului şi te lasă îndată de acest nărav cu care îţi omori sufletul!
Preot Iosif Trifa, Ce este Oastea Domnului
