M-am gândit la Părintele Iosif, mai ales în ultimele zile, şi am ajuns la concluzia că oameni ca şi el sunt foarte rari în istoria lumii şi chiar în istoria bisericii. Şi l-am socotit ca fiind un personaj biblic, un personaj care se regăseşte pe aceste pagini din nou şi din nou şi din nou. M-am gândit şi am căutat în Biblie să văd cu cine l-am putea asemăna pe Părintele Iosif Trifa. M-am gândit în primul rând la Moise, cel care a scos din robie pe poporul său. Aşa a făcut şi părintele Iosif, a căutat să-şi scoată neamul din robia păcatului.
Apoi m-am gândit la Iosua care a fost un viteaz, un luptător neînfricat. A luptat până la capăt pentru Domnul, pentru poporul său. Şi apoi m-am gândit la Sf. Ioan Botezătorul, un glas care strigă în pustiu. Cam aşa a fost pe vremea aceea. Dar până la urmă am ajuns la Genesa capitol 49, la un alt Iosif. Şi am rămas uimit, în câteva versete, ce asemănări există între aceşti doi bărbaţi ai lui Dumnezeu, Iosif fiul lui Iacov şi părintele Iosif Trifa. Ştim bine că înainte să moară Iacov, când era pe patul lui de moarte, şi-a adunat în jurul lui pe toţi fiii săi. Şi au venit pe rând lângă patul său, chiar lângă el, de la cel mai mare până la cel mai mic. A ajuns în sfârşit la acest Iosif pe care l-a iubit aşa de mult. Citez: “Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; Ramurile lui se înalţă deasupra zidului.” (Geneza 49, 22)
Vorbeşte foarte metaforic. Sunt metafore care grăiesc nişte adevăruri despre acest om al lui Dumnezeu. Iosif era altfel, Iosif era un om deosebit, un suflet ales. A experimentat nedreptatea şi a suferit pentru păcatele altora. Dar scrie aici despre Iosif, primul născut din Rahela, iubita lui Iacov, cea mai iubită din toate. Zice despre Iosif că este roditor. Foloseşte un cuvânt foarte grăitor. Iosif a fost roditor. Ramurile lui se înalţă deasupra zidului pentru că a fost sădit lângă un izvor (lângă o sursă divină de inspiraţie). Numai el a primit visul acela. Numai el a fost un prooroc printre fraţii lui. Numele lui înseamnă adaos, adică înmulţire, sporire sau creştere. Deci, de la bun început ştim despre Iosif că ceva se va întâmpla prin el. Că el nu va sta pe loc. Că din el va ieşi ceva deosebit. Şi din el au ieşit Efraim şi Manase. Chiar aceşti doi copii ai lui, nepoţii Iui Iacov, au fost şi ei înfiaţi de către Iacov şi aduşi la binecuvântare. Nici un alt nepot nu a fost înfiat de către Iacov. Numai aceşti doi fii ai lui Iosif care au ajuns în Egipt şi apoi, prin urmaşii lor, în Canaan unde au avut locurile lor lângă ceilalţi în ţara făgăduită.
Iosif a fost roditor pe plan fizic. Şi oamenii roditori din poporul lui Dumnezeu sunt şi atacaţi. Şi Iosif a fost atacat, după cum scrie: „arcaşii l-au aţâţat, au aruncat săgeţi, şi l-au urmărit cu ura lor”. Săgeţile care au venit înspre Iosif au fost trei.
În primul rând invidia. Întotdeauna când eşti roditor va veni invidia. Şi de unde şi de la cine? De la cei mai apropiaţi. De la cei care sunt chiar din familie. Aşa a fost şi în cazul Domnului. În cazul lui Iosif, tot aşa. De la fraţii lui a venit prima săgeată. De la cei mai mari, el fiind aproape cel mai mic. Şi asta se întâmplă când suntem roditori. Apoi altă săgeată, ispita.
În cazul lui Iosif, diavolul a lucrat prin nevasta lui Potifar, apoi a început să creadă că a fost abandonat de Dumnezeu. Totul a mers rău. Visul lui era acolo. “Că el trebuie să fie cineva”. Dar a fost atacat prin ispită. Şi când ispita nu funcţionează, când omul nu cedează, apoi vine calomnia. Şi aşa a fost. Au tras în el cu calomnia. L-au acuzat că a făcut ceea ce n-a făcut. Aşa a fost în viața lui Iosif, a primului Iosif. Dar a fost ajutat. Cel roditor, care a fost rânduit să aducă multă roadă, a fost atacat prin invidie, ispită şi calomnie. Şi apoi Dumnezeu l-a ajutat. Zice mai departe: „Dar arcul lui a rămas tare, şi mâinile lui au fost întărite de mâinile puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel păstorul, stânca lui Israel. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta” (Geneza 49, 24-25a).
Atacat, ajutat şi apoi urmează binecuvântarea.
“Aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de jos, cu binecuvântările ţâţelor şi ale pântecelui mamei. Binecuvântările tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul dealurilor veşnice: Ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi!” (Geneza 49, 25-26).
Iosif a trecut prin toate aceste stări pentru că a fost de la început pus deoparte de Dumnezeu, ales de Dumnezeu să fie un om roditor. Aşa a fost şi cu părintele Iosif Trifa. De la bun început a fost rânduit să fie roditor, atacat, dar şi ajutat şi apoi binecuvântat. Rodul lui a fost un rod spiritual, un rod mare, dar arcaşii au venit şi au tras săgeţile lor în ei. Au început cu invidia. Ştiţi mai bine decât mine. Trei sute de mii de oameni, trei sute de mii de suflete! Şi invidia a început procesul. Apoi a venit ispita. Ce ispită a venit peste el când i-au murit copiii şi soţia? S-a gândit, în asemenea împrejurări, şi este normal să începem să gândim, oare ce am făcut? Este pedeapsă? Oare este pedeapsa Iui Dumnezeu? Asta a fost prima ispită. A doua ispită a venit când el a decis să meargă Ia Sibiu şi nu la Cluj, unde a fost chemat. A avut discuţia aceea cu cel rău pe căruţă când a plecat din Vidra de Sus “Să nu pleci! Aici eşti iubit aici este locul tău, să nu pleci acolo“.
Şi discuţia a mers până când a ajuns aproape de Sibiu. Ispititorul îl tot lovea. Înainte, când şi-a pierdut familia ca Iov. Mai târziu şi sănătatea. Atunci ce să creadă? Câte ispite a avut el! Oare ar trebui să renunţe? Abia mai târziu a început să înţeleagă despre ce este vorba. Că Dumnezeu lucra şi îl pregătea pentru rodul acela care a fost rânduit să fie.
Apoi, după ispită, a venit calomnia. Acesta este drumul sfinţilor. Câte şi câte minciuni! Câte şi câte vorbe rele! Câte acuzaţii nefondate! Ce luptă mare a avut părintele Iosif! Dar a fost şi ajutat de Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu a lucrat în el şi prin el în mod evident şi a rămas un rod în urma lui: o Evanghelie vie, oameni vii, o ţară înviată, oameni trăitori. A fost ajutat, apoi, de un copil “adoptat” pe care l-a crescut şi l-a format, un poet care l-a urmat ca pe tatăl său, ca pe Dumnezeu.
A fost roditor, atacat, invidiat, ispitit, calomniat, ajutat şi binecuvântat, ca Domnul său.
Acesta este traseul pentru fiecare, şi pentru noi. Dacă vom avea un rod, dacă vom fi roditori, Dumnezeu lucrează. Nu prin oameni mari, ci EI lucrează, de obicei, prin oameni mici şi face, prin ei, lucruri mari. Dar putem fi siguri că dacă este vorba de un rod, va veni şi un atac. Va fi invidie, va fi ispită, va fi calomnie. Dar va fi şi ajutorul lui Dumnezeu şi, până la urmă, va fi şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să nu uităm că Dumnezeu ne va binecuvânta dacă suntem gata să mergem până la capăt prin toate greutăţile. Slăvit să fie Domnul!
James Foster , Oastea Domnului, anul 2015, nr. 3, pag.13
