Din pildele şi învățăturile Mântuitorului (II) – Pr. Iosif Trifa

În ceasul acela s-au apropiat ucenicii către Iisus, grăind: „Oare cine este mai mare întru împărăţia cerurilor? Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus pe el în mijlocul lor: Şi a zis: „Amin grăiesc vouă: de nu vă veţi întoarce şi să vă faceţi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor: Că cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 1-4). Şi aduceau la El şi prunci, ca să Se atingă de ei; iar ucenicii văzând, i-au certat pe dânşii. Iar Iisus, chemându-i la Sine pe ei, a zis: „Lăsaţi pruncii să vină la Mine şi nu-i opriţi pe ei, că a unora ca acestora este împărăţia lui Dumnezeu. Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul nu va intra într-însa” (Luca 18, 15-17).

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1924, nr. 48, pag. 3

A trecut la Domnul fratele Paul Drăgoi din Bosanci (SV)

La doar 18 zile de la primul semn de boală, fratele Paul Drăgoi din Bosanci (SV) a plecat la Domnul în seara zilei de vineri, 18 ianuarie 2019, la vârsta de 20 de ani, lăsând în inimile celor care l-au cunoscut, atât durerea despărțirii cât și amintirea duioasă a clipelor petrecute împreună.

Înțelepciunea tainică a Domnului a hotărât că fratele Paul, deși la o vârstă atât de fragedă, e pregătit să pășească din viața aceasta în cea veșnică, cea cu mult mai fericită și de dorit. Fiind singurul copil al părinților săi, a adus multă bucurie și nădejdi fericite în familia sa, dar și în adunarea din Bosanci unde a crescut frumos în mijlocul fraților și surorilor tineri.

Iisus, Doctorul și Tămăduitorul – Pr. Iosif Trifa

„Şi străbătea Iisus prin toate satele şi oraşele, învăţând în soboare, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în norod ” (Matei 9, 35). „Şi a ieşit vestea Lui în toată Siria şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau în diferite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici, pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca” (Matei 4, 24).

„Şi tot norodul căuta să se atingă de El, căci putere ieşea de Ia Dânsul şi vindeca pe toţi” (Luca 6, 19).

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 44, pag. 3

De ce apar neînțelegeri între credincioşi – Pr. Viorel Chircă

Confruntarea binelui cu răul a început la ispitirea şi căderea în păcat a primilor oameni. Toată istoria omenirii e plină de biruinţe şi înfrângeri în urma confruntării, a luptei teribile dintre bine şi rău, adică a luptei dintre diavolul şi Dumnezeu. Această luptă se dă în primul rând în arena inimii omului. Numai după biruinţa asupra inimii omului vrăjmașul diavol continuă lupta, punându-i pe oameni să se lupte între ei şi înverşunându-i în lupta împotriva celor ce n-au putut fi biruiţi. Câtă vreme omul trăieşte departe de Domnul, în necredinţă şi păcat, viața lui arată faţa celui rău, prezenţa respingătoare a diavolului.

Preot Viorel Chircă, Cuvânt pentru suflet, anul 2016, nr. 72, pag. 18

Din pildele şi învățăturile Mântuitorului (I) – Pr. Iosif Trifa

Şi era apropiindu-se de Dânsul (Iisus Hristos) toţi vameşii şi păcătoşii, ca să-L asculte pe El. Şi cârteau fariseii şi cărturarii, zicând: „Acesta pe păcătoşi primeşte şi mănâncă cu dânşii ”. Şi a zis către ei pilda aceasta, grăind: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, au nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustie şi merge după cea pierdută, până când o află pe ea? Şi aflând-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se. Şi venind la casa sa, cheamă prietenii şi vecinii, zicând lor: «Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută». Zic vouă că aşa va fi bucurie mai mare în cer de un păcătos ce se pocăieşte, decât de nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebuieşte pocăinţă” (Luca 15, 1-7).

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1924, nr. 47, pag. 3

Permis şi nepermis (II) – Traian Dorz

Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele, pătrunse de evlavie, se duc în el să admire Slava Domnului. Şi când – atâta timp cât stau acolo – sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu. Şi fiecare simte Prezenţa Lui, după măsura sensibilităţii şi curăţiei sale.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Permis şi nepermis (I) – Traian Dorz

Prin rugăciuni stăruitoare uneori poţi smulge din Mâna lui Dumnezeu chiar şi ceea ce El n-ar fi voit să-ţi dea. Ceea ce El nu-ţi permite. Dar vai, de câte ori după aceea, vei regreta că ai cerut cu stăruinţă ceea ce ai primit! Şi că ai smuls din Mâna Lui ceea ce era nepermis. Pricina multor nenorociri de ale noastre a fost că am cerut prea stăruitor ceea ce cunoşteam că n-avem dreptul să-l avem: şi asta ne-a fost spre rău.

Traian Dorz, Cununile Slăvite

Botezul Domnului – Pr. Iosif Trifa

La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este şi praznicul Duhului Sfânt. Câţi însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu Duhul Sfânt? Trăim un creştinism ce şi-a pierdut puterea tocmai fiindcă lipseşte din el ,,porumbelul” Duhului Sfânt.

Cred oamenii într-un Dumnezeu, ştiu cum S-a născut şi cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin care se revarsă în lume şi în suflete darurile cerului de sus. Voi spune o asemănare.

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1929, nr. 2, pag. 1

Înfățișarea și judecata (II) – Traian Dorz

Pentru cel care așteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare, orice clipă este grea. Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult și orice întârziere poate fi nimicitoare. De aceea strigătele lui se înmulțesc pe măsura ce vremea trece și cresc în tărie pe măsură ce și primejdia crește.

În multe privințe, adeseori altele sunt gândurile și căile lui Dumnezeu decât gândurile și căile omului.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Mai lasă-l – Pr. Iosif Trifa

„Mai lasă-l şi anul acesta”. (Luca 13, 8)

Pilda cu smochinul cel neroditor de la Luca 13 grăieşte şi va grăi tuturor oamenilor, până la sfârşitul lumii. Un proprietar sădise un smochin şi după trei ani voia să-l taie, căci nu arăta roade. „Mai lasă-l şi anul acesta intervenit grădinarul. Îl voi săpa şi îl voi îngriji din nou şi poate va rodi.”

Preot Iosif Trifa, Calendarul Isus Biruitorul, anul 1937, pag. 31