Nunțile de la Oastea Domnului – Arhim. Iuliu Scriban

Părtaşii Oştii se feresc de băuturile spirtoase. Nu beau nici vin. Nu că ar fi oprit, dar dacă nu bei deloc, eşti mai ferit de ispite. Sfântul Pavel îl sfătuieşte pe Timotei să bea puţin pentru slăbiciunea lui, deşi Domnul Hristos Se ducea la ospeţele în care vinul nu era alungat, deşi la însăşi Cina cea de Taină a avut vin, totuşi Sfântul Apostol Pavel mai spune: „Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos; toate îmi sunt slobode, ci eu nu vreau să fiu biruit de ceva” (I Corinteni 6, 32).

Aşa şi cu vinul. Nu e osândit, e slobod, dar slobod sunt şi eu să mă las de el, ca să nu pună stăpânire pe mine. Nu sunt silit să beau, nu sunt silit să nu beau. Găsesc însă că, pentru mine, sunt mai la adăpost dacă nu voi bea, căci atunci încaltea ştiu că n-am să cad în ghearele beţiei. Şi de! Omul trebuie să ia măsuri pentru sine, fiindcă niciodată nu se poate năzui din destul că se va priveghea cum trebuie. Nu ştii când te prinde o slăbiciune şi atunci odată cazi. De aceea totdeauna trebuie să avem în vedere cuvintele Sfântului Pavel: „Celui ce i se pare că stă să ia aminte să nu cadă” (I Corinteni 10, 12).

Iată temeiurile pentru care oştenii Domnului mai degrabă se lipsesc de băutură spirtoasă decât să cadă în mreaja ei; iată pentru ce ei şi nunţile şi le fac fără băutură. Omul doar se poate veseli şi fără mijlocul din afară al băuturilor beţive, fiindcă veselia stă în om, nu în băutura care ţi se suie în cap.

Încă n-ar fi nimic dacă oamenii ar fi fiinţe de fier, care ar merge ca la carte: asta fac, asta nu; până aici merg, mai încolo stau. Omului îi e greu până începe, fiindcă pe urmă uşor se avântă în scoborâri de care nu-şi mai dă seama. De aceea mai bine să nu bei deloc decât să te pui pe băut şi să nu ştii unde ajungi.

Cu toate acestea, Păr. Alecu Constantinescu de la Bucureşti face mare tărăboi pentru această hotărâre a oştenilor Domnului, pe care ei de bunăvoia lor şi-au luat-o, fără sila nimănui. Zice că e mare orbire să răpeşti oamenilor bucuria lor de a-şi face nunta cu băutură; că este obicei sectant să te fereşti de băutură, că deci oştenii calcă pe urmele sectanţilor.

Ci noi răspundem: Atâta pagubă dacă şi sectanţii fac acelaşi lucru. Noi facem aceasta de capul nostru, după socotinţa noastră, fără să ne pese că şi alţii fac la fel.

Doar mai este lume care nu bea spirtoase. Sunt şi aceia sectanţi? Păr. Gala Galaction e din aceştia. O fi şi Sf. Sa vreun sectant?

Fiecare cu gustul lui, cu părerea lui, numai să nu calce prin ele ceva din rânduielile creştineşti. Şi oare calcă oştenii prin aceasta vreuna din rânduielile creştineşti? Dar unde este poruncit să bei? Dacă oamenii se pun la nuntă pe băut, este nu din poruncă, ci din gustul lor. Deci aici e întrebare numai de gusturi. Dacă însă treci măsura şi te îmbuibi, nu mai este vorba de gusturi, ci calci de-a dreptul rânduiala creştinească.

Oare cei cu nunţile căptuşite cu băuturi nu dau de-a dreptul în aceste oprelişti? Şi nu sunt atunci mai la adăpost cei ce fac nunţile fără băuturi?

Vedeţi însă că Păr. Constantinescu nu se leagă de cei ce fac nunţile cu băutură, ci de cei ce le fac fără. Prin urmare, după Sf. Sa, mai bine să fii cu păcatele de la noi decât cu vredniciile de aiurea.

O, nu! Noi suntem de părere că vredniciile sunt luminoase de-ar fi la oricine şi pot fi lăudate şi urmate; păcatele sunt urâcioase oricât ar fi ale noastre.

la să vedem însă acum o nuntă în vederile Părintelui Constantinescu. O găsim zugrăvită în ziarul <<Cuvântul» din Brăila, din 12 oct. a.c. şi s-a petrecut în comuna Silistraru din jud. Brăila.

Ea a mers întocmai după „canoanele” Părintelui Constantinescu. Oamenii şi-au agonisit tămâie de veselie, ca să petreacă după pofta inimii. Dar iute s-au turtit. „După vreo două ore, scrie «Cuvântul», fiecare se afundă în băutură”. Afundătura însă a fost aşa de cumplită, că oamenii, fiind beţi, n-au mai fost în stare să lupte cu un foc care s-a iscat lângă ei. Nuntaşii nu erau măcar în stare să iasă din casa ameninţată. Alţii au trebuit să-i scoată afară, „fiindcă altfel unii ar fi ars de vii”. A fost nuntă după vederile Părintelui Constantinescu.

Oamenii au urmat după obicei şi, în felul acesta, au ajuns tot la ce se ajunge după obicei. N-au urmat sectarilor. Cui însă au urmat? Nu cumva altora mai răi ca sectarii, adică păgânilor? Şi împotriva acestora nici o vorbă?

Deci, în ochii săi, au ajuns oştenii mai răi ca păgânii. Da bine ştie să mai deosebească învăţăturile creştineşti!

Arhimandrit Iuliu Scriban, Oastea Domnului, anul 1933, nr. 45, pag. 3