Căderea și ridicarea (I) – Traian Dorz

În multe feluri poate fi căderea unui suflet. Dar ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios sau a unei lucrări duhovnicesti, totdeauna ridicarea sa poate veni numai într-un singur fel și într-un singur loc și anume: de la puterea lui Dumnezeu și din puterea lacrimilor și a îndreptării sincere și smerite.

De la Dumnezeu Singur îi poate veni omului ridicarea și din celelalte, orice căderi și nenorociri trupești, dacă sufletul se îndreaptă cu toată credința spre El, cerându-I ajutorul Său grabnic, și dacă așteaptă răbdător venirea izbăvirii Lui. Împăcarea poate veni cu adevarat numai când fiecare din cei cercetați, recunoscându-și partea lui de vină, se va curăți și îndrepta prin pocăință.

Când tot ce a fost rău în ei și între ei va fi înlăturat deplin, și când ei, înnoiți prin focul și prin lacrimile căinței, sunt făcuți vrednici iarăși de încrederea Domnului Iisus Hristos, ca El să le poată încredința din nou pacea Lui și încrederea Sa.

Dezbinarea vine din pricina depărtării noastre de iubirea ascultării și de smerenia umblării după voia lui Dumnezeu în care ar trebui să fi rămas fiecare dintre noi. Da, numai din pricina depărtării de Domnul și de voia Lui vine dezbinarea și depărtarea acelora care, prin trufia inimii lor și prin rătăcirea minții, se pot rupe de frați, și se pot ridica împotriva ascultării frățești, și pot strica învățătura de la început.

Atunci când Dumnezeu se îndură de cel căzut în dezbinare, ca să-i trezească pocăința și hotărârea de îndreptare, atunci cel dintâi lucru pe care îl face robul Domnului este că urăște păcatul și se depărtează hotărât și pe totdeauna de păcat. Numai acestea sunt semnele adevarătei îndreptări. Iar următorul pas pe care îl face și chiar în același timp, cu toată ființa sa smerită, într-o puternică izbucnire de lacrimi, de râvnă și de încredere, este că omul acela face sincer și fierbinte înnoirea legământului său cu Dumnezeu. Înnoirea hotărârii și mai puternice de a nu se mai depărta niciodată de ascultarea lui Dumnezeu. Prin aceasta, el pecetluiește frumos smerita lui îndreptare.

Binecuvântat este și binecuvântat să fie acel suflet sau acel popor al lui Dumnezeu care, făcând acest fericit salt spre Lumină și spre Adevăr, nu mai recade apoi niciodată de la harul în care a fost primit și așezat de Hristos. Nu priviți niciodată îndreptat pe acela ce nu face astfel!

Traian Dorz, Cununile slăvite