În numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Duh. Amin! Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Slăvit să fie Domnul! Preacuvioși și cucernici părinți, cuvioase măicuțe, iubiți frați și surori, membri ai Oastei Domnului. Când, cu câteva luni în urmă, părintele Corneliu Clop ne-a trimis o carte nouă despre fratele nostru drag Traian Dorz, și după aceea un telefon prin care mă invita la această adunare comemorativă, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la trecerea la Domnul a fratelui nostru Traian, ca să vin aici la Mizieș, satul, locul natal al frăției sale, mi-am pus pe inimă să răspund acestei invitații, mai cu seamă pentru că am fost și sunt legat de Oastea Domnului prin toate fibrele vieții mele lăuntrice.
Mi-amintesc că de mic copil, la biserica din satul meu, de lângă Făgăraș, la strană, în loc de priceasnă se cântau adeseori cântări de la Oastea Domnului și am fost sigur că toți copiii și credincioșii erau marcați de aceste cântări care pătrundeau la inima celui care le cânta sau le asculta mai ușor poate decât alte cântări. Apoi, la teologie, la Sibiu, la începutul anilor 1970, împreună cu colegi de-ai mei și în primul rând cu actualul Patriarh al Bisericii noastre Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, am cunoscut mai îndeaproape Lucrarea Oastei Domnului, participând pe-atunci, știți cu toții, mai mult sau mai puțin în secret la diferite adunări. Am cântat și cântam chiar la teologie și în pelerinajele pe care le făceam la diferite mânăstiri cu colegii mei, cu deosebire cântări din cartea editată pe atunci de Oastea Domnului.
Apoi, când Dumnezeu ne-a învrednicit pe toți de libertate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române m-a învrednicit să primesc responsabilitatea de a coordona activitatea Oastei Domnului pe întreaga țară. Și așa, în primele luni ale anului 1990, Oastea Domnului a fost reabilitată și a primit un statut nou, recunoscut și de Biserică și de organele de stat și timp de 4 ani de zile, cât am activat ca episcop-vicar la Sibiu, am încercat să fiu aproape de frații și surorile mele din Oastea Domnului, participând la foarte multe din manifestările pe care aceștia le-au organizat.
Din 1994 a trebuit să plec în Germania și acolo am început o activitate deosebită, în sensul că trebuia să mă ocup, cum mă ocup până astăzi, de românii din împrăștiere, din diaspora.
Legăturile mele, sigur, directe, cu Oastea Domnului din țară au fost mai rare, dar am avut bucuria ca în anumite parohii ale noastre, în occident mai cu seamă la Roma și la Milano, la Torino și poate în alte părți, să descopăr în timp, mai cu seamă după anul 2000, că frații ostași care s-au stabilit în aceste orașe occidentale au început să se organizeze și să continue activitățile specifice Oastei Domnului și acolo, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Și vreau să vă mărturisesc că am participat de fiecare dată când am fost la Roma sau la Torino și la adunările Oastei Domnului care se făceau după sfânta și dumnezeiasca Liturghie.
Anul acesta am venit aici, cu acest prilej deosebit, comemorativ, 20 de ani de la trecerea la Domnul a fratelui nostru Traian Dorz, fără să fac un efort deosebit, în sensul că, a trebuie să vin în țară oricum, ca să particip la lucrările Sfântului Sinod, care s-au desfășurat, cum știți, chiar în săptămâna aceasta.
Deci, eu practic mă aflam în țară pentru o datorie înaltă, de a participa la lucrările Sfântului Sinod. Și mi-am zis în inima mea: iată că oamenii sfinți – cum zicea părintele profesor Dumitru Stăniloaie, de vrednică și sfântă pomenire – au o dedicație deosebită. Am zis că fratele Traian Dorz – pe care eu îl număr cu sfinții fără nici un fel de îndoială, deși nu este încă canonizat, trecut în calendarul nostru creștin ortodox – fratele Traian, prin delicatețea sa, a rânduit în așa fel ca să nu vin special, să fac un efort special pentru ziua de astăzi. […] Și am zis, aceasta este sau face parte din delicatețea acestui om sfânt; iar mâine cum ați auzit, îi comemorăm pe toți sfinții noștri români, știuți și neștiuți. Pe dânsul îl știm, l-am cunoscut foarte mulți dintre noi, și cum am spus, n-avem nici o îndoială că în fașa lui Dumnezeu fratele Traian este sfânt, și noi îl cinstim ca atare, chiar dacă încă n-a fost trecut în calendarul nostru.
Iubiții mei, trăim vremurile pe care le trăim; de multe ori noi, oamenii Bisericii, sau nu neapărat numai episcopi și preoți, dar și credincioșii foarte angajați în Biserică, atunci când privim la lumea din jurul nostru, la evoluția lumii de astăzi, ne plângem, și pe bună dreptate ne plângem, că această evoluție nu se îndreptă spre ținta pe care Dumnezeu a pus-o omului și lumii în general. Nu se îndreaptă deloc spre această țintă, ci dimpotrivă, parcă lumea de astăzi și-a pierdut toate reperele morale, toate reperele spirituale și, mai cu seamă noi, aici, în Europa. Această Europă creștină prin fundamentele ei, căci dacă nu exista creștinismul dintru început, nici Europa aceasta nu era cea pe care o cunoaștem astăzi, cea care este astăzi. Europa este ceea ce este ea astăzi, în primul rând datorită spiritualității, credinței creștine și a altor factori, bineînțeles, dar Europa este creată pe fundamentul spiritual al creștinismului, al Evangheliei.
O Europă, o societate de oameni nu poate să țină împreună dacă nu are un cheag, un liant spiritual și acest cheag, liant spiritual pentru Europa este credința creștină. Iată că astăzi Europa aceasta creștină se îndepărtează de rădăcinile ei, de fundamentele ei, și se îndepărtează spre […] pieirea edi și nu spre salvarea ei sau spre înaintarea ei, spre progresul ei. Și vedem lucrul acesta din legile pe care Europa și le dă de câțiva ani încoace, de când încearcă să se unească, ceea ce este un lucru Dumnezeiesc aș zice, că Dumnezeu vrea unitatea oamenilor, Dumnezeu nu vrea ca oamenii să fie despărțiți, să nu poate circula, să nu poate comunica între ei ci, dimpotrivă, oamenii să comunice, oamenii să circule, oamenii să fie uniți, înfrățiți. Aceasta este voia lui Dumnezeu dintru-nceput, dar cum spun, Europa aceasta își dă legi de o vreme încoace, care sunt împotriva spiritului ei, împotriva fundamentului ei creștin, împotriva Evangheliei, împotriva lui Dumnezeu.
Bineînțeles că în lumea aceasta, de când au căzut primii oameni în păcat, păcatul domnește în lume, păcatul face ravagii în lume. Păcatul a existat și va exista cât va fi lumea, însă în istoria omenirii toate religiile și, în primul rând religiile revelate, religia monoteistă a Vechiului Testament, a evreilor și apoi creștinismul, aceste religii au pus niște repere, au dat o lege spirituală lumii după care lumea să se îndrepte, să se conducă.
Ori, iată că astăzi, încă o dată, legile pe care și le dă Europa noastră sunt în contradicție absolută cu legile creștine, ceea ce va duce fără îndoială la distrugerea nostră ca și Europă, în primul rând creștină, dacă ne gândim că legile pe care și le dă Europa astăzi sunt nu numai împotriva legilor creștine, rânduielilor creștine, normelor, principiilor evanghelice, ci și împotriva legii naturale, firești, care există în firea tuturor oamenilor. Așa ne-a creat pe toți ca, prin conștiința noastră să știm să deosebim cât de cât binele de rău și să alegem binele, să ne ferim de rău. Iată că astăzi, noi, europenii care ne socotim și vrem să fim o avangardă pentru întreaga lume, că așa de spune la Bruxelles acolo, prin toate legile acestea necreștine, anticreștine și chiar nenatural, împotriva firii, că Europa vrea să dea o lecție, să fie o avangardă pentru lumea întreagă. Toți oamenii din lume trebuie să ia exemplu a ceea ce se petrece la noi, în Europa.
Și ce se petrece la noi în Europa? Cum știm prea bine, liberalizarea avorturilor. La noi, în România, prima lege care s-a dat după Revoluție a fost tocmai legalizarea avorturilor. Și de atunci s-au făcut milioane, peste 20 de milioane de avorturi numai în România, nu mai vorbesc în toate celelalte țări ale Europei. Încă odată, legile care se dau la Bruxelles sunt tot mai permisive în privința avortului. Nu mai vorbesc în privința familiei – familia care, iată este fundamentul oricărei societăți, umanității, omenirii și iată, se subminează familia atunci când se legalizează unirile conjugale împotriva firii, când se deculpabilizează în ultimul timp până și incestul. Nu te poți gândi, te revolți, ca să auzi de unde vin aceste directive care merg până acolo să nu mai învinuiești nici pe cei care, în propria lor familie, se distrug pe ei înșiși prin incest. Nu mai vorbesc de toate celelalte legi, directive cum spun, care nu favorizează nici pe departe… La prima vedere favorizează, sigur, o libertate a omului, că se spune, se dă libertate femeii care să dispună ea însăși peste trupul ei, dar fără să se atragă atenția, fără să se spună, că taina unei nașteri, unei conceperi a unei ființe umane, depășește femeia, depășește bărbatul, depășește lumea aceasta, este o taină a lui Dumnezeu.
Fragment din cuvântarea la mormântul fratelui Traian Dorz – Mizieș, 20 iunie 2009
IPS Serafim Joantă, Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Răsărit, Revista Oastea Domnului, anul 2009, nr. 7, pag. 12
