Sfânta Scriptură afirmă în repetate rânduri că Moise a fost trimis de Dumnezeu, fapt evident prin amploarea lucrării și rezultatele ei. Desigur că Moise a fost trimis cu o misiune unică. Dar Biblia ne mai învață că fiecare creștin este un trimis al lui Dumnezeu. Și Însuși Domnul Iisus a declarat identitatea și misiunea trimișilor Lui astfel: “Voi sunteți sarea pământului… Voi sunteți lumina lumii.” Așadar fiecare mădular din trupul lui Hristos ar trebui să fie activ în a se împotrivi stricăciunii păcatului și stăpânitorilor întunericului acestui veac.
Deși mulți s-au înscris la această luptă în România, timp de aproape 2000 de ani, după amploare lucrării și rezultatele ei, este evident că părintele Iosif Trifa a fost un ostaș trimis de Dumnezeu cu o misiune unică. Înfruntând faraonul acestei lumi, din nou și din nou, părintele Iosif poate fi comparat cu Moise care a rostit cuvintele: “Așa vorbește Domnul: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-mi slujească” (Exodul 8, 1). Dovada că această lucrare a fost de la Dumnezeu, este că toată lupta s-a desfășurat prin credința însoțită de propovăduirea Cuvântului și de puterea Duhului Sfânt. Minunea este că morții au înviat la o viață nouă și țara s-a umplut de sare și de lumină.
Trimișii Domnului pot fi foarte diferiți, din mai multe puncte de vedere, dar chiar dacă ei sau cultura lor, sau vremurile în care trăiesc diferă, pașii pe care i-au parcurs sunt foarte asemănători.
Aș dori să citim împreună un rezumat al vieții lui Moise care dezvăluie pașii credinței lui. Este un rezumat bogat și sper că ne vom regăsi aici, dar dacă nu, cu siguranță vom recunoaște pașii făcuți de părintele Iosif.
Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Prin credință a prăznuit el Paștile și a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuți să nu se atingă de ei. (Evrei 11, 24-28)
Înainte să trecem în revistă pașii credinței, aș dori să citim două versete din Evanghelia după sfântul Luca.
În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar – pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod, cârmuitor al Galileii, Filip, fratele lui, cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei, Lisania, cârmuitor al Abilenei și în zilele marilor preoți Ana și Caiafa – Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu. (Luca 3, 1-2)
Aici se pot număra șapte nume de oameni cu poziții înalte, cinci din partea statului și două din partea bisericii de atunci. Persoanele sunt trecute în ordinea importanței lor și importanța fiecăruia se leagă de funcția pe care o are. Cu toate că Cezarul conducea statul iar Ana și Caiafa conduceau instituția religioasă, toți fiind persoane foarte importante, totuși Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan în pustie… Pe vremea aceea Ioan era un om necunoscut și foarte straniu pentru toți ceilalți. Avea o îmbrăcăminte ciudată (o haină de păr de cămilă), mânca lucruri ciudate (lăcuste și miere sălbatică) și locuia în pustie. Totuși, el este cel care a fost trimis de Dumnezeu cu o misiune unică și nu altcineva. Sfântul Pavel spune: …nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. (1 Corinteni 1, 25)
Ne-am gândit vreodată cum Dumnezeu, în înțelepciunea Lui, l-a pregătit pe Iosif în pustie, ca apoi să slujească într-un palat și același Dumnezeu a crezut de cuviință să-l pregătească pe Moise într-un palat, ca apoi să slujească în pustie?
Cine oare s-ar fi gândit că acel copil fără mamă din munții Apuseni era un om trimis de Dumnezeu cu o misiune specială pentru poporul român? O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei Lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui! (Romani 11, 33)
Și acum să urmărim pașii credinței trimișilor lui Dumnezeu.
A FĂCUT O SOCOTEALĂ
Primul lucru pe care l-a făcut Moise îl găsim în versetul 26 care spune: el socotea. Fiecare facem o socoteală înainte să ne predăm Domnului. Unii în grabă, alții mai pe-ndelete, unii cu băgare de seamă, alții mai superficial, dar toți o facem. Parcă îl văd pe Moise făcându-și socoteala: Aici am o poziție înaltă, prestigiu, o viață comodă, avere și un viitor asigurat. Acolo mă așteaptă suferință și ocară. Sfântul Pavel a făcut și el o socoteală similară: “Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos… Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi ca să câștig pe Hristos.” Iată, o socoteală bine făcută și vrednică de urmat.
Pentru noi, istoria părintelui Iosif este mai proaspătă. Avea și el o poziție înaltă, prestigiu, avere și un viitor asigurat, dar, așa cum știm, a ales suferința și ocara. Această “socoteală” este doar primul pas, dar este un pas extrem de important. Dacă îl facem cu băgare de seamă, vom fi bine pregătiți pentru al doilea.
A ÎNVĂȚAT SĂ SPUNĂ “NU”
După ce Moise și-a făcut socoteala, a trecut la acțiune. Versetul 24 zice: Moise n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon. În limba greacă aceasta înseamnă mai mult decât o dorință simțită, devine cuvânt rostit care înseamnă: “a zis nu”. Câți dintre noi vrem să nu facem compromisuri, dar nu reușim să spunem “nu”? Lucrurile la care lumea visează și pentru care trudește, Moise le avea de-a gata, numai să se bucure de ele. Dar a renunțat, întorcându-le spatele, refuzând astfel plăcerile de o clipă ale păcatului. Iată ce bine seamănă acest pas al lui Moise cu jertfa părintelui Iosif pentru poporul român și ce asemănare cu Domnul Iisus când el a fost ispitit în pustie. Ce mare lucru este când un om poate să spună “nu” la ofertele lumii și ale diavolului. Iată al doilea pas făcut de Moise, dar încă mai are un drum lung de parcurs.
James Foster, Vorbire rostită la mormântul părintelui Iosif, 11 iunie 2011
