Inima omului firesc dorește mereu să nu păzească nicio poruncă a lui Dumnezeu, pentru că fiecare poruncă a lui Dumnezeu îi osândește o plăcere trupească și-l îndeamnă la o înfrânare. Îi osândește o plăcere pe care nu vrea s-o lase și-l îndeamnă la o înfrânare pe care nu vrea s-o ia. Din pricina aceasta, omul firesc nu primește lucrurile lui Dumnezeu și nu dorește să le păzească (Rom. 7, 23; Gal. 5, 17). Iar dacă nu dorește să păzească poruncile lui Dumnezeu, bietul om firesc este nefericit. Nefericit nu numai prin urmările păcatului său asupra vieții sale, ci mai ales prin urmările neascultării sale asupra sufletului său.
Dar cât de fericit este într-adevăr omul care dorește să păzească poruncile lui Dumnezeu! Omul care are inima gata să împlinească îndată orice îndemn bun și orice lucru bineplăcuut lui Dumnezeu. Omul care dorește să nu întristeze niciodată pe Dumnezeu sau pe Duhul Sfânt (Efes. 4, 30), care umblă totdeauna călăuzit de duhul unei plăcute ascultări, ca să nu mâhnească pe Duhul Sfânt (Isaia 63, 10) și să nu stingă bucuria Duhului (1 Tes. 5, 19).
Omul acesta n-are o mai mare teamă decât că L-ar putea neasculta cu ceva pe Dumnezeu, Tatăl său Cel Bun. Că L-ar putea îndurera cu ceva pe Domnul Iisus, Mântuitorul său Preadulce. Și că L-ar putea întrista cu ceva pe Duhul Sfânt, Slăvitul său Mângâietor și Călăuz!…
Omul acesta ascultător a gustat ce fericită și dulce este părtășia cu Dumnezeu, în care trăiește prin păzirea poruncilor Sale și de aceea nici nu simte o mai mare bucurie și împăcare sufletească decât aceea de a păzi cu credincioșie toată voia lui Dumnezeu. Nu are o mai mare dorință decât să afle tot mai limpede care este voia lui Hristos, care este bucuria Duhului, care este folosul Evangheliei, pentru ca îndată să le facă mai deplin și mai frumos, și mai rodnic. Pentru că, mai presus de orice, omul acesta Îl iubește pe Dumnezeu și caută foloasele lui Hristos ( Filip. 2, 21).
De aceea și Dumnezeu face să se reverse spre omul acesta o necurmată fericire, pentru că, cu cât este mai mare vasul cu care ducem noi lui Dumnezeu ascultarea noastră, cu atât Dumnezeu ni-l umple, la întoarcere, cu mai multă binecuvântare și bucurie. Cu cât acest vas se duce mai des și mai plin, cu atâta se și întoarce așa.
Dragă sufelete, dacă dorești cu adevărat fericirea ta, să știi că aceasta nu-ți poate veni decât prin păzirea poruncilor și a voii lui Dumnezeu, adică din urmarea lui Hristos.
Din nicio altă parte și pe nicio altă cale nu vei ajunge cu adevărat fericit niciodată, decât așa. Pentru că orice alte părți și orice alte căi sunt înșelătoare. Iar tu vei fi mereu mai nefericit. Și când le vei căuta, și când ți se va părea că le-ai aflat.
Ci vino azi cu tot sufletul tău la Domnul Iisus Hristos! Caută cu toată inima ta voia lui Dumnezeu. Și roagă-te cu toată puterea ta să capeți o fierbinte și statornică dorință să cunoști – și plăcere să împlinești – toată voia Duhului Sfânt, cu bucurie. Atunci fericirea ta va curge mereu crescând până în Miezul Strălucirii. Iar răsplata ta va fi tot așa (1 Petru 5, 4; Apoc.2, 28).
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol.7