Ce învăţăm satele
Lucruri bune nu iau sătenii de la oraşe, dar lucruri rele, din belşug. Se ispitesc şi ei să calce pe urmele boierilor şi, de fapt, calcă-n străchini. În loc de a-şi păstra bunele lor obiceiuri din vechime şi a nu lua de la oraşe decât ce au adeverit că e vrednic de urmat, apucă din viaţa oraşelor tocmai stricăciunile acestora. Astfel cine pomenea înainte-vreme de femei care să vrea să-şi lepede roada pântecelui până ce încă nu s-a născut?
Omul se bucura de copilul care i se năştea, ca de un dar de la Dumnezeu. Azi însă s-a ivit năravul de a nu mai dori să ai copii şi a împiedica naşterea lor. Se face ceea ce azi se numeşte avort. Cu această ticăloşie acum se îndeletnicesc mulţi medici fără suflet şi multe moaşe şi încă şi alte femei; şi duc o întreagă negustorie, şi fac parale bune, omorând bietele ploduri până încă n-au văzut lumina zilei.
Citim despre un medic care face astfel de isprăvi, în «Universul» din 13 octombrie a.c. L-a prins stăpânirea făcând astfel de nemernicii. Citim despre o moaşă care făcea astfel de netrebnicii, în «Calendarul» din 9 august a.c. Citim despre femeia Moaşa Ştefan Manole, în «Cuvântul» din Brăila, din 27 septembrie a. c., care a fost prinsă de jandarmi şi a mărturisit isprăvile ei. Lucra mai cu seamă în satul Nedelcu Chercea, pustiind căsniciile oamenilor de copiii.
Iacă ce soi de păcate au intrat în satele noastre. Nici nu-i venea cuiva în minte aşa ceva; dar au fost luate de la oraş. Azi citeşti de multe asemenea isprăvi, fie de la sat, fie de la oraş.
Trebuie multă pază la sate, în această privinţă, ca să nu se întindă molima. Uciderea pruncilor în felul acesta este un păcat împotriva Scripturii şi a neamului, fiindcă în scrierile lui Solomon citim că puterea împăratului stă în popor mult. Noi trebuie să fim numeroşi, nu puţini, pentru că atunci avem altă însemnătate între popoarele lumii.
Asta nu e de la oraş
Mai este la sate altă pacoste, dar aceea nu e de la oraş. O au deopotrivă şi satele, şi oraşele. Aceasta este beţia. Ori de câte ori deschizi ziarele, găseşti berechet povestiri despre ea, cu care se împacă şi sătenii, şi orăşenii. Şi măcar că au numai pagube de pe urma ei, totuşi nu se îndură a se lăsa de ea.
Beţia rodeşte şi la sat, şi la oraş. Ea îşi găseşte închinătorii ei în toată ţara. Pot să se plângă toţi negustorii că treburile nu merg, iată însă că ale negustoriei de băuturi merg. Deci cea mai tare negustorie în ţara noastră este cea cu băuturile.
Apoi dacă numai ce este a pagubă găseşte căutare la noi, înseamnă că se înmulţeşte sămânţa stricătorilor în mijlocul nostru. Statul are măsuri împotrivă, are legile lui, dar nu le pune în lucru. Rămâne că numai Oastea Domnului este singura întocmire care vine de hac beţiei.
De n-ar fi decât aceasta şi ea merită cinstită şi ajutată.
Arhimandrit Iuliu Scriban, Lumina Satelor anul 1933, nr. 45, pag. 1
