Articole

Despre creșterea copiilor (VIII) – Sf. Ioan Gura de Aur

Este timpul să ne ocupăm de poftă. Aici şi castitatea, şi vătămarea sunt duble. Poţi să te strici pe tine sau pe alţii; poţi să fii tu însuţi cast, sau să faci ca alţii să fie caşti. Sunt de părere că trebuie ca nici copilul să nu fie corupt de alţii, dar nici el să nu corupă fetele. Doctorii spun că la cincisprezece ani copiii sunt asaltaţi puternic de poftă. Cum vom înlănţui această fiară? Ce vom face? Ce frâu să-i punem? Nu cunosc altul decât cel al gheenei.

Mai întâi să-l îndepărtăm pe copil de vederea şi auzirea a ceva ruşinos, niciodată un copil să nu se ducă la teatru. Dacă cere să se ducă la teatru, atunci să găsim copii de vârsta lui care nu se duc la teatru ca, prin puterea exemplului, să-l îndepărtăm de teatru, nimic nu produce rezultate atât de importante ca emulaţia. S-o aplicăm în toate încercările noastre, dacă este ambiţios copilul. Emulaţia are mai multă putere decât frica, decât făgăduinţa şi decât orice altceva.

Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc – pr. Iosif Trifa

– un copil s-a dat și neamului românesc –

Dumnezeu a voit ca în fruntea țării noastre să ajungă un rege copil (n.n. Regele Mihai I). Un copilaș de 6 ani este regele nostru, dar acest rege este cel mai curat și mai nevinovat dintre toți regii pământului. Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc. Un copil s-a dat și neamului românesc. El ne va fi spre mântuire națională când ne vom sili să fim și noi ca el: curați în sufletele și purtările noastre.

Odinioară, Domnul Iisus a pus un copil în fața apostolilor bântuiți de ispita trufiei, zicându-le: „de nu veți fi ca pruncul acesta nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2). Domnul a pus și în fruntea țarii noastre un Copil. L-a pus în fruntea noastră și în fața noastră să luam de la el pildă de curăție sufletească.

Stările din țara noastră așteaptă și ele un mântuitor, o mântuire, o îndreptare. Unii așteaptă această îndreptare de la politică, alții de la ușurarea crizei financiare, alții de la mișcarea studenților… dar această mântuire nu va veni decât de la îndreptarea și după îndreptarea noastră și a purtărilor noastre.

Vindecarea și moartea (II) – Traian Dorz

În viața noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul. O dorință aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru. O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le știm și să le judecăm. O sete chinuitoare după cunoașterea vieții celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor și slăbiciunilor lor, ca apoi să-l putem disprețui, și cleveti, și înjosi cât mai mult pe semenul nostru. Ca o fiara care pândește altă fiara, ca să o sfâșie. Totuși ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naște? Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naștere pentru păcatele de dupa ea? Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns. Nu vom răspunde nici noi, dar merită să gândim la ea, căci își are rostul ei mare, adânc și tainic.

O, câte adevăruri încă nu le cunoaștem! Nu îngăduiți în inimile voastre bănuieli rele față de alții și cu atât mai mult nu le răspândiți. Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovați. Oare cine dintre voi este chiar fără nici un păcat? Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El nimănui. Și nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor. Aceasta este dragostea care acoperă totul. Nu știți oare chiar voi înșivă câte păcate de-ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel ca nimeni, nici pâna azi, nu vi le-a aflat și nu a știut nimeni că voi le-ați făcut. O, cât bine v-a făcut El în felul acesta! Și de la ce rușine și nenorocire  v-a scăpat bunatatea Lui, acoperindu-vă fărădelegea! De ce nu puteți și voi acoperi nimic la de-aproapele vostru? Domnul vi le-a acoperit și n-a lăsat să fie aflate și știute aceste păcate ale voastre nu pentru că Domnul ar îndreptăți păcatul și l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de rușinea și de batjocora lumii. O, ce adânc adevăr vrea să vă învețe asta!

Ce te-ai fi făcut tu, omule, și toată lucrarea ta dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor? Sau măcar unele dintre ele, acelea pe care le-ai avut mai ascunse! Așa cum a vrut diavolul să ți le afle lumea, atunci când te-a îndemnat să le faci! Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului? Nu uita mila cea mare a lui Dumnezeu! Domnului I-a fost mila de tine și nu te-a părăsit. A ales alte căi pe care să te ducă să-ți vezi, să-ti urăsti și să-ți părăsești păcatul tău, spre a nu te părăsi, numai pentru ca să-ți mântuiască sufletul și să te despartă de păcat chiar și fără voia ta dar nu ți l-a descoperit! Fă și tu asemenea cu altii când le afli păcatele lor.

Din naștere, noi toți suntem robi ai păcatului strămoșesc, după cum este scris. Din fire, noi toți suntem copii ai mâniei (Efeseni 2, 3). Iar ca să ajungem să vedem, trebuie să ni se deschidă fiecăruia ochii. Iar ca să ni se deschidă ochii, trebuie ca fiecare dintre noi să ne întâlnim cu Hristos, Singurul Dumnezeu și Mântuitor Care ne poate dărui vederea sufletului. Nu exista boală fără de leac. Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit și leacul pentru ea. Dar leacul trebuie căutat! Și în aceasta stă datoria omului și ispășirea păcatului care i-a adus boala. Leacul trebuie însă căutat la timp. Și acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos. O Doamne, ajută-ne pe toți să-l aflăm în Tine. Amin.

Vindecarea și moartea (I) – Traian Dorz

Hristos Iisus a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort, adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale și nici o nădejde de scăpare. Hristos Domnul a venit să-i izbăvească pe cei robiți, adică pe aceia care, prin ei înșiși sau prin alții din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire și nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 61, 1-3; Evr 2, 14-15). O, ce Mântuitor minunat este El!

Pentru că nici unul dintre cei pierduți nu-L cunoștea pe Izbăvitorul trimis să-i scape – fiindcă Fața Lui era acoperită, iar ei nu știau unde și cum să-L caute îi cauta mereu El pe ei.

Ochi fără vedere – Arhim. Iuliu Scriban

În lumea noastră de azi se petrec o mulțime de lucruri care ne arată limpede ce rea e viața omului fără călăuza credinței. Apar lucrări de seamă, care pot deschide ochii omului să vadă bine și sănătos și să nu se amăgească cu luciri înșelătoare. Totuși omul trece pe lângă acestea fără a le vedea și-și duce viața sa înainte, cum s-a îndulcit s-o ducă, cum crede el că e bine. Dacă îi vorbești tu de astfel de lucruri, nu te ascultă bucuros. Dacă vrei să-i dai ceva de folos să citească, nu se prinde. Parcă ar fi fermecat, ochii lui stau ațintiți aiurea și dorurile lui plutesc departe de ce-i spui tu.

Despre creșterea copiilor (VII)- Sf. Ioan Gura de Aur

Haide acum să intrăm înlăuntrul oraşului, să-i prescriem legi şi să facem ordine, o dată ce am rânduit bine porţile. Mai întâi să aflăm cu precizie unde sunt casele şi vistieriile locuitorilor oraşului, unde locuiesc atât cetăţenii serioşi, cat şi cei uşuratici.

Se spune că mânia, partea irascibilă a sufletului, îşi are locuinţa în piept, în inima din piept, pofta îşi are locuinţa în ficat, iar raţiunea, în creier. Fiecare dintre ele are virtuţi şi vicii. Virtuţile părţii irascibile ale sufletului sunt: răbdarea şi blândeţea, iar viciile sunt: arţagul şi încăpăţânarea. Virtutea poftei este castitatea, iar viciul: desfrânarea. Virtutea raţiunii este înţelepciunea, iar viciul: prostia. Să ne îngrijim deci ca în inima, în ficatul şi în creierul copilului să ia naştere numai virtuţile, iar virtuţile la rândul lor sa dea naştere unor cetăţeni virtuoşi, nu vicioşi. Într-adevăr, aceste puteri ale sufletului: partea irascibilă, pofta şi raţiunea sunt ca nişte mame care dau naştere gândurilor.

Sora noastră Fivi – Ioan Marini

Un cuvânt spune Domnul și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire. (Psalmul 68, 11)

Cine n-a auzit de ea? Cine n-o cunoaște? Ea face parte din marele număr al binecuvântatelor slujitoare ale Domnului Iisus și ale Bisericii Sale vii. A fost în timpul vieții ei de pe pământ diaconiță, adică slujitoare a Bisericii din Cencrea (Grecia). Binecuvântat să fie Domnul, Care a ridicat-o, în harul Său, împreună cu alți mulți, și pe Fivi, sora noastră a cărei amintire ne umple sufletele de bucurie și nădejde. Și ne bucurăm că, în harul Său, El a ridicat și în zilele noastre încă alte multe surori ca ea care îi slujesc Lui, cheltuindu-și viața și darurile primite în lucrarea dragostei Lui de pe pământ pentru răspândirea Evangheliei și ajutorarea celor ce sunt în nevoie.

Limanul credinței – Arhim. Iuliu Scriban

A merge în calea gusturilor noastre înseamnă a merge într-o cale potrivnică nouă. Deși ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dovada se face îndată că este calea care nu se potrivește cu ființa noastră, fiindcă ne roade și ne doboară. Într-adevăr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălțare, la fericire? Totdeauna gustarea păcatului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furișat în trupul nostru și ne-a strâmbat șirul drept al faptelor noastre.

Despre creșterea copiilor (VI) – Sf. Ioan Gura de Aur

După ce copilul a crescut mai mare, spune-i și întâmplări care să-i sădească în suflet mai multă frică de Dumnezeu. Când mintea lui e încă fragedă nu-i pune lui astfel de poveri, ca să nu se sperie. Dar când este de cincisprezece ani, și chiar mai mult, să audă relatări despre gheenă. Dar mai bine când este de zece, opt ani și mai puțin chiar, să audă în toată amănunțimea istoria potopului, a Sodomei, istorisirile despre cele petrecute în Egipt, toate câte sunt pline cu pedepse trimise de Dumnezeu pentru oameni. Când crește mai mare, să audă istorisiri din Noul Testament, din timpul harului, istorisiri despre gheenă. Îngrădește-i auzul cu aceste relatări și cu altele nenumărate pe care le ai din propria ta experiență.

Iubiți-vă unii pe alții – Ioan Marini

Să vă iubiți! Așa le-a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi cu puțin timp înainte de pătimirea și moartea Sa pe cruce. Nici o altă poruncă nu le-a dat, decât aceasta singură: Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Nu le-a dat alte porunci, fiindcă toate poruncile și toată legea, fără iubire, nu înseamnă nimic. Dragostea însă, singură, le plinește pe toate. Dragostea este împlinirea legii (Romani 13, 8-10). Nici chiar credința, jertfele, milostenia și darurile nu trag în cumpăna veșniciei dacă nu sunt izvorâte din adevărata iubire.

Top