Este cunoscută istoria căderii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie, la cartea Facerii, capitolul 3. Însă puţini sunt aceia care cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură pe care o cunoaştem din cărţile de religie e frumoasă şi e adevărată, numai că pentru mine şi pentru tine, cititorule, n-are nici o însemnătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate patimile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi Învierea Domnului, nici mântuirea lui Adam şi ştergerea păcatului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine, câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă încărcată cu toate urmările păcatului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile.
Înţelesul cel dintâi al căderii lui Adam şi Eva este acela să aflu că şi eu sunt un Adam căzut în păcat, că şi eu sunt un Adam înşelat de şarpele diavol. Să aflu că istoria lui Adam şi Eva se petrece şi cu mine, să aflu că şi pe mine tot aşa m-a înşelat şi mă înșală diavolul cum i-a înşelat odinioară pe Adam şi Eva. Biblia spune că şarpele diavol s-a apropiat de Adam şi de Eva cu vorbele: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat – ori numai vi se pare vouă – să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?”. ,,Da – a răspuns Eva – Dumnezeu ne-a spus lămurit: «Să nu mâncaţi din rodul pomului din mijlocul grădinii căci cu moarte veţi muri». Atunci satana văzând că Adam şi Eva n-au uitat porunca, începu cu înşelăciunea minciunii: „Nu pentru asta v-a oprit Dumnezeu că veţi muri – le zise diavolul – ci pentru că El (Dumnezeu) ştie că îndată ce veţi gusta, vi se vor deschide ochii şi veţi fi şi voi asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. „Şi a văzut femeia că bun este pomul la mâncare şi plăcut ochilor la vedere şi cum că frumos este a cunoaşte binele şi răul, şi luând din rodul pomului a gustat şi a dat şi bărbatului să guste”… (citiţi pe larg în Biblie, la Facere, capitolul 3). Adică vedeţi, în faţa lui Adam şi Eva şarpele diavol a pus şi ispita ochilor, şi vorbe de înşelăciune şi de minciună. Să luăm aminte că diavolul înşală şi azi tot aşa. Pe fiecare patimă, diavolul o pune în faţa omului cu ispita gustării şi cu şoapte de înşelăciune. Şi o pune şi cu un început mic, cu un măr, c-apoi ştie el, diavolul, că după acest început urmează cele multe. Spre pildă, patima furăturii, diavolul o pune în faţa omului mai întâi cu un lucru mic şi neînsemnat, cu un măr, un ac… Omul se înfioară mai întâi de această ispită. E ceva ce parcă-l opreşte şi îl mustră. E glasul Domnului, e porunca Domnului. Însă atunci îndată vine satana cu şoaptă: „Ia-l, nu te teme, că nu ţi se întâmplă nimica… alţii fură şi lucruri mai mari… da’ ce-i un măr?… Că doară n-a pus omul apă la rădăcina pomului”. Dacă omul ascultă şoaptă diavolului, apoi mai departe dracul are un lucru uşor, căci a doua oară omul nu mai aşteaptă atâta îmbietură. Patima şi diavolul îl biruie mereu, până ajunge, de la un ou, să fure un bou… Aşa e, spre pildă, mai departe, patima beţiei. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului cu un „măr” mic, cu un păhărel de băutură, şi apoi îi şopteşte: „Gustă, omule, gustă, omule, numai o dată, de vezi cât îi de bună”… Când omul se împotriveşte, satana începe cu şoaptele: „Da ce, numai tu să nu bei, când toată lumea bea şi îşi mai uită de necaz cu băutura?… Că doară nu bei din agonisita nimănui, ci din munca ta. Că doară pentru asta îi făcută băutura… Da’ ce-i un pahar?” Când ai băut cel dintâi pahar, satana se bucură şi răsuflă uşurat, căci mai încolo lucrul lui e uşor. La al doilea pahar omul nu se mai îmbie; pe al treilea îl cere, iar după alte trei urmează biruinţa diavolului: dumnezei, preciste, bătăi, desfrânări etc. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar, şi se gată cu pieire trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.
Aşa e, spre pildă, mai departe, patima desfrânării. Când satana pune mai întâi această patimă în faţa omului, omul se înfiorează. Glasul Domnului îi şopteşte: „Păstrează-ţi curăţenia trupească şi sufletească!” Dar atunci îndată începe şi diavolul cu şoaptele lui: „Gustă, omule, gustă numai o dată, să vezi cât îi de dulce!… Gustă, căci doară pentru asta-i făcută lumea, să gustăm din plăcerile ei. Că doară n-ai să te faci călugăr etc.”… Dacă omul ascultă de diavolul şi gustă din această patimă, nu se mai poate opri până când, pe urmă, se trezeşte că amare sunt foarte urmările ei şi se trezeşte cufundat în pieire trupească şi sufletească.
Toate patimile încep cu un „măr” mic şi pe urmă se gată cu pieire trupească şi sufletească; şi diavolul are pentru fiecare patimă şi pentru fiecare om câte o şoaptă de înşelăciune.
Acesta e cel dintâi înţeles al căderii lui Adam şi Eva: să afli că şi tu eşti un înşelat şi căzut, iar după ce ai aflat acest lucru să se trezească şi în tine ca odinioară în Adam şi Eva cunoştinţa păcatului. Să afli că eşti un pierdut, că eşti un căzut în adâncul răutăţilor şi singur nu te mai poţi ridica. Să afli că din această stare te poate scăpa numai Cel făgăduit că va „zdrobi capul şarpelui”, Iisus Mântuitorul. Pe acest Iisus să-L doreşti şi să-L primeşti ca pe un Mântuitor al tău, ca pe unul ce a venit în lume să te scape şi pe tine din pieire. Să te predai cu totul acestui Mântuitor, să te renaşti cu El, în peştera din Vifleem, la o viaţă nouă, să te botezi cu El în râul Iordan, să te sui cu El pe Golgota, ca omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El, ca să mori faţă de păcat şi să înviezi cu El la o viaţă nouă (Romani 6).
Păcatul strămoşesc l-a spălat Mântuitorul în Iordan şi pe Crucea din Golgota, dar urmările acestui păcat stăruie în noi. Ele sunt firea cea veche pe care o simţim în noi: aplecarea omului spre pofte, patimi şi păcate. Această fire o putem birui numai cu darul ce l-a adus în lume Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă.
Ai primit tu, cititorule, pe acest Mântuitor, ca să poţi birui firea cea veche, urmările păcatului strămoşesc şi înşelăciunea diavolului?
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1926, nr. 2, pag. 3
