Pentru cel care așteaptă în stări nebănuit de grăbite, în locul cel mai greu, o minune izbăvitoare, orice clipă este grea. Pentru un astfel de suflet, orice secundă este mult și orice întârziere poate fi nimicitoare. De aceea strigătele lui se înmulțesc pe măsura ce vremea trece și cresc în tărie pe măsură ce și primejdia crește.
În multe privințe, adeseori altele sunt gândurile și căile lui Dumnezeu decât gândurile și căile omului. De multe ori, tocmai tăcerea și odihnirea în care ni se pare că stă Dumnezeu este cea mai potrivită lucrare din partea Lui pentru noi. Mult trebuie să se zbuciume în zadar un credincios al Domnului până ce află acest adevăr!
De multe ori, tocmai primejdia de care ne temem și de care nu ne-a scăpat Dumnezeu era ceea ce atunci lipsea stării noastre. Pe o cale mai aspră și mai grea, ea trebuia să aducă în viața noastră tocmai binele cel mai mare și mai folositor pentru noi. Numai că asta am aflat-o în urmă și nu întâi.
De multe ori, ființa sau lucrul care era comoara cea mai de preț a inimii noastre și pentru care ne rugăm lui Dumnezeu să nu ne-o ia, ar fi fost cauza unei veșnice nenorociri pentru noi, dacă nu ne-ar fi fost luată atunci de Dumnezeu.
Avem o foarte mare nevoie de o totală încredere în înțelepciunea și în bunătatea hotărârilor lui Dumnezeu ori de câte ori avem rugăciuni stăruitoare pentru izbăviri grabnice înaintea Lui. Când, printr-o viață de adâncă ascultare față de Dumnezeu, noi ne-am deprins a avea același fel de a voi cu El, atunci și toate rugăciunile noastre sunt împlinirea gândurilor noastre (I Ioan 5, 14).
Când noi trăim o prea puternică viață firească, iar în rugăciunile noastre cumpănesc prea greu dorințele firești, atunci știe Dumnezeu că multe din acele rugăciuni e mai bine să nu ni le asculte.
Mai bine să nu ne răspundă la acele rugăciuni, mai bine să nu Se „obosească” să ni le împlinească Dumnezeu.
Când o dragoste a inimii noastre este o primejdie pentru mântuirea noastră, atunci Domnul ne-o ia. Căci, dacă odorul inimii noastre nu ne-ar fi luat, ar ajunge pentru noi mai târziu o pricină de rușine și de nimicire. Prin înlăturarea răului mai devreme, Domnul ne scapă, să nu ajungem într-un rău și mai mare…
O, pentru cât de mulți ar fi fost mai bine dacă erau prinși la prima lor hoție, și să fi fost pedepsiți la primul lor păcat și să fi fost descoperiți la prima cădere. Mulți n-ar fi ajuns să meargă cu îndrăzneală pe calea cea rea până mult mai târziu, când n-au mai putut fi salvați de nimeni.
Bunul nostru Dumnezeu, ai milă de toți și ne scapă mai degrabă de răul pe care ni-l credem bine.
Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
