Dacă puterea lui Dumnezeu n-ar pune un hotar peste care tăria apei să nu treacă, sau puterea focului să nu se ridice, sau zguduirea cutremurelor să nu-l depașească, sau întinderea groazei să nu se lărgească și pustiirile morții să nu-l treacă, cine li s-ar mai împotrivi? Dar bunătatea lui Dumnezeu a pus acest hotar tocmai pentru a apăra viața, care în orice clipă ar putea fi nimicită fără apărarea Lui.
Ce va fi oare când mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu va porunci pedepsirea omenirii, îngăduind puterilor Naturii dezlănțuirea întregii lor urgii împotriva acestei lumi ajunse la culmea nelegiuirilor și a stricăciunii ei? O, Dumnezeule Bun, ai milă și atunci de noi!
Ce va fi oare când toate puterile naturii, care sunt și ele în Mâna cea tare a lui Dumnezeu niște unelte ale mâniei și ale dreptei pedepsiri a Lui… ce va fi în Ziua cea Înfricoșată când ele se vor uni ca să împlinească zdrobitor, grabnic și cumplit poruncile nimicitoare asupra păcatului lumii și pedepsele judecăților înștiințate de Cuvântul Sfânt (Matei 24, 21-22; II Petru 3, 7-12; I Tesaloniceni 5, 2-3; Apocalipsa 16)?
Cine va mai putea sta atunci împotriva mâniei acestora, ca să le oprească și să le întoarcă înapoi, când Însuși Dumnezeu le-a poruncit dezlănțuirea? De mânia lui Dumnezeu nu există decât o singură scăpare: în Brațele lui Iisus. Vino cu lacrimi de căință acum în aceste Brațe iertătoare! Dacă nu vrei să vii acum la Domnul Iisus Hristos, ca să te împace cu Dumnezeu, Tatăl cel Ceresc și Sfânt, și să-ți dea, sub Crucea Lui, adăpostul mântuitor de toată judecata și pedeapsa viitoare, gândește-te. Cine te va acoperi de ploaia focului, a grindinei și de căderea stâncilor? Cine să-ți vină în ajutor, dacă Singurul Mântuitor Care te-ar putea ajuta este chiar Acela Care te osândește că nu L-ai primit?
Rugăciunea nu-ți poate aduce decât folos, oricând strigă către Domnul cineva pentru tine cu credință și oriunde cineva se roagă pentru sănătatea și mântuirea ta. Dar este cu totul altceva când tu însuți, cu glasul tău, cu lacrimile tale, cu inima ta sinceră, cu dragostea și cu credința ta strigi fierbinte către Bunul Dumnezeu, înfățișându-I cu adâncă sinceritate și smerenie cererile și dorințele pe care le ai.
Pe ce știi că face altul, nu fi sigur niciodată. Fii sigur numai pe ceea ce faci tu însuți. Nimeni altcineva de pe lumea aceasta nu poate plânge în locul tău și nu se poate înfățița atât de stăruitor înaintea lui Dumnezeu pentru trebuințele tale, pentru iertarea și mântuirea ta decât tu însuți.
Desigur, este bine ca oricine care crede în Dumnezeu și-L ascultă să se roage pentru iertarea și mântuirea ta. Dar să plângă în locul tău pentru păcatele tale, să se căiască și să se pocăiască sincer pentru ele, să se întoarcă la Dumnezeu din toată inima pentru tine, nimeni altcineva pe pământ n-o poate face în așa fel ca tine însuți, nimeni în așa fel, încât să nu mai fii dator s-o faci tu personal. Nici nu lăsa niciodată și nimănui grija asta, ca să nu te trezești pierdut.
Numai dacă însoțești și tu însuți, cu partea rugăciunii tale, rugăciunile celor ce strigă către Domnul pentru tine, abia atunci poți avea un folos adevărat din aceste rugăciuni. Altfel, dacă în timp ce alții se roagă pentru tine, sau postesc, sau se luptă pentru mântuirea ta, ție nici nu-ți pasă prea mult de aceasta, nu verși lacrimi și nici nu-ți deschizi gura sau nu-ți întristezi inima, atunci oricât de fierbinți ar fi acele rugăciuni, s-ar putea să nu-ți folosească la nimic. Atunci cele mai fierbinți rugăciuni ale altora pentru tine s-ar putea să fie zadarnice (Ieremia 7, 16; I Ioan 5, 16).
Nu te rezema niciodată numai pe ceea ce fac alții pentru tine, oricâte merite ar avea ei înaintea lui Dumnezeu. Nu te mulțumi numai că ai plătit la biserică să se roage pentru tine. Nu rămâne numai la rugăciunea pe care o fac pentru tine cei care se roagă fierbinte pentru iertarea și mântuirea ta, pentru vindecarea și izbăvirea ta. Ci tu însuți zdrobește-ți inima în lacrimi și pocăință. Numai așa vei avea folos de rugăciune.
Poate că se roagă și părinții tăi sau soțul tău pentru tine, ori copiii tăi, ori frații tăi, ori pastorul tău duhovnicesc, ori cei ce te iubesc și se gândesc la tine, dar cazi și tu însuți înaintea Domnului, cu genunchii tăi, strigă și tu către Domnul cu glasul tău și te roagă și tu către El cu lacrimile tale.
Numai așa să fii sigur că ești izbăvit.
O, câte binecuvântări ale lui Dumnezeu nu le-am pierdut noi numai din pricină că nu ne-am ridicat glasul să le cerem cu credintă și cu răbdare! Cât de bucuros ni le-ar fi dat nouă Tatăl nostru cel Ceresc dacă I le-am fi cerut și îndată ce I le-am fi cerut, dacă am fi avut credință și lacrimi!
O, Dumnezeul nostru Sfânt, dă-ne tuturor credință și lacrimi, pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite la Tine.
Traian Dorz, Cununile slăvite
