Strigătul în rugăciune înseamnă o voință și o dorință puternică și stăruitoare pe care inima omului o înfățișează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte și să o împlinească întocmai și grabnic.
În focul unei mari iubiri, sau al unei mari disperări, sau al unei mari nebunii, sau al unei pofte stăpânitoare, sau al unei lăcomii puternice, inima omului, nemaiputând trăi fără o ființă sau fără un lucru, strigă, arde, cere!
Traian Dorz, Cununile slăvite
Voința dârză și neobosită în urmărirea realizării tot mai rodnice și mai înalte a voii lui Dumnezeu, cu toate realizările tuturor acestor însușiri, nu sunt oare și acestea valurile și undele limpezi și dulci, șuvoaiele și revărsările fericite, tot mai proaspete ale puterii și mântuirii care se revarsă neîncetat, înviorând, alimentând și răcorind omenirea mereu și mereu numai din izvoarele lui Hristos!
Traian Dorz, Cununile slăvite
„Să fie lumină!“ a zis Dumnezeu la facerea lumii. Această lumină n-a fost numai a soarelui, ci a fost şi lumina sufletului; a fost lumina care l-a luminat pe Adam, omul cel dintâi. Aceasta era o lumină curată şi desăvârşită. Întuneric nu se afla în ea. Dar din greşeală, din grădina Edenului, întunericul s-a amestecat cu lumina, binele cu răul şi pe urmă întunericul a biruit lumina. Întuneric mare s-a făcut iar peste tot pământul: un fioros întuneric sufletesc. Domnul Iisus a venit într-o lume plină de întuneric sufletesc.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
Citiţi Psalmul 22 şi capitolul 10 din Evanghelia de la Ioan şi veţi afla acolo o minunată icoană a mântuirii noastre sufleteşti şi a creştinului adevărat, pusă în asemănarea cu Păstorul cel bun şi oile turmei sale:
„Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihna. Îmi înviorează sufletul şi mă duce pe căi drepte“ (Psalmul 22). „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine… oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le chem şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţă veşnică şi nimeni nu le va răpi din mâna Mea“ (Ioan 10).
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
Este cunoscută istoria căderii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie, la cartea Facerii, capitolul 3. Însă puţini sunt aceia care cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură pe care o cunoaştem din cărţile de religie e frumoasă şi e adevărată, numai că pentru mine şi pentru tine, cititorule, n-are nici o însemnătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate patimile, fărădelegile şi ticăloşiile.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1926, nr. 2, pag. 3
„Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).
Minunate vorbe, minunată înştiinţare! Mântuitorul a spus aceste vorbe, El ne-a dat această înştiinţare prin gura Evanghelistului Ioan. Iisus Mântuitorul este Cel ce bate la uşă, iar uşa şi casa unde vrea să intre sunt, dragă cititorule, inima ta şi viaţa ta.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
Ce atitudine să adopte omul credincios?
Sonoritatea acestor termeni face pe oameni să tresară, iar realitatea pe care o exprimă, înfricoşează.
Teama e justificată pentru că răutatea, ura, teroarea, manifestate prin atentate sau războaie, au ca urmare distrugerea nu numai de bunuri materiale, ci mai ales – şi asta e ținta – uciderea oamenilor.
Cei care scapă, rămân cu dureri şi infirmităţi pe tot restul vieţii. E totdeauna sumbru un astfel de orizont.
Preot Viorel Chircă, Cuvânt pentru suflet, anul 2016, nr. 73, pag. 20
M-am gândit la Părintele Iosif, mai ales în ultimele zile, şi am ajuns la concluzia că oameni ca şi el sunt foarte rari în istoria lumii şi chiar în istoria bisericii. Şi l-am socotit ca fiind un personaj biblic, un personaj care se regăseşte pe aceste pagini din nou şi din nou şi din nou. M-am gândit şi am căutat în Biblie să văd cu cine l-am putea asemăna pe Părintele Iosif Trifa. M-am gândit în primul rând la Moise, cel care a scos din robie pe poporul său. Aşa a făcut şi părintele Iosif, a căutat să-şi scoată neamul din robia păcatului.
James Foster , Oastea Domnului, anul 2015, nr. 3, pag.13
Pentru că aşa cum toiagul sprijină cu siguranţă şi nu lasă să se prăbuşească mădularele, care tremură şi sunt paralizate de bătrâneţe, la fel şi credinţa ţine sufletul care se cutremură şi se clatină prin gândurile neputincioase cu o siguranţă mai mare decât toiagul. Şi de vreme ce întăreşte sufletul prin ajutorul propriei puteri, îl sprijină cu acrivie şi nu-l lasă niciodată să se răstoarne.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. 1, ed. Egumenița
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu. (Ioan 14, 27)
Ceea ce lipseşte omenirii şi oamenilor de azi e pacea şi bucuria cea adevărată. Vuieşte lumea, vuiesc ţările şi popoarele de frământări, de nemulţumiri, de duşmănii, de necazuri. Şi vuieşte nu numai lumea, ci vuieşte în acest clocot şi viaţa oamenilor.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu