Pentru că aşa cum toiagul sprijină cu siguranţă şi nu lasă să se prăbuşească mădularele, care tremură şi sunt paralizate de bătrâneţe, la fel şi credinţa ţine sufletul care se cutremură şi se clatină prin gândurile neputincioase cu o siguranţă mai mare decât toiagul. Şi de vreme ce întăreşte sufletul prin ajutorul propriei puteri, îl sprijină cu acrivie şi nu-l lasă niciodată să se răstoarne.
Credinţa nu lasă sufletul să cadă, fiindcă îndreaptă gândurile neputincioase prin statornicia virtuţii ei şi îndepărtează întunericul, care vine din aceste gânduri. Apoi, din nou, luminează cu propria ei strălucire sufletul, care este ca o casă întunecată de zgomotul gândurilor.
De aceea, cei care n-au credinţă, nu se găsesc într-o stare mai bună decât cei care vieţuiesc în întuneric! Şi aşa precum aceia se lovesc de ziduri şi se ciocnesc de cei cu care se întâlnesc, şi cad în prăpăstii şi în hăuri, şi n-au niciun folos de la ochi, pentru că nu este lumina care-i ajută să vadă, la fel şi cei care n-au credinţă, s-au ciocnit între ei şi au căzut de pe ziduri şi, în sfârşit, s-au strivit în prăpastia pierzării.
Şi martori ai acestor cuvinte sunt cei care se laudă cu filosofia lor elinească, cei care se împăunează cu barba, şi cu toiagul, şi cu mantia lor, deoarece în urma luptelor nenumărate şi îndelungate de cuvinte, n-au văzut pietrele care se găseau în faţa ochilor lor. Pentru că dacă ar fi văzut că sunt pietre, nu le-ar fi considerat că sunt dumnezei.
Şi s-au încăierat între ei şi s-au îndrumat unii pe alţii, şi au căzut în prăpastia adâncă a necredinţei, nu din altă pricină, ci pentru că şi-au pus toate nădejdile în cugetele lor. Şi pentru ca să arate aceasta, Pavel a grăit: „S-au rătăcit în gândurile lor, şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1, 21-22).
După aceea, referindu-se la mărturia despre întunericul şi nebunia lor, a adăugat: „Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui Nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios, şi al păsărilor, şi al celor cu patru picioare, şi al târâtoarelor” (Romani 1, 23).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. 1, ed. Egumenița
