Trebuie să spunem și de imputarea făcută Părintelui Trifa că în cartea de cântări la pagina 41 vorbește despre Iisus ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, astfel că oarecum face iluzorie chemarea sfinților. “Tot Părintele Trifa zice că Iisus Hristos «este legătura ce ne-o facem cu El și prin El, cu Dumnezeu». În mod tacit se omite chemarea sfinților, deși un ortodox are tot interesul să grăiască și de preoție, și de sfinți, când e vorba de mijlocire între noi și Dumnezeu. Părintele Trifa vorbește de rămânerea întru noi a Domnului și a noastră întru El, fără a preciza, fără a arăta pe ce cale, adică pe aceea a Tainelor.” Frăția sa zice: «Dealul Golgotei este azi o înălțime ce ajunge până la cer, leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură și să rămânem în ea. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem în El.» Aici nu spune pe ce cale să primim această legătură și cum să rămânem în ea. Se vede că sf. Sa crede în primirea prin credință a acestei legături: Sola fides, deci gust protestant?”
Am dat în întregime acest crâmpei, pentru ca să se vadă întocmai ce spune P.S. Episcop Grigorie și să-i stea în față spusele noastre; și cititorul să judece cum i se face nedreptate bietului părinte Trifa.
Deci ce găsim în acest crâmpei? Că dacă-L numesc pe Hristos mijlocitor între noi și Dumnezeu și nu pomenesc și de sfinți, desființez chemarea sfinților din dogma ortodoxă. Ar urma atunci ca, ori de câte ori noi vorbim în materie religioasă, să rostim toată dogma, că dacă vorbesc numai în bucățele nu e bine. Dar care om vorbește pe lume așa? Fiecare vorbim cu bucățica ce ne trebuie în clipa cutare.
Nici rugăciunile n-ar putea scăpa de vină în această privință. În adevăr, din acest punct de vedere, însăși rugăciunea Tatăl nostru n-ar putea scăpa de osândă, fiindcă este numai rugăciune în termeni generali, nu cu amănunțimi. Nu pomenim în ea nici de sfinți, nici de Taine. Nu cumva e și ea protestantă? De ce am spus eu că prin metoda aceasta și Iisus Hristos iese protestant!
Dacă mai încolo i se impută părintelui Trifa că vorbește de rămânerea între noi a Domnului, fără a limpezi pe ce cale, adică pe aceea a Sfintelor Taine, trebuie să spunem că atunci și rugăciunea Împărate ceresc nu e bună, fiindcă chemăm pe Duhul Sfânt, dar nu spunem pe ce cale, adică pe calea Tainelor.
Dar de unde avem noi dreptul să-L închidem pe Dumnezeu numai în cele 7 Taine? Adică dacă Dumnezeu ni le-a dat pe acestea, sunt ele singurele căi prin care El Se poate împărtăși nouă? Nu are El atâtea și atâtea mijloace de a grăi cu noi, de a veni la noi, de a sta cu noi? Ce? Dacă avem cele 7 Taine, este păcat a gândi sau a crede că Dumnezeu poate veni aievea către noi cu însăși ființa Sa și pe altă cale decât a Euharistiei și decât a celorlalte Taine?
Oare când Domnul S-a arătat lui Pavel S-a arătat în vreuna din cele 7 Taine? Tocmai că nu se poate vorbi despre acestea ca în formule de chimie, pentru că largă este calea lucrării lui Dumnezeu și teologia nu poate năzui să ajungă chimie și toate ale lui Dumnezeu să fie turnate în calapoade care închid pe Dumnezeu în întocmiri nemișcate.
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
