Alergarea după fericire – Arhim. Iuliu Scriban

Toți oamenii aleargă după fericire. Totuși nu este fericire mai mare ca aceea de a te hrăni cu cuvintele lui Dumnezeu. Cei ce-L urmează pe Domnul sunt totdeauna fericiți. Ați auzit vreodată că unul care merge pe căile Domnului și-ar fi ridicat zilele? Niciodată! Omul atunci e mai tare, când e în apropierea lui Dumnezeu.

Cei ce aleargă după destrăbălările lumii, după beții, jocuri, vorbe urâte etc. sunt ei oare fericiți? N-ați citit prin gazete că unii, în culmea “fericirilor” și plăcerilor lumești, își ridică zilele? Câte cazuri nu găsim de acest fel! Nu mai târziu de vara aceasta, la Pitești, unul și-a cheltuit toată averea în petreceri. Au ținut ele petrecerile și destrăbălările cât au ținut banii. Dar și averea s-a gătat. A rămas cea din urmă noapte. A pus pe lăutari să-i cânte: “Asta-i noaptea cea din urmă ce-o petrecem împreună”. A ieșit apoi afară și s-a împușcat.

Vă întreb: dacă a fost fericit, de ce s-a împușcat? E dovada cea mai bună că lumea cu ale ei nu i-a dat fericirea vieții. Cel ce s-a împușcat a însetat după lume și lumea n-a avut izvorul dătător de viață. Numai acela ce umblă pe căile Domnului poate avea fericirea. Așa spune și Scriptura: După cum cerbul însetează după ape, așa și eu însetez după Cuvântul lui Dumnezeu.

În Domnul este plăcerea. În adunările creștinești, unde se vestește Cuvântul, acolo este adevărata fericire. În adunări ca ale noastre, cugetele sunt mai drepte și mai bune. Să facem ca fiecare suflet să fie îndreptat către Dumnezeu. Căci ce vrea Dumnezeu poate face omul. Numai că omul a uitat că este chipul lui Dumnezeu.

Omul s-a lăsat pe tânjală și așteaptă mereu să fie îmboldit. Dar Dumnezeu zicând: Voi veți fi martorii Mei în Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului, n-a vrut să facă pe om cu frica să urmeze calea cea bună. Rar, când păcatele s-au înmulțit prea mult, Dumnezeu a luat această cale, a fricii. Dar El a ales calea blândeții.

Noi să înțelegem, și nu de frică să urmăm căile Domnului, căile de binefacere, de blândețe, de dorință de a gusta tot ceea ce e duhovnicesc. Cum spune la cartea psalmilor: Gustați și vedeți că bun este Domnul.

Ca ostași ai Domnului, de aceea ne adunăm, că să ne îndemnăm a face fapte în Domnul și pentru ca să-i îndemnăm și pe alții. Când Oastea Domnului și altele de acest fel vor împărtăși lumii vestea căilor Domnului, atunci țara noastră și creștinătatea s-ar schimba. Să luptăm să câștigăm cât mai multe inimi în adunările noastre. orice adunare trebuie să arate lumii că puterile Oștii se întind. Așa, de pildă, a fost adunare la Telega, unde s-au întâmplat minuni. La Cernăuți, puternică mărturisire a Domnului. La Iași și la Sibiu, peste tot, mari biruințe. Să fim aluat care dospește ca aluatul din Evanghelie. Să ne punem la treabă în așa fel, încât și cei ce stau pe de lături să zică: “Bună Lucrare! Hai și noi cu ei!”.

Pentru a ajunge aici va trebui ca acum, când e vremea de luptă, să ne străduim să aducem Împărăția lui Dumnezeu în țara aceasta.

Slăvit să fie Domnul cerurilor și al pământului. Dă-ne, Doamne, biruința pentru care ne adunăm aici.

 

Cuvântarea ținută de părintele Arhim. Iuliu Scriban la adunarea Oastei Domnului din Chișinău, în ziua de 14 noiembrie.

Arhim. Iuliu Scriban, Oastea Domnului, anul 1934, nr. 48, pag. 3