A ȘTIUT CE SĂ ALEAGĂ
Moise știa la fel de bine și ce nu a vrut dar și ce a vrut. Cuvânt care a fost tradus ci a vrut implică noțiunea de “a alege”. Moise nu a stat deloc pe gânduri. Odată ce a făcut alegerea, a fost gata să plătească prețul pentru decizia luată. În limba greacă cuvântul tradus ci a vrut este “hairetikos” care în limba română înseamnă “eretic”. În ochii egiptenilor, așa a fost. Moise a respins zeii lor și tot ce avea el în Egipt ca să-L urmeze pe singurul Dumnezeu adevărat într-o misiune unică. Ce ironie că un astfel de cuvânt îl definește pe Moise chiar în momentul alegerii sale. Și dacă a fost așa, atunci ce să mai zicem de Ana și Caiafa care L-au condamnat pe Domnul Iisus la moarte tot pentru erezie? De aceea nu este de mirare că mulți din sfinții lui Dumnezeu, din toate timpurile, au fost socotiți drept eretici chiar în timpul vieții lor. Din fericire, pentru sute de mii de români, părintele Iosif a ales să fie și el un astfel de “eretic” pentru Hristos. Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din astfel de sfinți!
AVEA OCHII PIRONIȚI SPRE RĂSPLĂTIRE
Acest amănunt ne dezvăluie secretul care l-a ajutat pe Moise să treacă prin toate încercările, provocările și dezamăgirile lui, indiferent cât de mari au fost ele. Pentru cei care prețuiesc ocara lui Hristos mai mult decât lucrurile de valoare de aici, de pe pământ, este posibil să vadă, prin credință, că toate au fost înlocuite deja cu ceva mai bun care nu poate fi furat sau pierdut. Totuși întrebarea este: care a fost răsplătirea lui Moise? Cred că răsplata pe care a vrut-o el mai mult decât orice altceva a fost Însuși Dumnezeu în toată slava Sa. Știm că Moise a fost preocupat de slava lui Dumnezeu și într-o zi a cerut chiar s-o vadă: “Arată-mi slava Ta!” (Exodul 33, 18). Poate oare să fie o răsplată mai măreață decât să-L vezi pe Dumnezeu în toată slava Sa? Acum întrebarea este: ce ne preocupă pe noi, ce dorim să vedem noi cu ochii noștri, suntem noi ca Moise sau nu? Oare cum arată privirea unui om care are ochii pironiți spre o astfel de răsplătire? Dacă ne uităm cu atenție la poza aceea clasică cu părintele Iosif, vom vedea cum arată o astfel de privire și cum a reușit un om trimis de Dumnezeu în România să treacă prin toate încercările, provocările și dezamăgirile lui, indiferent cât de mari au fost ele.
A PĂRĂSIT EGIPTUL
Când Moise a părăsit Egiptul, a făcut un pas mare, așa de mare încât plecarea lui nu a fost doar fizică, ci și metafizică. Moise s-a despărțit de lume și de păcat, legându-se de Dumnezeu printr-un legământ pascal și liturgic. Ceea ce a început ca o socoteală în mintea lui, a devenit un cuvânt pe buzele lui. Și acel “nu”, odată rostit, l-a condus să aleagă între o viață ușoară și ocară, între a fi ascultător lui Faraon și a fi ascultător lui Dumnezeu, între a fi acceptat de cei din lume și respins ca un eretic. A fost foarte greu pentru el, dar cu ochii pironiți spre răsplătire, Moise a pășit înainte prin credință, părăsind o patrie pământească ca să intre într-o patrie mult mai bună. Trecerea aceasta dintr-o patrie în alta este o taină și o minune. Părintele Iosif a făcut-o într-o noapte de revelion în timp ce robii lui Faraon îi treceau pe sub geam. Acolo, fără să stea prea mult pe gânduri, și-a încheiat ultima socoteală, a zis nu, a ales ocara și cu ochii pironiți spre răsplătire, a pășit înainte prin credință. Totuși a fost un pas pe care nu l-a putut face în noaptea aceea și spre acest ultim pas aș dori să ne întoarcem acum privirea.
A RĂMAS NECLINTIT
Ultimul pas făcut de Moise pe acest pământ a fost așa de mare încât a durat 80 de ani. Deși totul poate fi rezumat doar printr-o frântură din versetul 27, putem fi siguri că în spatele cuvintelor a rămas neclintit se află multă trudă. Oare cum a rămas Moise neclintit atâta timp? Adică, ce a făcut el ca să se întărească în cele mai grele clipe din viața lui?
În versetele 27 și 28, putem găsi două lucruri pe care a început să le facă atunci și care au rămas ca o tradiție sfântă pentru tot restul vieții sale. În primul rând scrie că Moise a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Să ne gândim din nou la poza aceea cu părintele Iosif și să medităm asupra tăriei pe care el a avut-o. În al doilea rând scrie: prin credință a prăznuit el Paștele și a făcut stropirea sângelui. Să observăm că nu a făcut nimic la întâmplare, totul a fost prin credință. Cred că aceste două lucruri se leagă și ne dau trei sfori care se împletesc așa de bine încât frânghia nu se rupe niciodată. 1: A văzut pe Cel ce este nevăzut. 2: A prăznuit Paștele. Și 3: A făcut stropirea cu sânge. Dacă lipsește una din aceste sfori frânghia slăbește și omul la fel. Oare câți oameni prăznuiesc Paștele, dar nu se întăresc prin spovedanie și sfânta împărtășanie? Și câți le fac pe amândouă, dar nu-L văd pe Cel ce este nevăzut?
Cheia perseverenței lui Moise este o taină pascală și liturgică fiindcă prin credință Moise L-a văzut pe Hristos prin prăznuirea Paștelui și stropirea cu sânge așa cum Avraam L-a văzut pe Hristos printr-o altă icoană preînchipuitoare, cu Isaac pe un munte în țara Moria. De aceea domnul Iisus a putut să spună: Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea, a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56). De ce s-a bucurat Avraam? Pentru că înainte de vreun țap ispășitor pentru Israel a fost un berbec ispășitor pentru Isaac și un legământ sfânt cu niște dobitoace despicate pentru Avraam și toată seminția lui. Toate aceste icoane ar trebui să ne îndrepte pe toți spre jertfa Domnului Iisus care a zis: Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi (Luca 22, 20). Și uitându-ne la El să primim tărie și bucurie.
Așa a făcut și părintele Iosif! El a fost un alt Moise, trimis să-și scoată poporul din robia păcatului ca să ne aducă în țara făgăduinței. A fost foarte greu, dar a rămas neclintit uitându-se la Jertfa de pe Golgota și apoi la răsplătirea lui: Domnul Slavei.
Să nu uităm că și noi suntem trimișii lui Dumnezeu și chemarea noastră este să mergem pe urmele înaintașilor noștri. Cu siguranță, nu va fi ușor, dar acești pași ne pot călăuzi spre țintă până la răsplătirea noastră. Și care va fi ea? Pentru noi toți ea va fi diferită, dar, în același timp fiecare din noi vom primi aceeași răsplată. Deznodământul este simplu, diferența este că vom fi răsplătiți după jertfa, slujirea și roadele pe care le-am făcut fiecare. Totuși fiecare din noi vom avea aceeași răsplată căci este scris: Acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vede așa cum este (1 Ioan 3, 2). Iată ce răsplată ne așteaptă pe fiecare!
James Foster, Vorbire rostită la mormântul părintelui Iosif, 11 iunie 2011
