Hristos, Pacea noastră – Traian Dorz

Închipuiţi-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat şi cu valuri puternice… Între vânturile furioase şi valurile înspumegate, o corăbioară luptă să răzbească spre ţărmul îndepărtat la un adăpost liniştit. După lupte şi primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe şi cu ultimele puteri, iată, în sfârşit, limanul de adăpost.

O, ce negrăită bucurie: Iată salvarea!

Închipuiţi-vă o nopate de iarnă cu viscol şi zăpadă, cu un drum printr-o pădure, cu urlete de lupi şi cu primejdi de moarte în fiecare clipă şi în fiecare fel.

Dar, la capătul puterilor, în ceasul când îngheţul şi frica, fiarele şi foamea erau gata să sfâşie, dintr-o dată, iată casa primitoare, caldă, sigură, fericită!

O, ce dumnezeiască minune: Iată salvarea!…

Şi mai închipuiţi-vă oricâte astfel de stări în care primejdii de moarte ameninţă în cel mai cumplit fel şi – în cel mai scurt timp – dintr-o dată, chiar în ceasul cel mai disperat, apar salvatorul şi salvarea!…

Apoi, stând la adăpostul sigur şi liniştit, gândiţi-vă prin ce aţi trecut şi unde aţi ajuns. La starea dinainte şi la cea de acum.

Iată, aceasta a făcut Hristos, Mântuitorul nostru dulce pentru noi. Aceasta este minunea ce s-a petrcut cu noi.

Eram în groaza morţii şi în ghearele spaimei, şi, dintr-o dată, am ajuns în siguranţa dulce şi caldă a dragostei celei mai fericite.

…în bucuria cea mai înlăcrimată şi mai recunoscătoare – ce putem noi să spunem cu cele mai fericite cuvinte, cu cel mai recunoscător simţământ? Ce-am putea, mai înalt şi mai adevărat, decât acest strălucit strigăt şi cântec birutior: El este Pacea noastră, salvarea noastră, fericirea noastră cea negrăită şi strălucită!… Slavă veşnică Numelui Său!…

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei, vol. II