În legătură cu II Petru 1, 10-16, arată cum viața Părintelui Iosif a fost un șir de necontenite osteneli și jertfe pentru Domnul. El n-a cunoscut ce este odihna, repausul și liniștea. Prea mult îl durea starea de necunoștință și întuneric în care era poporul. Era prea puternică chemarea și conștiința de străjer şi păstor, ca să poată tăcea.
„Pentru mine, slujba aceasta de păstor — scrie în cartea Ce este Oastea Domnului — este mai ales un fior, un cutremur, o veșnică nelinişte şi frământare sufletească.
Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoșata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie la Ezechiel prorocul, capitolul 33, versetele 1-10.”
„Aceste cuvinte apasă asupra conștiinței mele ca un munte de fier şi liniște și uşurare sufletească nu am, decât atunci când suflu din trâmbiţă, ca să-i deștept pe cei păcătoși.”
De câte ori nu va fi simţit nevoia să se odihnească puțin, dar o strigare tainică nu-i îngăduia niciodată acest lucru. „Scoală, Iosife, suflă din trâmbiţă, căci, iată, toți păstorii dorm tolăniți” (Isaia 56, 10).
Vorbeşte și nu tăcea, căci, iată, poporul piere din lipsă de cunoștință… poporul fără minte aleargă spre pieire (Osea 6, 14).
De aceea n-a putut să tacă, ci de 15 ani a strigat mereu fără cruțare: „Să cunoaştem, să căutăm pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineții şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul (Osea 6, 3).
La această neobosită muncă l-a împins şi gândul că trebuie să-şi folosească talanţii ce-i are… că peste puţin va trebui să plece… Pentru asta s-a pregătit mereu.
În ultimii ani a venit asupra noastră o încercare. Eram îndemnaţi să ne plecăm „literei legii”, organizărilor şi statutelor fără viaţă. Atunci, ca şi totdeauna, a stat de strajă ca o santinelă neclintită, ridicând mereu în faţa noastră Golgota: „Căci n-am voit să ştiu între voi altceva decât pe Iisus Hristos şi Acela răstignit” (I Corinteni 2, 2).
Mângâierea i-a fost fraţii care l-au înţeles şi urmat şi răspunsul fronturilor ce strigau: „Prezent la datorie”…
Lângă acest sicriu scump şi drag, să ne facem o îndeaproape cercetare a inimilor noastre. Căci odată vom da socoteală de ceea ce am văzut şi auzit aici.
De acum greutatea rămâne asupra noastră. Dar nu asupra noastră numai, căci Domnul este Cel ce ne poartă povara (Psalmi). Să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre şi El Însuşi Se va îngriji de noi (I Petru 5, 7).
Să căutăm deci, fraților, să ne întărim chemarea şi alegerea noastră, căci dacă vom face aşa nu vom aluneca niciodată (II Petru 1, 10). Să ne aducem mereu aminte de lucrurile ce-am auzit şi învăţat de la Părintele nostru care a plecat (II Petru 1, 15) şi Dumnezeul păcii va fi cu noi. Amin.
Ioan Marini, «Glasul Dreptății» anul 1938, nr. 10, pag.
