Bucuria și întristarea (II) – Traian Dorz

Bunătatea şi dragostea Tatălui nostru Cel Ceresc iartă într-adevăr greşelile noastre de care ne căim înaintea Lui, iar ele ne sunt şterse şi uitate din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Iisus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare şi mântuitoare (I Ioan 2, 2). Dar Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să curăţească urmele acestor vinovăţii lăsate peste fiinţa noastră, spre a fi noi din nou curaţi deplin.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Vameșul și fariseul – Pr. Iosif Trifa

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca 18, 10-14)

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Bucuria și întristarea (I) – Traian Dorz

Poate că tu te bucuri când poţi să înşeli, să nedreptăţeşti, să furi, să minţi, să-i păcăleşti pe alţii şi să râzi de ei. Când îi poţi atrage să facă răul – şi nu când îi vezi umblând să facă binele. Atunci mai bine întristează-te.

Traian Dorz, Cununile slăvite

Adunare la un an de la trecerea la Domnul a fratelui Paul Asandei

Slăvit să fie Domnul!

A trecut aproape un an de când Domnul a chemat Acasă pe unul din cei mai dragi cântăreți ai Golgotei, fratele nostru Paul Asandei.

Cât dor ne este să cântăm acele cântări alese cu melodii sublime: Cireșul inflorit, Puiul tati, pui, Iisuse, bunul meu Păstor și câte altele.

În amintirea lui și pentru a ne uni vocile celor ce am rămas cu ale celor ce au plecat, familia Asandei vă invită la o părtășie sfântă cu toți cei care l-am iubit și nu l-am uitat pe fratele Paul, sâmbătă, 15 februarie, la casa praznicală din curtea bisericii Sf. Dimitrie – Săvinești, jud. Neamț, începând cu ora 13:30.

Vă așteptăm cu drag ca împreună, prin cântări, lacrimi și îmbrățișări, să ne alinăm DORUL după cei dragi ai noștri!

Familia

Preotul Iosif Trifa, om al durerii și obișnuit cu suferința – James Foster

Anul acesta am decis să studiez viaţa Părintelui Iosif încă o dată. M-am gândit că poate învăţ ceva nou sau ceva care poate să mă ajute să înţeleg mai bine activitatea lui şi sentinţa dură pe care a primit-o. Ca să fac asta, am revăzut filmul documentar şi am citit din câteva cărţi: „Preotul Iosif Trifa, o viaţă de propovăduitor al lui Hristos”, „Ce este Oastea Domnului” şi „Istoria unei jertfe”. După aceea, am stăruit asupra unui text din Noul Testament ca să supun lucrarea Părintelui Iosif unei analize biblice.

James Foster, Oastea Domnului, anul 2016, nr. 7, pag. 10

Cananeanca și rugăciunea de mijlocire – Ionatan Ille

Cereți, și vi se va da… bateți și vi se va deschide. (Luca 11, 9).

Cereți şi nu căpătați pentru că cereți rău (Iacov 4, 3).

Nu ştiţi ce cereți (Marcu 10, 38).

Ionatan Ille, Oastea Domnului, anul 2014, nr. 2, pag. 10

Tineri care au început rău și au sfârșit rău – Traian Dorz

E adevărat că cei mai mulţi tineri care au sfârşit rău au sfârşit aşa pentru că au început rău. Din cea mai fragedă copilărie părinţii lor nu le-au dat nicio educaţie bună, iar în viaţa lor de familie n-au văzut decât fapte şi vorbe rele.

Zaheu vameșul – Pr. Iosif Trifa

„În vremea aceea, trecea Iisus prin Ierihon. Şi iată, un om, anume Zaheu; şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Iisus cine este, dar nu putea de norod, că era mic de stat. Şi, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă pe El, că pe acolo avea să treacă. Şi dacă a venit la locul acela, căutând Iisus, I-a văzut pe dânsul şi i-a zis lui: Zahee, grăbeşte de te coboară, că astăzi în casa ta Mi se cade să fiu.

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Adunare Comemorare Pr. Iosif Trifa – februarie 2020

...Urmat e-n veac cel uns cu harul
De rob și-apostol lui Hristos.

(Traian Dorz)

În 12 februarie, se vor împlini 82 de ani de la trecerea în Veșnicie a părintelui nostru Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului. Cei din vremea lui s-au dus cu toții. Au rămas cei din familia duhovnicească să-i comemoreze plecarea din această lume.

Munca și lenea (III) – Traian Dorz

Venirea Domnului nostru Iisus Hristos, şi Învierea Morţilor, şi Judecata Veşnică a tuturor oamenilor, acestea sunt cele trei mari evenimente cu care se va deschide şi va începe strălucita Împărăţie a lui Dumnezeu, – care nu va mai avea apoi sfârşit niciodată.

Traian Dorz, Cununile slăvite