S-a născut în 5 martie 1923, în satul Bucureștei – Brad, județul Hunedoara, din părinții Lazăr și Ana. Dar curând a rămas orfan de tată, care lucra în mină și a murit într-un accident de subteran. A trăit apoi mai greu, trebuind să muncească pe la alții și să crească printre străini. La vârsta de 13 ani, prin 1936, a intrat în Oastea Domnului punând legământ cu ocazia unei adunări făcute în satul lor de către alți frați veniți în misiune. Încă de la începutul intrării lui în Oaste, fratele Sabin s-a dovedit un suflet devotat Domnului.
Împreună cu fratele Gheorghe Marian și cu alți frați și surori mergeau în misiune prin satele din jurul Bradului și până spre Ilia și Hălmagiu, citind din Biblie și cântând pentru atragerea multor suflete pe calea Domnului.
La vârsta de 20 de ani a început lucrul la mină la Petrila, lângă Petroşani. Acolo, împreună cu frații Ioan Capătă, Vasile Lavu și alții, au lucrat cu toată râvna și dragostea pentru creșterea numărului și a roadelor din adunarea Domnului din Petrila, din Lonea, din Cimpa, din Petroșani și din alte părți… Când au venit ispitele sectare peste unii din adunare, el a ținut piept cu statornicie, împreună cu alți frați și surori statornici, iar Domnul le-a dat biruință împotriva celor potrivnici, care s-au risipit în curând, pe totdeauna.
S-a căsătorit în ziua de 25 decembrie 1953, la Petrila, cu sora Cristina din Ocna Sibiului. Din 1955 și până în 1972 au avut 9 copii: Violeta, Tabita, Cristiana, Estera, Daniel, Samuel, Ștefan, Ana și Maria… Cei doi părinti, adânc credincioși unul ca și celălalt, și-au crescut pe toți acești copii cu toată dragostea și grija, în rugăciune și credință pentru Dumnezeu și Oastea Domnului Iisus.
În anul 1959 s-a îmbolnăvit grav din cauza lucrului greu la mină, dar după o vreme scurtă Domnul l-a ajutat să se refacă, începând din nou atât munca sa în mină, cu program redus, cât și munca în ogorul Domnului, cu toată puterea și râvna inimii sale. Atunci s-au hotărât să se mute la Simeria, unde și-au construit o căsuță „pe deal”, pentru a avea atât pentru familia lor un loc de adăpost, cât și pentru familia Domnului. Într-adevăr, în căsuță fratelui Sabin din Simeria, Domnul și copiii săi au avut un fericit adăpost totdeauna. An de an au continuat acolo, zile și nopți, adunări, nopțile Domnului, serile literare ale tineretului Oastei Domnului și multe întâlniri frățești pline de mari bucurii și binecuvântări duhovnicești. După ce boala fratelui Sabin s-a mai agravat și n-a mai putut face serviciu, și-a închinat Domnului toată vremea și puterea pe care le mai avea. A început să cutreiere nu numai satele și orașele județului Hunedoara, ci și întinsul câmp de lucru până prin Arad, Alba, Sibiu, apoi prin Oltenia, Muntenia, Banat, Maramureș și Moldova, împreună cu alți mulți frați lucrători ai Oastei, ca: Iulică, Valer, Cornel, Costică, Iulius. A fost adeseori împreună și cu frații Petru și Ioan Lunguleasa prin câmpia Olteniei și mai ales în Turnu-Severin. A încercat cu toată stăruința, împreună cu fratele Petru Popa, să-l readucă la calea cea bună și pe Moldoveanu din rătăcirea lui, dar în zadar.
În anul 1967, boala i s-a agravat și a trebuit să se interneze prin multe spitale și sanatorii, în cea mai mare parte a anilor care au urmat. Dar și acolo, printre bolnavii unde era internat, el a dus o muncă uriașă de vestire a Evangheliei, atât prin cuvântul său, cât mai ales prin trăirea sa care era o pildă mișcătoare pentru toți.
Când cuvântul său obosea din pricina slăbirii trupului său, el folosea acolo casetofonul și magnetofonul cu predici, rugăciuni și cântări duhovnicești pline de hrană și de putere, care erau ascultate cu evlavie și dragoste de către toți bolnavii. Astfel el făcea o biserică și o școală sfântă și mântuitoare din orice salon de spital unde era trimis de Domnul. Multe suflete suferinde au aflat atunci pe Domnul și oricine îl cunoștea slăvea pe Dumnezeu pentru el.
A avut din cauza asta și mari necazuri cu mulți potrivnici, mai ales cu unii șefi din spitalele pe unde a fost internat. De la sanatoriul din Brad a fost dat afară din pricina râvnei lui pentru vestirea Domnului în mijlocul bolnavilor. Dar el a rămas credincios, primind mai degrabă să fie dat afară din spital, decât să tacă ceea ce Domnul îi poruncea să vorbească. El ne poate fi tuturor o pildă de hărnicie duhovnicească, de tată credincios și de frate răbdător. Din cauza adunărilor Domnului din căsuța lor „de pe deal”, a avut și în Simeria multe necazuri. I s-au făcut percheziții, luându-i-se benzile, cărțile și caietele cu cântări și învățături evanghelice. Dar cei doi soți credincioși au trecut biruitori și răbdători prin toate.
Când familia i s-a înmulțit, iar puterile și sănătatea i s-au împuținat, toată sarcina grea a familiei și a muncii a rămas pe sora Cristina, buna și credincioasa lui soție și soră în Domnul. Mult ajutor a avut fratele Sabin din partea Domnului prin această harnică și iubitoare soție care l-a prețuit și l-a îngrijit cu toată dragostea și devotamentul ei, cum puține surori și soții mai sunt să facă.
Dumnezeu l-a binecuvântat și cu niște copii buni, ascultători și credincioși, care au fost o bucurie nu numai pentru familia sa, ci și pentru familia Domnului. Bunii părinți au fost binecuvântați cu acești foarte buni copii care, crescând și căsătorindu-se, au format ei înșiși alte binecuvântate familii – spre slava Domnului și bucuria Oastei Sale. Simțindu-și apropierea sfârșitului său trupesc, fratele Sabin i-a încredințat soției sale, Cristina, și copiilor săi multe sfaturi și îndemnuri mântuitoare, cu liniștea și pacea senină a unui vrednic lucrător al Domnului, care știe că merge la odihna și răsplata Stăpânului său. A fost cercetat de multi frați de aproape și de departe și el și-a luat rămas-bun de la toți cu multă dragoste și multe îndemnuri în Domnul. A lăsat el singur cum să fie înmormântat și a dat îndemnuri copiilor săi, spre a fi și mai credincioși Domnului după ce el va pleca dintre ei.
A trecut la Domnul în dimineața zilei de 8 aprilie 1981. Slujba înmormântării a fost făcută în curtea căsuței „de pe deal” de către zece preoți, în mijlocul unei mari mulțimi de frați. Din ochii tuturor au curs multe lacrimi peste sicriul scumpului frate Sabin, care a fost un vrednic și ales lucrător al Domnului și înaintaș al Oastei. Era o zi senină și dulce de primăvară. Toți cei nouă cireși din curte, sădiți câte unul la nașterea fiecărui copil al său, erau încărcați cu flori albe… Și, deși nu adia nici un vânt, totuși, din crenguțele tuturor cireșilor înfloriți, se revărsa peste sicriul lui o ninsoare de petale albe ca niște dulci și înlăcrimate sărutări de despărțire și recunoștință. Ce mult ne-a impresionat pe toți priveliștea aceasta de dragoste sfâșietoare și neprihănită!
Slavă veșnică Dumnezeului nostru pentru astfel de suflete mari și sfinte. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, Fericiții noștri înaintași
