Dumnezeu este dragoste şi El doreşte să nu ne îndoim nicio clipă de acest adevăr. El este dragoste pentru toți oamenii, nu doar pentru cei care Îl urmează, ci şi pentru cei care încă rătăcesc în întuneric sufletesc, în păcat şi în răzvrătire faţă de voia Lui. După cum un tată sau o mamă îşi iubesc copiii, și pe cei ascultători, şi pe cei neascultători, după cum se bucură de cei cuminţi, mulţumindu-I lui Dumnezeu şi după cum se roagă, plâng şi suspină pentru cei răzvrătiţi, aşa “Însuşi Duhul lui Dumnezeu mijloceşte cu suspine negrăite” pentru noi.
Iată ce inimă are Dumnezeu, Care mijloceşte cu suspine negrăite! Aceasta este o dovadă a unei iubiri care nu poate fi exprimată în cuvinte şi această iubirea a lui Dumnezeu este pentru cei care trăiesc în întunericul răzvrătirii, care ÎI înjură, care-I nesocotesc Cuvântul, care aleargă după plăceri trupești, după bogăţii pământeşti, uitând de Dumnezeu. Dragul meu, nu uita, cu cât te îndepărtezi mai mult de Tatăl Ceresc, cu atât Duhul Sfânt suspină mai adânc pentru tine şi aşteaptă să te întorci. El nu te va forţa să Îi arăţi iubire, să-I dai ascultare sau să te pocăieşti. El doar îţi aduce aminte că te iubeşte, că-L doare, că te aşteaptă şi îţi arată că Singurul Său Fiu Preaiubit stă şi astăzi cu braţele întinse şi cu palmele străpunse ca să înţelegi ce preţ a plătit pentru răscumpărarea ta, ca sa fii al Lui de bunăvoie, din iubire și în cunoştinţă de cauză să te hotărăşti spunând: Mă întorc la El şi-L rog să mă ierte că am greșit și să Îi cer ajutor. Dumnezeu are o inimă de părinte iubitor, ca o mamă ce îşi iubeşte deopotrivă pe toţi copiii săi, spunând: Mă voi ruga mereu pentru ei, pentru fiecare pe nume, şi nu voi înceta:
– pentru cel credincios, să rămână statornic până la capăt
– pentru cel răzvrătit, până îşi vine în fire
– pentru cel mic, până va creşte mare,
– pentru cel slab, până se va întări,
– pentru cel bolnav, până se va însănătoşi,
– pentru cel plecat, până se va întoarce,
– pentru cel singur, până va avea însoţitor,
– pentru cel necredincios, până va deveni şi el credincios.
Aşa şi Dumnezeu ne așteaptă şi însuși Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Căci Dumnezeu este același ieri, azi și în veac şi în El nu este schimbare nici umbră de mutare. Iată ce declaraţie de iubire a făcut Dumnezeu poporului Său Israel, numindu-l fiul meu sau Efraim. Declaraţia este valabilă şi pentru noi, cei de astăzi, care ne-am comportat la fel ca şi Israel, ca şi Efraim: “Când era tânăr Israel îl iubeam… Dar cu cât proorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau. Au dus jertfe baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti. Şi totuşi eu am învăţat pe Efraim să meargă și l-am ridicat în braţe, dar n-au văzut că Eu îi vindecam. l-am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca Cel ce le ridică jugul de lângă gură, M-am plecat spre ei şi Ie-am dat de mâncare. Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau Israele?… Mi se zbate inima din Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă. Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor. Îi voi iubi cu adevărat, căci mânia Mea s-a abătut de la ei. ” (Osea 1, 1-4; 8, 14, 4)?
Israel a fost răzvrătit în tinereţea sa, a vrut să se conducă singur și Domnul îi arată doar un păcat care l-a rănit cel mai tare: păcatul idolatriei. Cu toate păcatele lor, Domnul a iubit pe Israel, fiul Său, care n-ar fi putut ieşi singur din robia egiptenilor. Domnul nu doar că i-a scos din Egipt, dar auziți: i-a ţinut de mână în umblarea lor prin pustie. Câtă drăgălăşenie părintească: “Eu l-am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe.” Aici simţim cum inima de părinte a lui Dumnezeu bate cu putere. Prorocul descrie în chip omenesc simţământul lui Dumnezeu: “Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de mila.”
Dragul meu, pe Dumnezeu, Care te iubeşte, ÎI doare enorm rătăcirea ta. Îl doare pentru că Şi-a dat viaţa pentru tine. Oare nu-L auzi cum exclamă: “Cum să te dau, Efraime? Cum să te dau, Ioane? Cum să te dau. Marie? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Țeboimul? (Adma si Țeboiul au fost două cetăţi din câmpie nimicite odată cu Sodoma şi Gomora, peste care a plouat foc şi pucioasă).
După dreptate, o astfel de judecată meritam şi noi. Dar după mila și dragostea lui Dumnezeu, El nu vrea moartea noastră, ci îndreptarea şi izbăvirea. Israel alunecă. Este necredincios şi răzvrătit, dar Domnul pune cuvinte de pocăinţă în gura lor, făcându-i în stare să-şi mărturisească păcatul, după cum spune sf. Pavel la Filipeni 2, 13: “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Dumnezeu va vindeca pe poporul Său: “Voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor.” Îi va iubi din toată inima, căci dragostea Lui nu cunoaşte margini.
Ştiţi ce a făcut Dumnezeu ca să nu fim nimiciţi, eu şi tu? A făcut un gest extrem. Un gest pe care numai un Dumnezeu care este dragoste îl putea face. Avea un Singur Fiu Care Îi era nespus de drag şi-L iubea cu o dragoste care umplea cerul. Şi totuși, de dragul nostru, a golit cerul, a dat pe Unicul Său Fiu Preaiubit ca să ne salveze pe noi. “Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin EI. ” (1 Ioan 4,9) Dacă ai înţeles nemăsuratul dar al lui Dumnezeu, priveşte Ia Golgota, Ia sângele Fiului lui Dumnezeu care pentru noi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor, şi cere-i Domnului cu lacrimi iertare pentru tot trecutul tău păcătos, ca să fii izbăvit şi fericit pe totdeauna.
Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2018, nr. 7, pag. 14
