Frica: un mare păcat şi o mare nenorocire care trebuie scoasă din viaţa noastră.

Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! El însuşi va veni şi vă va mântui! (Isaia 35, 4)

Marele scriitor creştin G. Chesterion, întrebat despre ce ar dori să predice pentru ultima dată în viaţa sa, a spus: „Dacă aş avea numai o singură ocazie de a mai predica, atunci aş vorbi împotriva fricii.” Acest om cunoştea desigur răul cel mare ce-l poate aduce în viaţă frica, de aceea doreşte ca ultima dată să vorbească împotriva ei. În adevăr, s-ar putea spune că frica este unul din cele mai mari rele din viaţa oamenilor. Cât de mult schimbată în bine ar fi viaţa ta şi a mea dacă frica ar fi cu totul izgonită din hotarele vieţii noastre.

Ioan Marini, Ziarul Familia Creștină, anul 1942, nr. 4-5, pag. 4

Să te lupți lupta cea bună (I Timotei).

Așa zice sfântul apostol Pavel tovarășului său de lucru, episcopul Timotei. Ce minunat este acest cuvânt! Cu adevărat dumnezeiesc! El arată prin aceasta că sunt și alte feluri de lupte, dar care – ce dureros – nu sunt bune!

Toți oamenii, aproape, luptă într-un fel oarecare, dar nu toți luptă cu folos. Până, chiar, și în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, mulți sunt care luptă și se frământă, dar nu toți au lupta cea bună. Să nu mai vorbim de numeroasele secte ori confesiuni care luptă în toate chipurile pentru noi prozeliți; ci să ne mărginim la noi, creștinii ortodocși. Ce grozăvie descoperim chiar între noi! Știu că mulți vor sta gata să ridice piatra și să arunce, dar nu-i nimic. Adevărul este adevăr și el trebuie mărturisit cu tărie, chiar dacă fiii întunericului ne vor sfâșia.

Preot Vasile Ouatu, Ziarul Ostașul Domnului, anul 1934, nr. 4, pag. 1-2

Acum, joi, avem prăznuirea sfinților Petru și Pavel. Despre apostolul Pavel aș vrea să vă spun ceva, cu acest prilej. Dar ca să spun tot ce trebuie despre acest mare apostol, mi-ar trebui o carte întreagă. Aici voi spune numai atât: citiți cele 14 epistole ale apostolului Pavel, ca să aflați voi înșivă cine a fost. Citiți epistolele apostolului Pavel și veți afla într-însele nebănuitele comori sufletești. Veți afla că nimeni dintre muritorii pământului n-a înțeles atât de adânc pe Mântuitorul ca acest mare apostol.

Citiți pe apostolul Pavel și veți vedea voi înșivă ce minciună mare este creștinismul nostru de azi. Citiți pe cel ce și-a schimbat viața pe drumul Damascului și veți afla că și voi înșivă trebuie să vă schimbați viața și să începeți o viață nouă cu Domnul.

Istoria întoarcerii apostolului Pavel pe drumul Damascului e cunoscută. O istorisește însuși apostolul: Eu am prigonit învățătura cea nouă (a lui Hristos) legând și ducând la temniță bărbați și femei. Am luat chiar și scrisori de la soborul bătrânilor iudei din Ierusalim, să merg la Damasc și pe cei ce se aflau acolo să-i aduc legați la Ierusalim. Și pe când mergeam și mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază a strălucit împrejurul meu o lumină mare care venea din cer. Și am căzut la pământ și am auzit glas zicându-mi: «Saule, Saule! De ce mă prigonești!» Iar eu am răspuns: Cine ești Doamne? Și a zis către mine: «Eu sunt Iisus Nazarineanul pe care îl prigonești…» Și cei ce erau cu mine lumina au văzut-o și s-au înfricoșat (Faptele Apostolilor cap. 22).

Apostolul Pavel s-a întors la Domnul printr-o minune. Din Saul s-a făcut Pavel printr-o minune.

Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 27, pag. 4

Când lumea zace în întuneric; când mii și milioane de suflete se pierd sub jugul greu, apăsător a lui satan, noi să tăcem ori să ne întoarcem iarăși la căile lumii?

Când Oastea Domnului, prin munca și jertfa sinceră a unui singur om, a dezrobit atâtea zeci de mii de suflete, noi să n-o mărturisim și să n-o apărăm? Când mișcarea Oastei Domnului a răscolit o țară întreagă, a înnoit sufletele și a umplut bisericile, noi să ne lepădăm de ea?

Când un singur om, smerit, dar plin de credință, a avut sfântul curaj să se opună ca un munte uriaș împotriva tuturor valurilor de nelegiuire și putreziciune, noi să-l părăsim ori să-l hulim?

Preot Vasile Ouatu, Ziarul Osatașul Domnului, anul 1935, nr. 1, pag. 6

Într-o sală a unei facultăţi din oraşul „C“ există o placă de marmură, în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani. Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R, fără să se ştie că faţa lui strălucea…“ În tot timpul celor treizeci de ani cât profesorul trăise şi umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feţei sale. Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era. O, ce oameni minunaţi au trăit printre noi! Dar ce târziu vedem aceasta!

Cu câte feţe nu se petrece şi astăzi mereu acelaşi lucru! Câtă vreme trăiesc şi învaţă, oamenii le văd feţele negre sau chinuite, sau îndurerate,ori se străduiesc să le facă să fie aşa.

Traian Dorz, Lumina iubitului fiu

Trăim vremurile din urmă. Nelegiuirea a cuprins lumea ca sub stăpânirea unui demon grozav. Un semn al domniei fiarei este și ura împotriva copilului care este omorât înainte de a se naște. Avorturile sunt la ordinea zilei nu numai la orașe ci și la sate.

O știre îngrozitoare am citit zilele acestea într-un ziar. La Chișinău, 50 de ”mame” au murit de pe urma avorturilor provocate de o moașă criminală, în pivnița căreia s-a aflat un adevărat cimitir de feți, cu o mulțime de oase, mici schelete, un cimitir înfiorător, plin cu rămășițele operațiilor diavolești ale moașei. Pentru 200 de lei, moașa făcea păcatul acesta, cauzând moartea celor 50 de femei a căror vină nu poate fi mai mică decât a ei.

Ioan Marini, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 37, pag. 6