„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26)
Frații din adunarea Oastei Domnului din Roma vă invită cu drag la adunarea anuală ce va avea loc pe 19-20 mai pe Largo Augusto Corelli 9, Roma.
Pentru mai multe informații apelați +39 3201193316 sau +39 3319647765.
Slăvit să fie Domnul!
Trebuie să spunem și de imputarea făcută Părintelui Trifa că în cartea de cântări la pagina 41 vorbește despre Iisus ca mijlocitor între noi și Dumnezeu, astfel că oarecum face iluzorie chemarea sfinților. “Tot Părintele Trifa zice că Iisus Hristos «este legătura ce ne-o facem cu El și prin El, cu Dumnezeu». În mod tacit se omite chemarea sfinților, deși un ortodox are tot interesul să grăiască și de preoție, și de sfinți, când e vorba de mijlocire între noi și Dumnezeu. Părintele Trifa vorbește de rămânerea întru noi a Domnului și a noastră întru El, fără a preciza, fără a arăta pe ce cale, adică pe aceea a Tainelor.” Frăția sa zice: «Dealul Golgotei este azi o înălțime ce ajunge până la cer, leagă cerul cu pământul și pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură și să rămânem în ea. Să-L primim pe Mântuitorul și să rămânem în El.» Aici nu spune pe ce cale să primim această legătură și cum să rămânem în ea. Se vede că sf. Sa crede în primirea prin credință a acestei legături: Sola fides, deci gust protestant?”
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
I se impută părintelui Trifa că, la pagina 41 a cărții sale de cântări pentru ostașii Domnului, spune că trebuie să-ți altoiești ramura vieții în buciumul, adică în tulpina lui Hristos, să te predai Lui și să începi o viață nouă cu El.
De ce e vinovat că zice așa?
Din pricină că vorbește despre legătura cu Hristos fără a pomeni că această legătură se face prin Sfintele Taine. De aceea este protestantism. Tăcerea este o faptă protestantă.
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
Să nu-i închini Domnului numai plecăciunile tale, numai crucile și mătăniile tale, iar inima și picioarele inimii tale și ale faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat și pentru lume. Să nu-i închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile și cântările tale, iar mintea ta și inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumești și rele! Să nu-i închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale, iar celelalte zile ale tale să-ți fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu și plăcute diavolului. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai doi bănuți sau numai două ceasuri, adică numai rămășița bunurilor tale sau a vieții tale, iar multul acestora să fie păstrat și risipit în deșertăciune. Căci aceasta este nimicirea ta veșnică.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
Nu rosti sentința despre Adevăr când tu însuți nu te ții de învățătura izvorâtă de la el. Nu socoti că locul tău este numai între cei pe care îi laudă Biblia, iar locul celor care nu spun ca tine, între cei pe care îi mustră. Nu te compara numai cu sfinții și cu martirii, când ar trebui să te compari cu vameșii și cu păcătoșii! Căci mândria a nimicit mai multe suflete decât a mântuit smerenia. O, ce mare bucurie și fericire aduce ființei noastre fiecare adevăr pe care mintea noastră îl pătrunde și fiecare cuvânt care ni s-a descoperit priceperii și rațiunii noastre.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
Tot fără temei găsim noi cele ce Vlădica Grigorie impută Oștii Domnului pentru cuvintele lor: “… cu darul Golgotei, cu darul Duhului Sfânt, cu darurile ce le administrează Biserica, cu darul rugăciunii, cu Biblia și cu celelalte.” Ce găsește Vlădica aici de imputat? Că greșit se face deosebire între darurile Bisericii și cele ale Duhului Sfânt. Dar de ce greșit? Darul celor 7 Taine e tot una cu darul din sfințirea apei sau din feluritele slujbe pe care le face Biserica? Unele sunt din așezare dumnezeiască și ai atunci Sfintele Taine și darul Sfântului Duh, altele sunt din așezare omenească, din rânduiala Bisericii și ai atunci darul Bisericii. Preotul are darul Sfântului Duh; cânterețul hirotesit, ipodiaconul au numai darul Bisericii. Nu sunt două daruri?
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
În ce privește imputarea făcută Oștii Domnului pentru cântarea ei că, la Judecata de Apoi, puțini oameni vor fi treji, ci mulți beți, oare să fie și acesta protestantism? De unde? Aceasta e o curată tâlcuire care nu e nici protestantă, nici ortodoxă, se poate spune și aici și acolo.
Deoarece învățăm că la sfârșitul lumii va veni antihristul, care va amăgi pe mulți, înseamnă că judecata pe mulți îi va prinde în stare de păcat. Că păcatul va fi prin beție sau prin altceva, e slobod a gândi una sau alta. făcând Oastea Domnului mișcare împotriva beției, se înțelege că au pus tâlcuirea care le este mai folositoare lucrului lor. Dar oricum, lucrul acesta nu este împotriva credinței, nu o vatămă; ațâță împotriva beției și nu are nimic de descurcat cu protestantismul.
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
Amintirea lui o prăznuim pe 23 aprilie. E așezat praznicul la început de primăvară, ca și sfântul Dumitru toamna (26 octombrie). Ei împart anul în două și stau ca doi luminători în drumul vieții noastre, prin credința lor, ca doi aprigi luptători pentru Hristos, îndemnându-ne să le urmăm pilda.
Sfântul Gheorghe, născut din neam mare și bogat, își avea moșia în Capadocia Anatoliei. A trăit pe vremea lui Dioclețian, împăratul Romei.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1924, nr. 17, pag. 2
Mântuitorul Hristos, ducându-și crucea în sus spre Golgota, a fost părăsit de apostoli de frica iudeilor dar femeile se țin în urma Lui, cu plângere și lacrimi pentru patimile ce le îndură. Nici iudeii, nici ostașii n-au putut opri calea de durere și de iubire a femeilor pentru Mântuitorul Hristos. Iată-le, se suie spre Golgota cu Hristos și, ajunse acolo, se așează la piciorul crucii și plâng patimile și moartea Mântuitorului.
Calea de durere și de iubire ce au făcut-o femeile spre Golgota, este pusă cu învățătură pentru toate femeilor din toate vremurile. «Luaţi aminte femeilor – zice această învățătură – căci calea ce duce după Hristos și învățăturile Lui și astăzi este o cale grea, o cale de durere și de lacrimi.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr 15, pag. 4
Nu plecați fără călăuză este o parolă pentru cei ce pleacă în excursie peste munți și îndeobște în orice locuri necunoscute. Lucrul e ușor de înțeles. Necunoscând locurile, ușor te rătăcești, primejduindu-ți viața în orice clipă. Având o călăuză, călătorești chiar și noaptea și nu ți-e teamă că o să te rătăcești. Fiindcă el știe calea. Tu nu trebuie decât să mergi după el.
De aceea, călătorii cuminți niciodată nu pleacă la un drum mai lung prin locuri necunoscute fără călăuză, fără o hartă și busolă după care să se orienteze.
Ioan Marini, Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 37, pag. 1
