Să nu-i închini Domnului numai plecăciunile tale, numai crucile și mătăniile tale, iar inima și picioarele inimii tale și ale faptelor celorlalte să le păstrezi pentru păcat și pentru lume. Să nu-i închini Domnului numai pomenile tale, rugăciunile și cântările tale, iar mintea ta și inima ta să fie păstrate pentru gândurile lumești și rele! Să nu-i închini lui Dumnezeu numai duminicile tale, numai sărbătorile tale, iar celelalte zile ale tale să-ți fie păstrate numai pentru lucruri străine de Dumnezeu și plăcute diavolului. Să nu-i închini lui Dumnezeu numai doi bănuți sau numai două ceasuri, adică numai rămășița bunurilor tale sau a vieții tale, iar multul acestora să fie păstrat și risipit în deșertăciune. Căci aceasta este nimicirea ta veșnică. Numai când Îi închini Domnului ființa ta întreagă și ce ai tu total și deplin, atunci I-ai adus lui Dumnezeu o închinare vrednică de El. Unei astfel de închinări, Domnul îi întoarce totdeauna totul cu o dobândă însutită. Iar pe deasupra, îi dă și răsplata cea mai presus de orice închipuire, a priceperii omenești: viața veșnică (Marcu 10, 29-30).
Hristos n-a venit și n-a vorbit numai pentru inimă, ci și pentru minte. N-a venit și n-a vorbit numai pentru credință, ci și pentru judecată, pentru pricepere. N-a venit numai pentru sentiment, ci și pentru rațiune. Deci pentru întreaga noastră ființă. Și n-a venit numai pentru răsplată, ci și pentru osândă.
Numai cu inima, fără minte, nu-L poți înțelege pe Hristos; și nici numai cu mintea, fără inimă. Trebuie amândouă, fiecare la locul ei și în măsura ei. Când chiar acei care spun că au venit la Hristos și când chiar cei care stau lângă Iisus sunt orbi și sunt fără vederea sufletului lor, atunci această nenorocire este de o mie de ori mai jalnică și mai primejdioasă ca aceea a trupului lor. Pentru că un astfel de orb îşi închipuie că vede. Și cine își închipuie că vede, cum să mai caute vindecarea? Și se pretinde ca învățător al altora. Și cine se pretinde un învățător al altora, cum să mai primească el învățătură de la alții?
Privește-i pe cei care „stau lânga Hristos“, să-i vezi cum umblă, cum trăiesc, cum se poartă, nu numai cum vorbesc și cum stau. Nu cum merge gura lor, ci cum merg faptele lor, adunarea lor și familia lor. Și-abia atunci vei vedea dacă văd sau dacă sunt niște orbi. Dacă sunt niște vii sau niște morți.
Nu te lua prea mult după vorbele nimănui, niciodată, până când mai întâi nu-i vezi umbletele aceluia. Căci mulți s-au luat după vorbe de orbi… și-au ajuns în gropi din care n-au mai putut ieși în veci (Matei 15, 14).
Dacă ați fi orbi față de plăcerile și deșertăciunile lumii, n-ați avea păcat. Pentru că atunci n-ați mai vedea ispitele atrăgătoare la care aveți acum ațintite toate privirile voastre și tot timpul vostru. Dar vai de cel care este orb față de Dumnezeu și nu caută vindecarea ochilor lui.
O, Dumnezeul Luminii, luminează-ne pe toți deplin. Amin.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor