O, cu câtă sete aleargă bieții oameni la izvoarele distracțiilor vinovate, la citirea cărților otrăvitoare, la ascultarea lucrurilor deșarte, la scufundarea în mocirla călduță și leneșă a spurcăciunilor minții și ale trupului lor, ticăloșindu-și sufletul! Sufletul lor cel însetat după curăție, dar îndopat cu stricăciuni, cel însetat după lumină, dar cufundat în întuneric! Și cât de aproape este de fiecare dintre ei Izvorul îmbelșugat al Apelor Vieții: Hristos!
Traian Dorz, Pășunile dulci
A scrie despre mamă aşa cum se cuvine, a vorbi despre dragostea de mamă, despre crucea şi jertfa mamei, aproape că nu pot. Sunt pe pământ, atâtea iubiri pe care le mai poţi înţelege; ele sunt oarecum pământeşti. Iubirea fiicelor, iubirea prietenelor, iubirea soţiilor chiar. Dar o iubire ca a mamei cred din toată inima mea că nu mai este alta pe lume. În ea parcă nu-i nimic pământesc. În ea parcă totul este ceresc. Puterea iubirii de mamă, statornicia ei, curajul ei, răbdarea ei, căldura ei, bunătatea, iertarea ei, nu pot fi apropiate decât de cele ale iubirii lui Dumnezeu.
Traian Dorz, Scumpele nostre surori
Voluntariatul, legământul și școala biblică din cartea lui Neemia
Spuneam despre cartea lui Neemia, că cuprinde în sine toată lucrarea Oastei Domnului. să cercetăm în continuare acest lucru.
Lucrarea lui Neemia a fost în primul rând, un voluntariat. De bună voie, din dragoste pentru zidurile surpate ale Ierusalimului, a intrat în muncă și luptă Neemia și luptătorii lui. Le-am zis atunci – scrie Neemia – vedeți starea nenorocită în care suntem. Ierusalimul este dărâmat și porțile sunt arse de foc. Veniți să zidim iarăși zidurile Ierusalimului și să nu mai fim de ocară… Și ei au zis: Să ne sculăm şi să zidim. Și s-au întărit în această hotărâre bună (Neemia 2, 7-18).
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 23, pag. 4
Adu-ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule pentru tot ce-am făcut, timp de doisprezece ani, pentru poporul acesta. (Neemia 5, 19)
E izbitoare asemănarea între cele istorisite în cartea lui Neemia și între istoria Oastei Domnului. Am cunoscut și eu de mult această asemănare. În fosta foaie Lumina Satelor (anul 1927) m-am ocupat și cu ea într-un tâlc. N-am mai stăruit însă asupra ei, să nu mi se spună că, vezi Doamne, fac „tâlcuiri personale”. Vremea însă, iată, o impune din nou. Frământarea ce-a dat peste Oaste o impune cu și mai multă putere.
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 21, pag. 5
Dragi frați și surori, vă invităm să participați la al patrulea modul al Școlii Biblice Naționale a Oastei Domnului, care se va ține în zilele de 17 și 18 martie 2017, orele 8.00-20.00, la Comănești (BC), în casa de adunare a Oastei Domnului din Dofteana.
Cursurile acestui modul vor fi susținute de:
Vorbirea părintelui Viorel Chircă de la mormântul părintelui Iosif Trifa – Sibiu, 14 februarie 2009
Chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcați pe urmele mele. (1 Cor. 4, 15-16)
Ne bucurăm fericiți pentru tainica prezență, cercetare și lucrare a Duhului Sfânt înlăuntrul nostru și în mijlocul nostru. Suntem mulți cei ce ne vedem acum aici, dar suntem încă și mai mulți, mult mai mulți: Domnul Iisus, părintele Iosif, fr. Traian și toți frații și surorile noastre de Dincolo sunt prezenți aici. Nu-i asta o speculație. E o fericită realitate. Îi simțiți? E o fericită realitate.
Preot Viorel Chircă, Preluat din revista Oastea Domnului, anul 2009, nr. 3, pag. 20
În împrejurări grele să citim psalmul 23.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. (Psalmul 23, 4)
Cel ce a scris aceste cuvinte, a avut parte din belșug de necazuri, de frământări, suferințe și dureri de tot felul! El a încercat cele mai grele suferințe și mari dureri sufletești, dar nu s-a clătinat. „Nu mă tem, zice el, chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morții“.
Ioan Marini, Ziarul "Familia Creștină", anul 1941, nr. 3, pag. 9
Învăţaţi să nu treceţi peste ce este scris. I Corinteni 3, 10
Cu vreo două-trei luni în urmă mergând la oraş, având treabă, am intrat într-o prăvălie de fierărie. Prăvălia gemea de ţărani, care voiau să cumpere unelte, mai ales coase, fiindcă era vremei coasei. Era mare zgomot, fiindcă oamenii, ca să încerce coasele le loveau de pietrele răspândite pe podele, ca să vadă care sunt bune şi să-şi aleagă.
M-am gândit că aşa e şi în cele sufleteşti. În lumea aceasta, ca într-un mare târg al vieţii, suntem îmbiaţi cu fel de fel de “mărfuri”, ni se dau fel de fel de sfaturi şi învăţături, cu graiul şi prin scris, iar deosebirea între care sunt bune şi care nu, devine o greutate destul de serioasă.
Ioan Marini, Ziarul Familia creştină, anul 1942,nr. 9, pag. 8
Ca să te poată asculta Dumnezeu când te rogi tu, ca El să poată El lua aminte la cererile tale, ca să-ţi poată răspunde cu bunătate şi cu grabă, Dumnezeu, mai ales în ziua necazului şi a primejdiei când îl chemi oricând îngrozit după ajutorul Lui, ca să te poată asculta El atunci, să ştii că acesta este un har mare de la Dumnezeu şi de harul acesta trebuie să lupţi pentru a-l merita. Este o minune şi o binefacere deosebită şi personală din partea Domnului, ascultarea rugăciunii tale. Dar aceasta cuprinde în sine şi o mare obligaţie pentru acela căruia i se face acest mare har de la Dumnezeu.
Traian Dorz, Porțile veșniciei
Este o priveliște cerească să vezi câte unul din acele suflete zdrobite de tot cum începe să învie și să se lumineze la auzirea cuvântului dătător de viață al lui Hristos, care le umple de nădejde viața. Dar ce puțini pot să împartă cu tărie și cu seninătate astăzi siguranța întăritoare a Cuvântului nădejdii, în marea mulțime a sufletelor doborâte de tot!
O, cât de neuitate sunt astfel de priveliști care numai acolo se pot vedea, unde este mai adâncă noaptea durerii, când pustietatea se bucură și cei zdrobiți se ridică la o viață nouă și plină! Nu-i sărbătoare mai strălucită ca Învierea aceasta!
Traian Dorz, Pășunile dulci