Omul evlavios şi credincios trebuie să aibă o credinţă atât de statornică în făgăduinţele lui Dumnezeu, încât chiar dacă cele întâmplate par a fi potrivnice făgăduinţelor Lui, nici atunci să nu se tulbure, ci să nădăjduiască pentru sfârşitul lucrurilor. Deci, ia aminte! Credinciosul Avraam, ce făgăduinţă a primit şi ce-a fost nevoit să facă? Făgăduinţa a fost că prin Isaac va umple lumea de urmaşi. Porunca a fost însă să-l jertfească pe însuşi Isaac, prin care urma să se umple pământul de oameni! Deci l-a neliniştit această poruncă pe cel drept? Deloc!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. 1, Editura Egumenița

În multe feluri poate fi căderea unui suflet. Dar ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios sau a unei lucrări duhovnicesti, totdeauna ridicarea sa poate veni numai într-un singur fel și într-un singur loc și anume: de la puterea lui Dumnezeu și din puterea lacrimilor și a îndreptării sincere și smerite.

Traian Dorz, Cununile slăvite

„Moise, Moise, descalţă încălţămintea picioarelor tale. ”

Chipul de mai sus ne arată o întâmplare din viaţa lui Moise. Păscând Moise oile socrului său Ietro, a văzut pe muntele Horeb un rug ce ardea întruna şi nu se mai mistuia. Şi a zis Moise: „Apropiindu-mă, voi vedea această vedenie mare”; dar atunci a auzit glasul şi porunca lui Dumnezeu din focul rugului: „Moise, Moise, dezleagă încălţămintea de la picioarele tale, căci locul pe care stai şi focul spre care te apropii sfânt este”… (Exodul 3).

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1922, nr. 51, pag. 5

Chipurile de aici ne arată două cetăți şi întâmplarea lor din Biblie. Chipul de deasupra ne arată cetățile Sodoma şi Gomora în clipa când îngerul stă de vorbă cu Avraam şi îi vesteşte pieirea cetăţii prin foc (Facere 18).

Chipul celălalt ne arată o altă cetate: Ninive. Domnul judecase şi această cetate spre pieire, pentru păcatele ei, şi-l trimisese pe Iona prorocul să-i vestească pieirea.

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 7, pag. 4

Dacă puterea lui Dumnezeu n-ar pune un hotar peste care tăria apei să nu treacă, sau puterea focului să nu se ridice, sau zguduirea cutremurelor să nu-l depașească, sau întinderea groazei să nu se lărgească și pustiirile morții să nu-l treacă, cine li s-ar mai împotrivi? Dar bunătatea lui Dumnezeu a pus acest hotar tocmai pentru a apăra viața, care în orice clipă ar putea fi nimicită fără apărarea Lui.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Armele Duhului Sfânt sunt și roadele Lui (Galateni 5, 22). Sunt și virtuțile sufletului credincios dar sunt și puterea lui. Sunt meritul străduințelor noastre, dar sunt și darul lui Dumnezeu.

Când noi ne străduim cu smerenie și sinceritate să aducem aceste roade, Domnul Duhul Sfânt face din ele armele noastre de apărare. Neprihănirea este și o armă de lovire, dar și de apărare (II Corinteni 6, 7). Râvna este un mijloc prin care sufletul capătă nu numai bucurie, dar și roade.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Pe vremea când apostolii predicau Evanghelia Mântuitorului, Grecia, cu capitala ei Atena, era capitala culturală a lumii întregi. Cultura vremilor de atunci era aşa de înaintată, încât ea a rămas până în ziua de azi temelia ştiinţei şi filosofiei. Dar era aceasta o cultură fără Dumnezeu, o cultură ce nu ţinea seamă de dorinţele şi lipsurile sufletului şi de aceea oamenii de pe atunci, cu toată cultura, nu erau fericiţi. Lumea era plină de frământări sufleteşti şi filozofii căutau un reazem sufletesc. Prin ajutorul minţii lor, filozofii ajunseseră a înţelege că este şi trebuie să fie un altfel de Dumnezeu de cum erau idolii lor ciopliţi din piatră şi metal. În căutarea acestui Dumnezeu şi în cinstea lui, atenienii ridicaseră şi o biserică pe care scria „Necunoscutului Dumnezeu“.

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 7, pag. 4