Deși litera Cuvântului Sfânt este atât de luminoasă, deși sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt așa de clare și de frumoase pentru oricare dintre noi, totuși Glasul Domnului din Cuvântul Lui este așa de puțin cunoscut, așa de slab ascultat și așa de rar înțeles cum trebuie. De aceea sunt o sută și o mie de feluri în care este răstălmăcit.
Îndrumătorii gloatelor, neînțelegând ei înșiși Glasul Domnului din Cuvintele Lui, își spun prin ele glasul lor. Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îsi pun în el gândul lor… Neurmărind foloasele lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor. Și vai, iată roadele dureroase și amare.
Ai milă Tu, Doamne, tot mai mult de biata gloată creștină cu numele, dar și mai vinovată cu faptele decât păgânii. Căci creștinii sunt vinovați nu că n-au știut glasul Tău, ci pentru că, știindu-l, l-au răstălmăcit și sugrumat cu o minte înșelată și înșelătoare și cu o inimă îmbolnăvită de păcat și vinovată de neascultare.
Când sufletul omului se împotrivește mereu la orice chemare, Dumnezeu nu luptă la nesfârșit cu el. Când trufia inimii omului rămâne nesupusă la orice înștiințare, vine o vreme când Domnul îl lasă. Când voința omului nu ascultă nici un îndemn bun, Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul. Iar după aceasta vine sigur numai iadul.
Când lăcomia ființei omului după slava lumii nu se satură și când pofta firii, lăudăroșenia vieții și îndărătnicia neascultării pun stăpânire totală pe inima omului, atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minți blestemate și astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire. De desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de tot răul. Căci nu trebuie o mai mare nenorocire decât mintea blestemată.
Dumnezeu ne-a înzestrat cu puterea liberei voințe nu numai să știm deosebi clar voia lui Dumnezeu și binele de rău, dar să o și facem. Și o facem așa de ușor când cu adevărat noi avem și voința să o facem! În această voință spre a face voia lui Dumnezeu, luptând contra pornirilor rele din inima noastră firească, stă tot meritul nostru și toată datoria noastră. În această luptă și muncă se arată valoarea noastră, pe măsura eforturilor pe care le facem spre acele fericite realizări care sunt roadele Duhului Sfânt și trăirea voii lui Hristos.
Prin această luptă și muncă, noi avem biruințele sfinte; și, pe măsura biruințelor cât mai strălucite pe care le avem în această luptă dusă neîntrerupt și până la moarte, avem răsplata cerească.
Acei care și-au putut îndruma și stăpâni echilibrat voința lor au ajuns înțelepți prin înfrânarea lor.
Iar cei care s-au lăsat biruiți de patimi au ajuns nebuni și pierduți. În aceste două feluri se împart toți oamenii de pe pământ. După realizările sau prăbușirile în munca și lupta dintre bine și rău, vor fi răsplătiți oamenii sau vor fi pedepsiți. Vor fi răsplatiți sau pedepsiți nu totdeauna în viață, dar totdeauna în moarte. Nu totdeauna și de către oameni, dar totdeauna de către Dumnezeu.
Iată cât de atenți urmăresc ochii Domnului tot ce se petrece înaintea Feței Sale și astăzi, și pretutindeni, și tot ce se face în Numele Său.
Cât de mult ține El la sfințenia Casei Sale și cum răsplătește El fiecăruia dintre cei care merg în adunarea Lui, după cum merită fiecare (II Cronici 6, 30). Cine n-a văzut încă, vine vremea curând să vadă.
Cu ce frică sfântă ar trebui să ne înfățișăm noi toți, întotdeauna înaintea Domnului Dumnezeu, în locul Său și în adunarea Sa, unde stă El! Cum ar trebui să vorbim și să tăcem acolo! Cum ar trebui să mergem și să stăm acolo în fața Lui! Cum ar trebuie să mărturisim și să ascultăm cuvintele Lui! Cum ar trebui să știm mereu și să nu uităm niciodată că Dumnezeu Însuși stă acolo, binecuvântând și judecând! Ca să ne învrednicim de binecuvântarea, și nu de judecata Lui.
Ferește-te de adunările păcatului și ale desfrânării. De ale neascultării și de ale rătăcirilor, de ale minciunii și de ale batjocoririi. Ca nu cumva, pe neașteptate, să vină acolo mânia lui Dumnezeu în vreun fel peste ei. Să nu te afle și pe tine în mijlocul acelora, ca nu cumva să pieri cu ei.
Dumnezeule al Milei, dă-ne vegherea și rugăciunea prin care să fim izbăviți de ispită și ispititor.
Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
