Să ne aducem aminte de sfinții noștri înaintași: Pavel Trandafir

Fratele Pavel Trandafir s-a născut, printre cei opt copii ai părinților Vasile și Vasilica, în ziua de 14 octombrie 1922, în comuna Grivița, județul Galați. Părinții săi, fiind oameni mai cu stare, au putut să-l ajute să învețe carte mai bine decât alții. Încă de mic a dovedit multă dragoste față de istorie și poezie, iar acestea două i-au dezvoltat sufletul său spre dragoste și frumos. Dragostea de semeni și iubirea de frumusețile lui Dumnezeu. Ca pe tânărul Timotei din Biblie, bunica și mama lui Pavel l-au luat cu ele încă de mic la adunările Oastei Domnului, crescându-l astfel în dragostea și frica Domnului.

În timpul secetei din 1946 se afla prin acele părți, în misiune, fratele Ioan Marini de la Sibiu. Cu ocazia aceasta a avut loc și în satul Grivița o mare adunare a Oastei Domnului. În cuvântarea sa, fratele Marini a vorbit atunci cu multă putere despre întoarcerea lui Zacheu, din evanghelia de la Luca 19, 1-10. La încheierea vorbirii sale, fratele Marini a făcut atunci o puternică chemare celor prezenți să se hotărască pentru Domnul. Printre zecile de suflete care au îngenuncheat atunci și au pus legământ cu Iisus era și fratele Pavel Trandafir; avea 24 de ani. Predarea lui de atunci a fost cutremurătoare şi deplină, fiindcă, spre deosebire de a altora, el şi-a predat Domnului toată ființa sa din tot sufletul său.

Dar vrăjmașul satan avea să-i dea atunci prima lovitură grea prin împotrivirea tatălui său care, fiind un fruntaș al comunei, considera întoarcerea la Domnul a fiului său Pavel ca o rușine a familiei sale. Îndată l-a certat, oblingându-l să se lepede de Hristos. Dar Pavel a rămas hotărât și neclintit lângă Domnul. Atunci tatăl său l-a alungat de la casa lui. Fratele Pavel a plecat pe la frați, rămânând departe de casa de unde a fost alungat. La câteva zile după ce și-a alungat fiul său, tatăl său a fost împușcat în curtea casei de doi tâlhari. Timp de 15 ore cât a mai trăit după aceasta, tatăl și-a cerut cu lacrimi iertare de la toți cei pe care i-a prigonit pentru credința lor în Hristos. Recunoștea în nenorocirea sa o pedeapsă de la Dumnezeu. În chip deosebit el îl striga pe fiul său Pavel, să vină la patul său, să-i ceară iertare. Când a venit acasă, tatăl său murise. A ajuns abia la înmormântarea lui. După întâmplarea aceasta, toată familia lor s-a întors la Dumnezeu.

În 20 februarie 1948, fratele Pavel s-a căsătorit cu sora Ioana. În cei 11 ani pe care i-au trăit împreună, sora Ioana i-a fost fratelui soție, soră și mamă.

În curând, când duhul sectarist a bântuit și pe acolo, a avut și el unele lupte cu acest duh, dar cugetul său fiind sincer, luptele lui n-au ținut decât puțin, iar el a biruit, ridicându-se iarăși frumos în duhul curat al Lucrării Oastei, în timp ce unii nici azi n-au mai putut ieși din acest tunel încurcat și întunecos. Mult ajutor duhovnicesc a avut de la Domnul prin soția sa, Ioana, rămasă statornică primului legământ, prin toate furtunile prin care mulți alții au căzut. Un alt ajutor binecuvântat l-a avut el în părtășia fățească pe care și-a păstrat-o curată cu frații cei rămași statornici în duhul Oastei, rupând orice legătură cu cei răzvrătiți împotriva învățăturii sănătoase. Din această stare bună a lui, fratele Pavel a dus o luptă grea pentru oprirea răului și îndreptarea lucrurilor spre bine atât în Grivița, cât și în împrejurimi. Și în lupta aceasta el a pus sufletul lui sincer, tot timpul său și toată puterea ființei sale, ajutându-i pe mulți să iasă din întuneric la lumina minunată a adevărului.

Trecerea lui la Domnul a fost dintr-o dată. Suferind de mulți ani și slăbit, venind de la spital, i-a venit rău pe neașteptate și a căzut din căruță cu capul în jos. Fără să mai spună nici un cuvânt.  A fost luat la Domnul în ziua de 6 ianuarie 1959.

Pe lângă frumos lui dar de a cuvânta și a vesti Evanghelia, a avut nu numai dragostea, ci și darul poeziei. Astfel el a scris unele poezii care au primit și melodii. Câteva din poeziile lui au fost publicate și în foaia Isus Biruitorul din ultimii ei ani.

În urma sa au rămas cei iubiți ai săi, sora Ioana și șapte copii care au păstrat cu toții neuitate, atât cuvintele, cât și pilda frumoasă a soțului și a tatălui lor, pildă pe care se străduiesc s-o urmeze ca niște urmași vrednici și credincioși.

Cu nespus de multe lacrimi, cântări, rugăciuni și cuvântări a fost el însoțit atât la priveghere, cât și la înmormântare de către toți frații și surorile care l-au iubit și prețuit în Domnul. Cu toate că și acest frate a fost tânăr ca vârstă și credință, totuși el a făcut nespus de mult pentru Domnul și Lucrarea Oastei Sale, într-o vreme de cea mai mare luptă și încercare.

Facă Domnul ca pilda fratelui Pavel să fie un îndemn mântuitor pentru toți cei care au și mai multă nevoie azi ca oricând să urmeze calea cea dreaptă și bună a mântuirii așa cum a urmat-o el. Domnul să-i facă parte de veșnica răsplată a celor care au fost credincioși până la moarte. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz , Fericiții noștri înaintași