Chiar dacă moștenirea drepților n-a intrat încă în stăpânirea lor, Dumnezeu va aduce și acest veac slăvit… Chiar dacă încă pe pământ stăpânesc astăzi cei cruzi și nu cei blânzi, cei răi, și nu cei buni, cei nedrepți, și nu cei drepți, cei vinovați, și nu cei nevinovați, aceasta nu înseamnă că va fi pe totdeauna așa.
Va veni Ziua cea sfântă și veșnică, cea strălucită și mare, în care Dumnezeu Însuși, făcându-Și dreptate Numelui Său și Stăpânirii Sale, le va face dreptate și alor Lui, care au fost mereu îndepărtați cu silnicie de la dreptul lor. Atunci Porțile Veșnice ale cerurilor vor fi ridicate, iar Marele și Bunul Păstor va intra și va ieși cu turma Sa, trecând cu toți cei care vor fi ai Lui și lângă El, în Veșnicie, ca dintr-o pășune în alta, căci orice distanțe dintre ceruri și pământ vor fi desființate, iar apropierea dintre ele desăvârșită… Ce fericire nemaisfârșită va fi aceasta!
O, mărețe, strălucite, dorite și neînduplecate Porți Veșnice! Cât de multe mii de ani trecuseră de când voi v-ați închis cu un sunet mânios în urma primilor oameni și a primului lor păcat!… Cât de multe mii de ani înfricoșătorul Arhanghel rotise în fața voastră neiertătoarea lui sabie de flăcări, după ce primul și ultimul păcat pătruns acolo a fost alungat din Eden (Facere 3, 24)! Ce mare și veșnic este dreptul Sfințeniei!
O, Porți Veșnice, cât de mulți ochi au fost aceia care, privindu-vă cu speranță, s-au întors înspăimântați din fața sabiei învăpăiate care vă păzea! Zăvoarele voastre au rămas netrase pentru nimeni. Și voi nu v-ați ridicat în fața nimănui. Porți ale Cetății Sfințeniei, voi ați rămas închise, pentru că nimic întinat nu putea intra dincolo de voi! Nimeni care trăise în spurcăciune și în minciună (Apocalipsa 21, 27), pentru că dincoace de voi nu putuse nimeni trăi neîntinat de acestea (II Cronici 6, 36; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8). Până ce a venit Sângele Nevinovăției și al Sfințeniei – singurul care putea spăla păcatul și reda sfințenia. Nimeni… Până a venit Împăratul Măririi, Cel Profețit, pe umărul Căruia va fi Domnia, pe Care Îl vor numi Minunat, Sfetnic Înțelept, Dumnezeu Tare, Părintele Veșniciilor, Domnul Păcii (Isaia 9, 6)… Cel născut din Fecioară, care, luptându-Se cu Șarpele, i-a zdrobit capul (Facere 3, 15; Coloseni 2, 15; Romani 16, 20). Căci nimeni n-a mai putut să se înalțe la cer și să intre în el, decât Cel care Se pogorâse ca să-l deschidă (Ioan 3, 13). Cu Sângele Lui, pentru toți ai Săi…
O, ce moment măreț a fost acela din Dimineața Învierii, când strigătul puternic al Dreptății Dumnezeiești, împlinită prin Jertfa Răscumpărătoare a Crucii lui Hristos, a răsunat după atâta vreme de la darea osândei, poruncind ridicarea voastră, Porți Veșnice, pentru a intra în Măreața Moștenire toți cei învredniciți de către Mărețul ei Moștenitor.
Glasul Dumnezeului Veșnic, Care poruncise plin de durere și de mânie pogorârea Porților Veșnice după izgonirea celor ce păcătuiseră, le poruncea, la Înălțarea Domnului, cu bucurie și mulțumire: Ridicați-vă, Porți Veșnice! Ridicați-vă în fața Celui ce a ispășit păcatul și a făcut împăcarea dintre Dumnezeu și om (Efeseni 2, 14-18). Poruncea Glasul lui Dumnezeu să se ridice Porțile Veșnice, pentru că în urma Împăratului Măririi vor intra încă nenumărați supuși ai Acestui Împărat. Nenumărați fii și slujitori ai acestei slăvite Împărății, sămânța nesfârșită a acelora care au primit răscumpărarea și înfierea cerească a Trupului și Sângelui Său Sfânt… Ce moștenitori fericiți ai acestei singure Moșteniri fericite.
Ridicați-vă, Porți Veșnice, și lăsați cerul deschis (Faptele Apostolilor 7, 56 și 10, 11). Până ce va intra numărul deplin al celor aleși, numărul deplin al celor credincioși, ascultători, statornici și biruitori, care Îl vor urma pe Domnul lor până la moarte.
O, Porți Veșnice ale fericitei noastre Moșteniri, fiți binecuvântate pentru așteptarea și dragostea cu care ne îmbiați să intrăm și noi, ca să vedem și noi veșnica lumină și desfătare care încep din spatele vostru și care nu se vor mai sfârși niciodată. O, Porți Veșnice, așteptați și chemați mereu, căci mai avem încă mulți frați de-ai noștri care rătăcesc departe prin mlaștina deșertăciunilor lumești și care încă nu și-au ridicat ochii spre voi niciodată. Nu vă închideți, Porți Veșnice, până ce vor veni și ei. Căci vai de cei care vor rămânea afară, pentru că acestora nimeni nu va fi să le mai deschidă niciodată, niciodată, niciodată…
Traian Dorz, Porțile veșniciei
