Freamătul dorinței de mântuire din inima omului care-L caută pe Dumnezeu este un freamăt stârnit de suflarea Duhului Sfânt, este răspunsul sufletului la șoapta de iubire a Tatălui Ceresc.
Inima și mintea în care stăruie acest freamăt va cunoaște în curând o mare frământare și o mare tensiune care nu-i vor da odihnă. Și omul acela va-ncepe să-ntrebe, să asculte, să privească, să atingă, să strige, să ceară, să plângă și, în cele din urmă, să găsească, să primească.
Căci Dumnezeu răspunde totdeauna la astfel de căutări. “Căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide, căci oricine caută găsește și celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7).
Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2013, nr. 2, pag. 10