Inima ne e copleșită de durere. Ochii ne sunt încă uzi de lacrimi. Căci ne-a părăsit scumpul nostru Părinte Iosif. Este aceasta o durere și o pierdere pe care o simţim din greu. Și nu ne putem mângâia decât plângând şi rugându-ne. Plângem, căci am rămas în mijlocul luptelor, prigoanelor, necazurilor şi durerilor fără „stâlpul” cel tare, fără dragul nostru „Moise” pe care Domnul l-a ridicat între noi ca să ne scoată din „Egipt”, să ne treacă peste „Marea Roșie” şi să ne ducă prin pustie către ţara cea minunată a Canaanului.
La cea mai mare răspântie din istoria Oastei, noi stăm astăzi adânc îndureraţi; privim însă spre cer cu nădejde în Mântuitorul nostru. Domnul Iisus l-a trecut pe dragul nostru părinte prin atâtea lupte şi încercări. El ne-a adus şi pe noi până aici. El ne spune azi: „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine” (Ioan 14, 1). „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). „Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).
Întotdeauna dragul nostru Părinte s-a încrezut în Domnul şi El l-a scăpat din toate necazurile. El ne-a învăţat şi pe noi această încredere. În luptele prin care trecem, singura scăpare, singura mângâiere, nădejde şi ajutor ne este Domnul Iisus. Golgota este chezăşia sigură a biruinţei noastre. Să privim mereu ţintă la Căpetenia desăvârşirii şi credinţei noastre (Evrei 12, 2), la Iisus, şi să luptăm în genunchi, cu îndârjire şi stăruință, ca nimeni şi nimic să nu ne despartă de Iisus Hristos cel Răstignit.
Dragi frați! Acum mai mult ca oricând să veghem şi să grijim, căci satan se va năpusti asupra noastră să ne stingă duhul, să ne înşele cu „litera” legii, căutând să ne fure din suflet pe Iisus cel Răstignit. Să ne rugăm şi să veghem mai mult ca oricând, să nu ne pierdem cununa şi premiul alergării. Să stăm lângă Iisus şi El va avea grijă de noi. Nici o putere din lume nu ne va putea despărţi de El.
Au venit timpurile de încercare, de cernere, dar şi de cununi. „Cine va răbda până la sfârşit, acela va fi mântuit” (Matei 24, 13). „«Încă puţină, foarte puţină vreme» şi «Cel ce vine va veni, nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credință; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.» Dar noi nu suntem — şi să nu fim — din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului” (Evrei 10, 37-39).
Rugăciune
Doamne Iisuse, robii Tăi trec astăzi prin grele încercări şi necazuri. Cea mai mare durere ne aduce astăzi din nou la picioarele Crucii Tale. Tu ai ridicat în mijlocul nostru un păstor bun, un trâmbiţaş şi neînfricat apostol care ne-a vestit Evanghelia Ta şi ne-a adus la picioarele Tale. Iar astăzi el nu mai este aici. În mijlocul pustiei, din mijlocul luptelor, încercărilor şi suferințelor, l-ai luat acolo sus. Fiindcă aşa ai găsit Tu cu cale. O Doamne, noi Îți mulțumim că ne-ai scos din lume prin cel pe care l-ai ales. Îți mulțumim că ai ridicat în mijlocul nostru un proroc, un apostol al Tău care Te-a făcut cunoscut şi ne-a adus la Tine.
Dacă l-ai luat, dăruieşte-i Tu odihnă, iar nouă, celor ce ne găsim pe câmpul de luptă al încercărilor, ispitelor şi păcatelor, dăruieşte-ne, Doamne, ajutorul Tău.
Fii cu noi! Călăuzeşte-ne! Ține privirile noastre mereu ațintite spre Golgota. Dă-ne putere să răbdăm şi să putem suferi până la sânge pentru Tine şi Evanghelia Ta, ca pe urmă să putem şi noi ajunge în Canaanul cel ceresc, unde a plecat Părintele nostru Iosif. Amin.
Ioan Marini, «Glasul Dreptăţii» anul 1938, nr. 10, pag.1