Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului (III) – Arhim. Iuliu Scriban

În ce privește imputarea făcută Oștii Domnului pentru cântarea ei că, la Judecata de Apoi, puțini oameni vor fi treji, ci mulți beți, oare să fie și acesta protestantism? De unde? Aceasta e o curată tâlcuire care nu e nici protestantă, nici ortodoxă, se poate spune și aici și acolo.

Deoarece învățăm că la sfârșitul lumii va veni antihristul, care va amăgi pe mulți, înseamnă că judecata pe mulți îi va prinde în stare de păcat. Că păcatul va fi prin beție sau prin altceva, e slobod a gândi una sau alta. făcând Oastea Domnului mișcare împotriva beției, se înțelege că au pus tâlcuirea care le este mai folositoare lucrului lor. Dar oricum, lucrul acesta nu este împotriva credinței, nu o vatămă; ațâță împotriva beției și nu are nimic de descurcat cu protestantismul.

Dacă ar fi să luăm și noi la descusut și la răfuit pe acești ostași ai Domnului, le-am fi putut spune că dogmatica lor nu e prea de temei, fiindcă de unde știu ei că la vremea de apoi cei mai mulți oameni au să fi beți? De ce să te rostești cu atâta încredințare despre lucruri pe care nu ai cum să le știi? Că au să fie unii la chefuri, în petreceri, da. Judecata are să-i prindă pe oameni în păcatele lor când nu se așteaptă. Dar vor fi cu tot felul de păcate și ticăloșii, între care și beția.

Cum se vede, suntem pe un tărâm de păreri slobode, în care nu poți face cuiva o vină dogmatică, ci numai una logică, în care nu intră treburile de credință. Iei la socoteală dreptatea cugetării omului ca părere, nu dogma.

Mai ciudată e vina pe care Vlădica Grigorie o aduce ostașilor prin cuvintele cântării lor: “Curățit în al Lui sânge și crezând în Jertfa Lui, / te apropii fără teamă de Preasfântul Dumnezeu”. Această rostire, Prea Sf. Sa le-o impută ca mărturisind mântuirea numai prin credință și că deci e protestantă. Cu toate acestea, noi nu vedem aici nici o vorbă de mântuire, ci mărturisitorul spune numai că te apropii de Dumnezeu, nu că ești mântuit prin El. Ești pe calea spre El. Nu ai isprăvit-o, pe când mântuirea e isprava căii. Deci vina aceasta nu poate rămâne în picioare. Nu cuprinde ce spune Vlădica.

Tot așa, dacă ostașii spun: “Și a legii temelie, / Sfânta Scriptură să fie”, Vlădica îi ocărăște că unde au lăsat tradițiunea, deci vede și aici tot un protestantism. Pe temeiul acesta însă și cu așa mijloc al dovedirii, ajungem să pecetluim de protestantă însăși Biblia. În adevăr, omul când vorbește nu spune tot, în toate amănunțimile, ca la procesul verbal. Multe sunt subînțelese. Cele subînțelese, dacă nu le spui, nu înseamnă că sunt tăgăduite. Astfel Evanghelia scrie că Domnul Hristos a spus că: “Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi”. Dar oare numai cu atâta se mântuiește omul? Numai cu credința și cu botezul? Nu și cu faptele? Evanghelia însă așa spune. Prin urmare, Evanghelia e protestantă.

Vedeți, cu așa chip de dovedire, la aceasta ajungem. E o greșeală însă a urma cu dovedirea în felul acesta, fiindcă este felul vorbirii omenești de a subînțelege unele lucruri. Măturisind credința și botezul, nu înseamnă că sunt înlăturate faptele. Credința cuiva o cauți nu într-o zicere, ci în întregul lui scris. Dacă Evanghelia n-a spus aici despre fapte, ori Oastea Domnului despre Sfânta Tradițiune, ele însă nu sunt înlăturate din mărturia uneia și a alteia. Nu le găsim aici, dar le găsim.

Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz