Preotul Iosif Trifa, om al durerii și obișnuit cu suferința – James Foster

Anul acesta am decis să studiez viaţa Părintelui losif încă o dată. M-am gândit că poate învăţ ceva nou sau ceva care poate să mă ajute să înţeleg mai bine activitatea lui şi sentinţa dură pe care a primit-o. Ca să fac asta, am revăzut filmul documentar şi am citit din câteva cărţi: “Preotul losif Trifa, o viaţă de propovăduitor al lui Hristos”, “Ce este Oastea Domnului” şi “Istoria unei jertfe”. După aceea, am stăruit asupra unui text din Noul Testament ca să supun lucrarea Părintelui Iosif unei analize biblice.

Cred că viaţa Părintelui Iosif poate fi împărţită în trei  perioade. Prima perioadă a fost de 22 de ani, de la naştere până la căsătorie, urmată de 8 ani de căsnicie şi apoi 20 de ani de văduvie, până la trecerea lui la cele veşnice. În aceste trei perioade, el a avut şi trei dureri cumplite. Durerea primei perioade, moartea mamei lui, a fost un Ghetsimani care a trasat traiectoria vieţii sale. Legat de această durere, trei lucruri au lucrat împreună spre consolidarea chemării lui. Primul lucru a fost dorinţa mamei sale ca el să devină preot. Al doilea, a fost darul ei – Psaltirea, pe care i-a dat-o pe patul morţii ei, spunându-i în acelaşi timp: “pentru mântuirea ta şi a multora”. Iar ultimul lucru a fost dedicarea mamei adoptive să facă tot ce a putut ca dorinţa mamei lui să fie împlinită. Rugăciunea tânărului losif care s-a născut în această perioadă şi a rămas pentru tot restul vieţii lui ca un reper sfânt, a fost: “Nu cum voiesc eu, ci cum voieşti Tu”. Prima perioadă s-a încheiat în 1910 când a absolvit Institutul Teologic de la Sibiu şi apoi s-a căsătorit.

Atunci a început a două perioadă, perioada Gabatei şi o altă durere care l-a biciuit de patru ori, prin moartea copiilor şi a soţiei sale Iulia. Apoi, vrând nevrând, l-a întâmpinat a  treia perioadă, perioada Golgotei, cea mai cumplită dintre toate.

Putem vorbi despre durerea fizică: cancer, şapte operaţii şi tot ce înseamnă epuizare totală prin muncă. Dar durerea cea mai mare a fost alta pentru omul lui Dumnezeu. A fost pironul învrăjbirii şi dezbinării semănate în mijlocul frăţietăţii, urmat, imediat, de un alt piron, atunci când procesul acela nemilos şi nedrept i-a adus caterisirea. Dar ca să fie răstignit “ca la carte”, a fost nevoie de încă un piron: confiscarea tipografiei. Şi imediat ce a închis ochii, o suliţă: tăierea hainei şi dezbrăcarea trupului său.

Multe arme au fost folosite ca să-l oprească, dar el a luptat cu una singură: propovăduirea Evangheliei, prin care zeci de mii de oameni s-au împăcat cu Dumnezeu şi zeci de mii de oameni au fost uniți împotriva păcatului. În schimb am constatat că metodele folosite împotriva părintelui Iosif nu aveau nimic de-a face cu Evanghelia. Totuşi, a fost judecat pentru lucrarea pe care a făcut-o. Întrebarea este: a fost vinovat sau nu, vrednic sau nu? Ceea ce urmează este o analiză biblică asupra textului de la I Corinteni 8, 4-15 ca să înţelegem mai bine dacă a meritat sau nu sentinţa pe care a primit-o.

“Când unul zice: “Eu sunt al lui Pavel” şi altul: “Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut, şi fiecare, după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească,  aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una, și fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Iisus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”

Sf. Pavel începe cu o întrebare retorică: Cine este Pavel, Cine este Apolo? Răspunsul: Nişte slujitori ai lui Dumnezeu. Şi cel ce a sădit şi cel ce a udat, şi toţi care fac ori una ori alta. Acum întrebarea este, “cine a fost Iosif Trifa?” A fost şi el un slujitor al lui Dumnezeu. A slujit la altar, a slujit la birou, a slujit întins pe pat și a slujit mergând, i-a slujit pe cei nenorociți, pe cei pierduţi şi, bineînţeles, pe toată frăţietatea. A slujit în mod practic, nu teoretic. Slujirea era preocuparea lui de bază. Cine a fost Iosif Trifa? Privind retrospectiv la viaţa lui, am putea spune că a fost rânduit din pruncie să fie un preot şi, la momentul potrivit a fost trimis la oile pierdute ale României. Dacă suntem sinceri, am putea spune că a fost înzestrat şi chiar uns pentru această lucrare. Dar oare ar fi prea mult să credem că a fost un proroc trimis în patria sa, având în vedere toate împotrivirile din partea bisericii? Cred că nu este prea mult, ţinând cont de cuvintele Domnului Iisus. “Nici un proroc nu este dispreţuit decât în patria lui, între rudele lui, şi în casa lui.”(Marcu 6, 4)

Mergând mai departe, Sfântul Pavel zice, “Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.” Întrebarea este: Cine a sădit atunci în România? Părintele Iosif. Cine a udat? Au fost mulţi: pr. Ouatu, fr. Marini, fr. Opriş, fr. Traian. Lista-i lungă. Nici nu ştim câţi au udat. Dar cine a făcut ca această lucrare să crească? Unul singur şi acesta nu a fost nici părintele Iosif, nici fratele Traian, ci Dumnezeu. Şi cred că acesta este cel mai important lucru care trebuie să fie înţeles de către cei care sunt împotriva Oastei Domnului. Părintele Iosif nu este singurul răspunzător pentru amploarea acestei treziri. El ar fi putut să sădească şi alţii să ude şi totuşi să nu fie niciun rod semnificativ. De aceea, înclin să cred că atitudinea şi împotrivirile n-au fost îndreptate doar spre părintele Iosif, ci şi spre Dumnezeu, tocmai pentru că El a făcut să crească lucrarea Oastei.

Zice Sf. Pavel, “Nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic.” Auziţi ce zice Sf. Pavel despre el însuşi? Eu nu sunt nimic! Părintele Iosif a zis și el cam acelaşi lucru, dar cu alte cuvinte. În “Ce este Oastea Domnului”, capitolul 19, pagina 224 – 225, el scrie, “În mişcarea Oastei, eu sunt piticul care, în aparenţă, învârt roata morii Oastei Domnului. Dar, “moara” Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă și macină prin revărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. Piticul ar fi ridicol să creadă că moara umblă prin opinteIile lui şi tot atât de ridicol ar fi să creadă şi alţii acest lucru. În Oastea Domnului, totul e revărsarea Duhului Sfânt.” Iată o frumoasă dovadă de smerenie a părintelui! Şi știm de la Sf. Petru că “Dumnezeu stă împotriva celor mândri dar celor smeriți le dă har.” (I Petru 5, 5) Adevărul este că Părintele Iosif a primit har, un belşug de har, chiar har după har.

Zice aici că “fiecare îşi va lua răsplată după osteneala lui.” Întrebarea cheie este: A ostenit Părintele Iosif? Iar realitatea ostenelilor lui este așa de bine documentată încât ar avea perfectă dreptate să spună ca şi Sf. Pavel: “mai mult decât toţi” dar, cu siguranţă, ar continua la fel: “totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu. care este în mine.” (I Corinteni 15, 10).

Apoi scrie Sf. Pavel, “noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” Este vorba de cel ce a sădit și cel ce a udat. Cred că este evident că dacă Părintele Iosif a sădit, alţii au udat și Dumnezeu a făcut să crească, atunci el și ei au fost împreună lucrători cu Dumnezeu. Dar ce înseamnă să fim nişte împreună lucrători cu Dumnezeu? Ținând cont de contextul biblic, înseamnă să vestim acelaşi mesaj care a fost de la început: “Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15), “Hristos a murit pentru păcatele noastre… a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi” (I Corinteni 15, 3-4) şi “Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Iisus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8, 1 ). Săditul și udatul înseamnă propovăduirea Evangheliei şi îngrijirea sufletelor în care aceasta a încolţit, sunt două lucruri normale şi absolut necesare într-o biserică sau lucrare. Istoric vorbind, numai în felul acesta pot sufletele să se nască şi să crească. “…Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce era mântuiți” (Faptele Apostolilor 2, 47). Iată că Părintele Iosif nu făcea altceva decât ceea ce ar trebui să facă un lucrător responsabil din biserica lui Dumnezeu. Ce mai zice Sf. Pavel? Zice despre el însuşi că “este un meşter zidar înţelept.” Şi ce face un astfel de meşter? El pune singura temelie care poate rezista şi poate ține toată zidirea. Apoi ne spune că temelia aceasta a fost pusă deja şi că nu poate fi altceva sau altcine decât Iisus Hristos. Şi care a fost temelia pusă de Părintele Iosif? Ne spune chiar el: “Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos Cel Răstignit.” Iată încă un lucru în perfectă concordanţă cu Scriptura. Să mergem mai departe.

Acum întrebarea este: ce a clădit pe această temelie, aur, argint și pietre scumpe sau lemn, fân şi trestie? Întâi de toate, care este diferenţa? Aurul, argintul şi pietrele scumpe sunt lucruri de valoare, sunt lucruri care rămân. Şi ce rămâne în veac? Domnul ne spune: “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Luca 21, 33). Iar Psalmistul spune: “Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ, și curăţit de şapte ori.” (Psalm 12). Ar fi uşor să facem aici o aluzie la viaţa Părintelui Iosif. Adică, cuvintele Domnului care au ieşit din gura și prin pana lui, au ieşit şi dintr-un vas de lut ars în cuptorul suferinţelor și curăţit prin şapte operaţii. Deci nu-i de mirare că ceea ce Sf. Pavel i-a scris lui Timotei se potrivește așa de bine la Părintele Iosif. “Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, şi care împarte drept Cuvântul Adevărului.” (II Timotei 2, 15). Acesta a fost Părintele Iosif Trifa, privit prin prisma Scripturii, şi nu există niciun standard mai înalt ca ea nicăieri.

Lemn, fân şi trestie sunt lucruri obişnuite și ieftine, uşor de găsit şi pot fi luate repede, dar nu vor trece proba focului. Sunt lucruri pe care niciun meșter zidar înţelept nu le va folosi, de pildă: bârfă, calomnie, atacuri de la amvon, tot felul de vorbe nepotrivite și neadevărate. Să nu ne înșelăm, fără Evanghelia lui Iisus Hristos şi învăţătură sănătoasă, biserica n-are nici o temelie, nici cu ce zidi.

Lemnul, fânul și trestia sunt lucruri care se află deasupra pământului, dar aurul, argintul și pietrele scumpe se află ascunse în pământ. Sunt lucruri care vor trece prin foc fără probleme, de fapt sunt lucruri deja încercate. Ca să ajungi la ele, ai nevoie de mai mult timp și mai multă muncă, dar când le găseşti, te bucuri de ele pentru că sunt frumoase, valoroase şi adevărate. Să pregăteşti o hrană tare din Cartea Sfântă, este ca şi când ai fi intrat într-o mină de aur cautând după un bulgăre. Acolo te rogi, sapi și tot sapi, inclusiv în sufletul tău, până când scoți ceva care este într-adevăr de la Dumnezeu şi nu doar de la tine. Lemnul, fânul şi trestia pot fi găsite de oricine, dar ca să găseşti aur, argint și pietre scumpe înseamnă să-L ai pe El și sufletul tău să fie mișcat de Duhul Sfânt. Înainte să închei, vreau să deosebim bine lucrurile care rămân de lucrurile care pier. Părintele Iosif a lăsat o operă vastă şi nu într-un colț undeva. Toate scrierile lui pot fi verificate. Toate foile, toate cărţile şi sute de predici au rămas până astăzi şi vor rămâne în continuare. “Verba volant, scripta manent” (vorbele zboară, scrisul rămâne). Acum putem vorbi de o sentinţă conform analizei pe care am făcut-o până aici. Haideţi să punctăm ceea ce am văzut cu ajutorul Scripturii şi să tragem o concluzie. Cred că suntem de acord că părintele Iosif Trifa a fost un slujitor al lui Dumnezeu, a ostenit cu adevărat, a fost smerit, a avut belşug de har, a lucrat împreună cu Dumnezeu, L-a pus pe Hristos la temelia lucrării, a zidit numai cu aur, argint şi pietre scumpe, totuşi, a fost judecat de oameni în vremea aceea şi a primit o sentinţă cumplită. Dar Sf. Pavel ne înştiinţează că nu a fost o sentinţă definitivă, ci că urmează o altă sentinţă în “ziua Domnului” şi sunt încredinţat că atunci sentinţa va fi alta, după ce toate vor fi trecute prin foc. Şi mai cred că sentinţa va fi simplă şi scurtă, ca să fie uşor de înţeles şi greu de uitat: Aceasta este sentinţa la care mă aştept: “vrednic a fost şi vrednic este”, “vrednic a fost şi vrednic este” şi a treia oară, “vrednic a fost şi vrednic este”. Aşa va spune Tatăl, aşa va spune Fiul şi aşa va spune Duhul Sfânt, pentru că El a fost autorul lucrării. Slăvit să fie Domnul!

James Foster, Oastea Domnului, anul 2016, nr. 7, pag. 10