Armele Duhului Sfânt sunt și roadele Lui (Galateni 5, 22). Sunt și virtuțile sufletului credincios dar sunt și puterea lui. Sunt meritul străduințelor noastre, dar sunt și darul lui Dumnezeu.
Când noi ne străduim cu smerenie și sinceritate să aducem aceste roade, Domnul Duhul Sfânt face din ele armele noastre de apărare. Neprihănirea este și o armă de lovire, dar și de apărare (II Corinteni 6, 7). Râvna este un mijloc prin care sufletul capătă nu numai bucurie, dar și roade.
Credința neschimbată și vie este nu numai un puternic scut de apărare împotriva săgeților arzătoare ale celui rău, ci este și o mare putere biruitoare asupra diavolului.
Coiful mântuirii, adică adăpostul dreptei învățături, este nu numai apărarea minții împotriva înșelăciunii și a rătăcirilor, dar este și puterea unei pătrunzătoare înțelepciuni, este o lumină și un îndreptar folositor spre mântuirea multora.
Nimeni nu se poate dezvinovăți spunând că el nu-L poate vedea și că nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu, când lucrările Sale grăiesc așa de puternic despre Domnul, când sunt atâtea mărturii atât din afara noastră, cât și din lăuntrul nostru. Și când gândurile noastre care între ele se învinovățesc sau se dezvinovățesc, ele însele sunt o mărturie puternică din lăuntrul nostru.
Care dintre noi se poate dezvinovăți că nu L-a putut vedea și simți atât în afară, cât și în lăuntrul sau pe Dumnezeu?
Cunoscut este Dumnezeu, scrie Cuvântul Său Sfânt, și cunoscută este voia Lui fiecărui om, căci este descoperită prin mintea și prin conștiința sa fiecăruia, în măsura în care fiecare are nevoie de aceasta cunoaștere și o dorește pentru mântuirea sa. Numai dacă mintea omului voiește să asculte de Dumnezeu și dacă inima lui voiește să-L urmeze.
Cunoscută îi este fiecărui om și scurtimea vieții acesteia și cunoscută îi este și apropierea morții sale. Cunoscută îi este așteptarea Judecății veșnice și cunoscută îi poate fi și răsplata faptelor sale de pe pământ. Numai dacă sufletul lui vrea să țină seama cu folos de tot ce cunoaște sau dacă nu vrea.
Dumnezeu știe cât cunoaștem fiecare dintre noi din poruncile și voile Sale, căci de Duhul Său și de ochii Lui nu ne putem ascunde nimeni dintre noi, cum nu ne putem ascunde de propriul nostru cuget. De aceea răspunderea fiecăruia în fața Lui ne rămâne întreagă.
Putem să trăim nepăsători ca și cum nici n-ar fi moarte și judecată, răsplată sau osândă veșnică niciodată, dacă vrem. Dar vine Ziua cea Înfricoșată de care nu ne vom putea nici ascunde, nici feri, nici unul și nicăieri. Atunci va trebui să o vedem tremurând, nici unul nu va scapă de asta!
Vine îngerul fioros al morții, care ne va afla oriunde vom fi și ne va târî la Judecata lui Dumnezeu, în care n-am crezut (dacă n-am crezut) și ne va arunca în osânda Cuvântului Său pe care l-am batjocorit (dacă l-am batjocorit) și în chinurile conștiinței, în focul veșnic de care am râs (dacă am râs).
Ce vei face tu atunci? Și ce-ți va mai rămâne după aceea?
Traian Dorz, Cununile slăvite
