Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Am trecut prin o nespus de grea încercare… Pe la Paşti eram numai o umbră de om. Singura mea preocupare era cum aş putea scăpa viu acasă. De două ori am voit să plec, dar n-a fost cu putinţă… Ţin însă să spun că, alături de boală, m-a durut foarte mult şi un lucru: făcusem prin păr. Secaş o rugare privitor la datoria ce o aveam la Tipografia Arhidiecezană…
Mi s-a răspuns însă categoric că nu se acceptă rugarea şi am primit, în acest sens, de la Consistoriu, o invitaţie să plătesc datoria, plus o camătă de 109 000 lei, altcum voi fi dat în judecată. După un capital de 100 000 lei mi se cere camătă de 109 000 lei. Iar această invitare mi-a venit tocmai la timp, de Paşti, când eram la hotar între a rămâne sau a pleca din lume. A fost pentru mine o lovitură grea care, desigur, mi-a agravat şi ea boala. A fost pentru mine o lecţie amară care îmi va rămâne pentru întreg restul vieţii. Consistoriul nu m-a cruţat nici la Geoagiu şi nu m-a cruţat nici aici şi eu cred că nu meritam acest vitreg tratament… Desigur 100 000 lei e o datorie respectabilă, dar totuşi în raport cu milioanele pe care le-am trecut prin Tipografia Arhidiecezană nu e o sumă prea mare. Şi apoi să mi se ceară o camătă de 109 000 lei după această datorie?
Cu adevărat m-am întrebat şi mă întreb de mii de ori: asta-i răsplata Bisericii mele pentru jertfa ce-am făcut-o?
Mi se aruncă mereu observaţia că cu banii foii m-am folosit la tipografia Oastei. Ori în capitalul de 1 800 000 lei investit la tipografie, ce înseamnă o sumă de 100 000 lei? (Datoria ce era la Tip. Arhidiecezană n. r.). Şi apoi nici cu tipografia Oastei cred că n-am făcut o crimă pentru binele Bisericii mele. Încercările cu boala sunt cauza că n-am putut plăti şi cred că eram în drept să aflu înţelegere şi sprijin în direcţia aceasta. De trei ani de zile îmi cârpesc mereu sănătatea zdruncinată cu cheltuieli de sute de mii de lei. Numai aici am cheltuit 200 000 lei (cu atâta mi se încheie bugetul pe 1 sept., când voi pleca acasă). Am mâncat tot ce am avut şi, după reîntoarcere, va trebui să-mi pun din nou la bătaie sănătatea pentru a salva situaţia.
Îl rog pe Domnul şi Mântuitorul meu să-mi prelungească viaţa până voi putea achita şi datoria ce-o mai am, căci pe patul meu de suferinţă mă gândesc mereu: dacă eu sunt astfel tratat, de ce tratament s-ar bucura copilaşul meu după moartea mea? Dacă eu sunt tratat cu ameninţări de judecată, cum va fi cruţat copilul meu?
Vă rog să mă iertaţi pentru glasul ce-l dau acestei mâhniri. Dar nu pot altfel. Ea a copt în sufletul meu şi mă doare… (Davos iulie, 1933).
pr. Iosif Trifa, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 36
