De ce apar neînțelegeri între credincioşi – Pr. Viorel Chircă

Confruntarea binelui cu răul a început la ispitirea şi căderea în păcat a primilor oameni. Toată istoria omenirii e plină de biruinţe şi înfrângeri în urma confruntării, a luptei teribile dintre bine şi rău, adică a luptei dintre diavolul şi Dumnezeu. Această luptă se dă în primul rând în arena inimii omului. Numai după biruinţa asupra inimii omului vrăjmașul diavol continuă lupta, punându-i pe oameni să se lupte între ei şi înverşunându-i în lupta împotriva celor ce n-au putut fi biruiţi. Câtă vreme omul trăieşte departe de Domnul, în necredinţă şi păcat, viața lui arată faţa celui rău, prezenţa respingătoare a diavolului. Când omul se întoarce la Domnul, viaţa lui se schimbă radical, se înnoieşte total. Din inima lui e scos tot răul şi se înstăpâneşte tot binele. În inima şi viaţa celui credincios stăpâneşte Domnul, Care este Domnul Păcii. El devine un om al Domnului, dobândind însuşirile Stăpânului Său. E liniştit, iubitor, paşnic, răbdător, iertător, smerit, ascultător, blând, etc. Viaţa lui e o mireasmă plăcută. Cei care sunt aşa, trăiesc împreună în armonie, în dulce şi frumoasă părtăşie, în unitate şi bucurie.

Dacă e aşa, se întreabă unii, de ce sunt neînţelegeri între credincioşi?

Răspunsul e simplu. Pentru că nu toţi au în inima şi viaţa lor pe Domnul. Sf. Scriptură ne spune că în năvodul Evangheliei, aruncat în marea vieţii, se prind tot felul de peşti. Asta înseamnă că în Biserica Domnului de pe pământ sunt nu numai oameni născuţi din nou ci şi oameni încă nenăscuţi. Sunt oameni duhovniceşti, dar şi oameni fireşti. Acelaşi lucru îl spune şi pilda neghinei, unde ni se arată că grâul şi neghina cresc împreună până la seceriş, secerişul însemnând sfârşitul lumii.

În Biserica Domnului, în Lucrarea Lui, neînțelegerile, problemele, conflictele, dezbinările vin din partea celor fireşti. Fireşti sunt nu numai cei nenăscuţi din nou, ci şi cei care s-au născut sufleteşte cu malformaţii şi nu s-au vindecat, precum şi cei care, născuţi din nou cândva, au slăbit legătura cu Domnul, redevenind fireşti. Cei fireşti creează tulburări, neînţelegeri şi dezbinări, aşa cum arată Cuvântul Domnului în Galateni 5, 19-21: şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

În firea pământească este dorinţa de întâietate, de afirmare, care înseamnă desconsiderarea celorlalţi. În omul firesc e mândrie, invidie, gelozie, egoism, care înseamnă judecarea şi disprețul celorlalți. E de asemenea neascultare şi nesupunere, care creează tensiuni şi tulburare.

Câtă vreme cel firesc nu se pocăieşte, pentru a se schimba şi înnoi, modul lui de viaţă va crea mereu probleme.

Omul cu adevărat credincios are roadele Duhului Sfânt arătate în Galateni 5, 22-24: Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri, nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit firea pământească, împreună cu patimile şi poftele ei.

Pentru credincioşii imaturi duhovniceşte, cărora le lipseşte călăuzirea Duhului Sfânt, e derutantă existența neînțelegerilor şi a conflictelor din Biserica Domnului, din Lucrarea Lui. E anormal să fie aşa. Şi astfel ajung confuzi şi descurajați. În legătură cu această situaţie, Cuvântul Domnului spune un lucru dureros: trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni (I Corinteni 11, 19).

Domnul Însuşi are grijă de Biserica Lui, îngăduind din când în când, atunci când e nevoie, cerneri dureroase, pentru a o salva, pentru a nu fi nimicită de păcate care pot contamina şi compromite.

Ce minunată şi cerească era Biserica primară!

Ce frumos este scris despre cei dintâi creştini: mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet (Faptele Apostolilor 4, 32).

Dar, ce puțin a durat starea aceasta!

De fiecare dintre noi depinde starea adunării şi a frăţietăţii din care facem parte. Dacă ne luptăm să fim cu adevărat duhovniceşti, vom avea pace, părtăşie, bucurie, biruinţe. Vom şti să fim smeriţi, să-i iubim şi să-i prețuim pe fraţi, să fim supuşi unii altora, ascultători, iertători, răbdători. Lepădarea de sine ne va face să lucrăm, să luptăm, să jertfim mai mult pentru binele altora decât pentru al nostru. Trăind aşa, coborâm cerul în noi şi între noi; împlinim cuvântul-cerere din rugăciunea Tatăl nostru: precum în cer şi pe pământ. Şi numai cei care poartă cerul în ei, vor ajunge Dincolo în Împărăţia Cerurilor.

Domnul să ne ajute şi noi să ne străduim să trăim aşa!

Preot Viorel Chircă, Cuvânt pentru suflet, anul 2016, nr. 72, pag. 18