Omul evlavios şi credincios trebuie să aibă o credinţă atât de statornică în făgăduinţele lui Dumnezeu, încât chiar dacă cele întâmplate par a fi potrivnice făgăduinţelor Lui, nici atunci să nu se tulbure, ci să nădăjduiască pentru sfârşitul lucrurilor. Deci, ia aminte! Credinciosul Avraam, ce făgăduinţă a primit şi ce-a fost nevoit să facă? Făgăduinţa a fost că prin Isaac va umple lumea de urmaşi. Porunca a fost însă să-l jertfească pe însuşi Isaac, prin care urma să se umple pământul de oameni! Deci l-a neliniştit această poruncă pe cel drept? Deloc!
Când Cel Care făgăduiește este Dumnezeu, chiar dacă nenumărate lucruri creează impresia că-Şi încalcă făgăduinţa, nu trebuie să ne neliniştim, nici să ne îndoim de sfârşitul lor. Pentru că aceasta este îndeosebi lucrarea lui Dumnezeu, să găsească cale de ieşire acolo unde nu este, aşa cum cugeta atunci fericitul acela. Şi nu numai Avraam, ci şi urmaşul său Iosif, din nou, deşi după multă vreme şi prin multe lucruri a văzut dezminţindu-se făgăduinţa, a rămas nezdruncinat în credinţa lui. Şi făcea aceasta fiindcă privea doar spre Cel Care făcea făgăduinţele.
Dacă ar fi căzut în cugetări omeneşti, ar fi deznădăjduit neapărat, pentru încălcarea făgăduinţei. Fiindcă visul care i s-a arătat i-a vestit de dinainte că i se vor închina şi fraţii şi părinţii săi, însă cele care s-au întâmplat nu erau asemenea, ci erau departe de cele prevestite. Pentru că, în primul rând, cei care urmau să se închine înaintea lui l-au aruncat într-o fântână, şi apoi, vânzându-l unor oameni barbari, l-au trimis într-o ţară străină şi îndepărtată.
Şi atât de contrar s-au întâmplat lucrurile faţă de cele care i-au apărut în vis, încât şi cei netrebnici îl batjocoreau şi ziceau: „Iată, visătorul acela de vise vine! Haidem să-l omorâm într-un puţ şi să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se alege de visele lui” (Facere 37, 19-20). După aceea, cei care l-au cumpărat, l-au vândut nu unui om liber, ci unui rob al împăratului.
Şi suferinţele nu s-au oprit aici, ci după ce a fost ponegrit de stăpâna lui şi a fost condamnat, a trăit întemniţat vreme de mai mulţi ani, Şi cu toate că unii au evadat, el a rămas încă mai mult în închisoare. Şi deşi existau foarte multe lucruri care puteau să provoace tulburare în sufletul acela, cu toate acestea el a rămas neschimbat.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. 1, Editura Egumenița
