Orice greşeală cere o observaţie corectoare. Când observ eu singur greşeala mea şi mi-o corectez singur, este cel mai bine. Atunci oamenii nu mi-o văd, iar Dumnezeu Se face că nu mi-a văzut-o.
Când mi-o văd, dar nu mi-o corectez la timp, mi-o judecă alţii şi mi-o mustră Dumnezeu.
Când nu vreau nici să mi-o văd, şi nici să mi-o corectez, atunci mi-o judecă oamenii şi mi-o pedepseşte Dumnezeu.
Un om curat îşi observă imediat şi caută să-şi corecteze pe loc greşeala sa.
O pată care o speli repede se curăţeşte total. Una care o întârzii, se curăţă mai greu. Dar cea privită cu nepăsare, nu se curăţă poate niciodată, dar se înrăutăţeşte mereu.
Să nu fim nepăsători niciodată faţă de absolut nici una din greşelile noastre.
Primiţi cu bucurie de la oricare o observaţie pentru o greşeală pe care nu v-aţi văzut-o, sau poate nici nu v-aţi crezut-o ca greşeală. Dacă cineva v-a făcut o observaţie pentru ea, înseamnă că pentru el a fost.
N-avem voie să rănim cugetul nici unui semen al nostru.
Dacă am făcut o lucrare care ni se pare nouă desăvârşită – să nu ne supărăm pe o observaţie făcută de oricine, asupra ei. Cine observă ceva acolo unde eu n-am observat nimic – înseamnă că vede mai bine.
Este spre îmbunătăţirea propriei mele lucrări, dacă primesc şi nu resping o observaţie binefăcătoare.
Orice observaţie competentă, frumoasă şi constructivă adaugă o notă în plus la frumuseţea lucrării pe care o facem.
Orice lucrare facem şi pentru oricine am face-o, niciodată să nu spunem când are o greşeală, că merge şi aşa! Dacă are o cât de mică greşeală, – să o îndreptăm îndată ce o observăm – ori ni se atrage atenţia asupra ei.
Aceasta cu atât mai mult atunci când lucrarea aceasta este pentru Domnul.
În lumea de acum, când se arde un bec, iar cel care trebuie să-l înlocuiască este un nepăsător, zice: merge şi fără el. Şi nu-l mai pune.
Când cade un şurub, sau cade o ţiglă de pe acoperiş, ori se strică un robinet la o conductă, – cel ce trebuie să aibă grijă de astea, dacă este necinstit zice: merge şi aşa, – dar în curând maşina fără şurub se pierde, casa fără ţiglă se dărâmă, conducta fără robinet se pierde… şi adesea pagubele nu mai pot fi înlocuite niciodată.
Aşa este şi cu greşeala, aşa este şi cu păcatul…
La Domnul şi în lucrarea Sa, nu trebuie niciodată să zicem unui lucru care nu este exact cum trebuie: – merge şi aşa. Acolo trebuie să fim cu o exigenţă absolută, în tot ce se face.
Cum este Dumnezeu în tot ce a făcut şi face El.
Dacă ne obişnuim să spunem: – e bine şi aşa, – la ceea ce nu-i chiar cum trebuie, – atunci mâine vom fi îngăduitori mai cu mult. Poimâine şi mai cu mult, până când ochiul nostru se va deforma de tot şi îngăduinţa noastră va ajunge desfrâu.
Pietricelele se vor face bolovani şi greşelile păcate.
Cât de frumoase au ieşit toate din mâinile lui Dumnezeu! Priviţi cerul cu stele şi lună, ori cu soare şi nori… priviţi munţii cu zăpezi ori cu păduri. Priviţi izvoarele, râurile, marea şi cu tot ce-i în ele, – cât de desăvârșit de frumoase sunt toate.
Aşa trebuie să ne străduim să fie şi tot ce iese din mâinile noastre, pentru Dumnezeul nostru şi pentru semenii noştri.
Va veni în curând clipa când toţi va trebui să ne înfăţişăm cu toate lucrările noastre la recepţia Marelui nostru Stăpân şi Dumnezeu pentru care lucrăm. Şi controlul Său ne va arăta că nu merge oricum. Focul va fi mijlocul Său de control şi criteriul Lui de verificare (1 Cor. 3,13).
Atunci se vor convinge înspăimântaţi, toţi cei ce au crezut că merge oricum, – că nu merge.
O melodie, o cântare atunci este cu adevărat reuşită, când cei ce o ascultă de la a doua, ori a treia strofă încep să o cânte şi ei, iar când se cântă ultima parte, deja o însoţesc cu toţii.
Asta este dovada că o astfel de melodie este reuşită, căci şi-o însuşesc cu plăcere şi uşurinţă, toţi cei ce o aud.
Şi aşa este cu orice lucru reuşit.
O cântare reuşită o asculţi de o sută de ori şi tot mai doreşti, fără să te saturi niciodată. Un tablou reuşit te odihneşte oricând te uiţi la el, şi nu te oboseşte niciodată… Un cuvânt înţelept te luminează şi te atrage totdeauna când îl auzi, ori îl citeşti – şi nu te îndepărtează niciodată.
La acestea nu le găseşti niciodată – sau nu vrei să le găseşti nici o greşeală.
Greşeli găseşti numai la oamenii cei pe care nu-i iubeşti… La cei pe care îi iubeşti nu afli nici o greşeală.
Şi dacă o afli o îndreptăţeşti cu îngăduinţă, ori o acoperi, – dar n-o trâmbiţezi.
Talentele nu sunt o proprietate a noastră, ci sunt ale Duhului Sfânt. Şi El le împarte fiecăruia după cum vrea (1 Cor. 12,4-7) – şi după cum este scris, ele ne sunt date spre folosul Lucrării lui Hristos şi trebuie să fie însufleţite de duhul acestei Lucrări.
Câtă vreme suntem în acest duh, talentului nostru Dumnezeu îi revarsă inspiraţia. Când am părăsit acest duh, ne părăseşte şi inspiraţia Lui.
Nu omul compune, ci Duhul Lucrării îl inspiră, îngerul bisericii din care face parte şi căreia trebuie să-i fie subordonat.
Câtă vreme omul acesta este în duhul lucrării, el este un inspirat şi un creator binecuvântat. Când a rupt-o cu duhul acesta, – el ajunge o conductă stricată prin care nu mai curge apa dulce şi limpede a Duhului, – ci reziduurile tulburi ale firii sale pământeşti, ori ale unei ambiţii netrebnice şi arogante.
Cine alunecă în astfel de abateri şi dacă primeşte sincer observaţia şi se întoarce de unde s-a abătut, – nu numai că poate fi salvat, dar experienţa făcută îi va fi folositoare în viitor.
Dar cine nu ascultă şi nu primeşte nici o observaţie dreaptă, – acela este definitiv pierdut.
Când toţi ajungem să gândim şi să simţim la fel, este dovada că suntem în acelaşi duh – şi că am ajuns la cea mai fericită realizare.
Atâta vreme cât umblăm şi rămânem în acelaşi duh, tot ce facem este nu numai în asentimentul tuturor fraţilor – ci şi în lumina voii lui Dumnezeu. Umblând în această ambianţă sfântă, noi nu numai că aproape nu vom mai putea greşi, dar chiar dacă ar fi să greşim cumva, aceasta ni se va vedea repede şi o va corecta şi mai repede.
Umblând pe calea unui nepărtinitor şi drept control faţă de noi înşine, vom ajunge să greşim tot mai puţin şi tot mai uşor, până când prin Harul lui Dumnezeu, cum zice sfântul apostol Pavel: …de-acum puţin îmi pasă de orice tribunal omenesc, – eu însumi nu mai am împotriva mea nimic (1 Cor. 4,3-4).
De la un astfel de nivel, următorul pas este în cer.
Aşa să ne ajute Domnul Dumnezeul Sfinţeniei. Amin.
Traian Dorz, Întâi să fim
