Nu rosti sentința despre Adevăr când tu însuți nu te ții de învățătura izvorâtă de la el. Nu socoti că locul tău este numai între cei pe care îi laudă Biblia, iar locul celor care nu spun ca tine, între cei pe care îi mustră. Nu te compara numai cu sfinții și cu martirii, când ar trebui să te compari cu vameșii și cu păcătoșii! Căci mândria a nimicit mai multe suflete decât a mântuit smerenia. O, ce mare bucurie și fericire aduce ființei noastre fiecare adevăr pe care mintea noastră îl pătrunde și fiecare cuvânt care ni s-a descoperit priceperii și rațiunii noastre.
În bucuria și setea adevărului stau atât râvna noastră după citirea și după ascultarea Cuvântului Sfânt, cât și bucuria cea mare pe care o avem pătrunzându-l; stă și dorința după meditațiile și după vestirea din Evanghelie, dar și odihna cerească aflată în ele; stă și alergarea după cuprinderea comorilor cerești, dar și negrăita bucurie că le-am aflat.
O, ce mare bucurie ne dăruiește Domnul nostru Iisus Hristos ori de câte ori ni se descoperă din nou și din nou cunoașterea Lui în vreun fel mai luminos! Prin cuvintele Sale sau prin faptele Lui de dragoste, tot mai pline de putere față de noi, ne vorbește mereu El. De aceea, cu cât Îl aflăm mai mult, cu atât Îl căutăm mai însetați.
N-ai văzut tu oare niciodată pe Dumnezeu în lucrările Lui? N-ai văzut tu cerul înstelat, lucrarea Mâinilor Lui (Psalmul 19)? N-ai văzut tu rânduiala desăvârșită cu care se urmează toate lucrările Sale, de la firul ierbii și până la soare? Din primăvară și până în iarnă? Și de la furnică până la Cosmos? Toate acestea Îl arată pe Dumnezeu! N-ai văzut tu atâtea proorocii împlinite, atâtea rugăciuni ascultate, atâtea minuni petrecute cu tine și cu alții? N-ai văzut, într-adevăr, tu niciodată pe Dumnezeu în toate aceste lucruri din afară și din lăuntrul tău? O, ce nenorocit este un astfel de orb!
Taina credinței se păstrează într-un cuget curat (I Timotei 3, 9). Iar cine pierde acest cuget curat își pierde odată cu el și credința. După cum se pierde un mir scump când s-a spart vasul în care fusese păstrat. Ce credință sinceră și curată au copiii cei care au un cuget curat și o inimă neprefăcută! Ca ei sunt și toți cei care sunt asemenea lor! Ei cred totul (I Corinteni 13, 7), cu grabă și cu sinceritate. De aceea pot fi totdeauna binecuvântați de Dumnezeu, dar și înșelați de oameni.
Când sufletul s-a otrăvit și s-a întunecat cu fărădelegea, el cade în starea de îngheț duhovnicesc.
Atunci credința lui moare, se pierde și se strică (I Timotei 1, 19). Iar omul ajunge fără credință.
Sau cu o credință stricată, ceea ce este nespus mai rău chiar și decât lipsa ei (II Tesaloniceni 2, 11-12).
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
