Învăţaţi să nu treceţi peste ce este scris. I Corinteni 3, 10
Cu vreo două-trei luni în urmă mergând la oraş, având treabă, am intrat într-o prăvălie de fierărie. Prăvălia gemea de ţărani, care voiau să cumpere unelte, mai ales coase, fiindcă era vremei coasei. Era mare zgomot, fiindcă oamenii, ca să încerce coasele le loveau de pietrele răspândite pe podele, ca să vadă care sunt bune şi să-şi aleagă.
M-am gândit că aşa e şi în cele sufleteşti. În lumea aceasta, ca într-un mare târg al vieţii, suntem îmbiaţi cu fel de fel de “mărfuri”, ni se dau fel de fel de sfaturi şi învăţături, cu graiul şi prin scris, iar deosebirea între care sunt bune şi care nu, devine o greutate destul de serioasă. Cei neştiutori primesc totul şi înghit tot ce li se dă. Ei nu pot face deosebirea între ceea ce este adevăr sau falsitate şi minciună, între ceea ce vine de sus ori de jos, de la Dumnezeu sau de la oameni. Urmarea este întuneric pe toată linia. Orb pe orb dacă conduce cad amândoi în groapă.
Dar credinţa nu este necunoştiinţă, imitaţie, neştiinţă, întunecime, bigotism. Nu! Credinţa se întemeiază pe cunoaştere, încredinţare, lumină şi adevăr. Credinciosul poate spune: “Ştiu în cine am crezut.” (2 Timotei 1, 12)
Deci credinţa se leagă de Dumnezeu şi se întemeiază pe Cuvântul Lui, scris în Sfânta Scriptură. “Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. . . prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.” (Evrei 11, 1-2). Aceasta este credinţa care a fost dată sfinţilor, odată pentru totdeauna. (Iuda 3)
Dar mândria şi necredinţa omenească a căutat să vâre întotdeauna alături de Cuvântul lui Dumnezeu şi părerile şi gândurile omului – s-amestece paiele cu grâul (Ieremia 23, 28), strecurând erezii nimicitoare (2 Petru 2, 1).
Cei ce nu puteau suferi Cuvântul lui Dumnezeu au prigonit pe proorocii Domnului de demult, pe credincioşii din vremile din urmă. Zice Ap. Pavel: Când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţături după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite (2 Timotei 4, 3-4). Ceea ce scrie aici, în locul citat, este exact starea de care vorbeşte Ieremia (a se citi mai ales cap. 6, cap.7 şi cap. 23, 9-23) cu proorocii mincinoşi care leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: Pace, pace şi pace nu este, cap. 6, 13-14. Iată Cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el (Ieremia 6, 10).
Proorocul care a avut un vis, să spună visul acesta şi cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu! “Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul.”
Cuvântul Domnului este arătat ca un cuvânt cu putere, viu şi lucrător, nu slab şi fără roadă al omului firesc (Matei 7, 28-29, Evrei 4, 12). “Nu este Cuvântul Meu ca un ciocan care sfarâmă stânca?”(Ieremia 23, 29). De aceea iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu, care istorisesc visurile lor şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi îndrăzneala lor; nu Eu i-am trimis… şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia, zice Domnul (citiţi de trei ori “am necaz” pe care-l spune Domnul în Ieremia 23, 30-32).
Cum arată în numeroase locuri Noul Testament, acei prooroci n-au murit. Ei trăiesc, vorbesc, aleargă, lucrează… Un adevărat păienjeniş de învăţături greşite se întind în jurul nostru. Cum vom scăpa oare de rătăcire? Duhul Sfânt ne-a păstrat acest cuvânt: „Învăţaţi să nu treceţi peste ce este scris”. Orice crezi sau ţi se îmbie să crezi, orice învăţătură sau cuvânt ţi se pune înainte, să fie încercat de piatra Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă se potriveşte cu Cuvântul scris, bine, dacă nu, la o parte. Ceea ce s-a scris lui Timotei, adevereşte că pentru omul credincios, cunoaşterea Sfintei Scripturi este cea mai sigură scăpare de primejdia rătăcirii (2 Timotei 3, 13-17). Şi astăzi, când s-au ivit şi se ivesc pe tot locul, fel de fel de prooroci, cu cele mai năstruşnice vedenii şi . . . porunci, e mai bine să ţinem seama de Cuvântul lui Dumnezeu, numai de el: Să nu treceţi peste ce este scris!
Închei cu două întâmplări. Acum câţiva ani, mă găseam în casa unor intelectuali ce se ţineau credincioşi. Într-un timp, începură să-mi vorbească despre . . . spiritism; că cercetează şedinţele de acest fel, că acolo numai lucruri bune se fac, rugăciuni, fapte bune, citire din Biblie, etc. . . Mă puseră pe gânduri. Dar despre Domnul Iisus, despre Golgota? Vorbiţi? Credeţi în sângele Lui care spală orice păcat? Ei au tăcut. . . iar în sufletul meu s-a făcut lumină asupra spiritismului pentru totdeauna… Piatra de încercare îşi dovedi puterea de adeverire.
Alta, în legătură cu aşa zişii spiriţi, mişcare răspândită în poporul de jos; se ocupă mai ale cu unele profeţii din Vechiul Testament. Cei ce vorbesc din Biblie adorm şi din somn “proorocesc” (adică spun păcatele unora şi altora din adunare – şedinţă, cum îi zic ei). Într-o zi, cineva care a fost de faţă, îmi spunea că au fost vizitaţi de unul mai mare, care le-a spus că peste trei săptămâni se vor întâmpla lucruri mari în lume (încheierea păcii sau altceva). I-am spus omului: Vrei să te convingi asupra adevărului şi “proorocului”? Urmăreşte cu Scriptura în mână “împlinirea” acelei preziceri. După mai mult de trei săptămâni mă întâlnii iarăşi cu el: “Ei, s-a întâmplat – ceva?” “Nu!” Atunci vezi ce scrie la Ieremia 5, 13, 31; Ieremia 14, 14, Ieremia 23, 25-26, 31-32; Ieremia 29, 8-9. Omul rămâne cam speriat gândindu-se poate la vorba lui Petrache Lupu, ”dacă nu în toamna asta, în altă toamnă” – dacă nu la trei la alte trei sau treizeci de săptămâni, tot se va întâmpla ceva. Dar asta este dibuială, ghicitorie goală. Şi asta nu mai vine de sus ci de jos.
Pentru orice crezi sau ţi se îmbie să crezi foloseşte, iubite cititor, “piatra” de încercare a Cuvântului “scris” ca să nu fii dus de amăgirile nelegiuirii ale celor ce sunt pe calea pierzării, fiindcă n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi (2 Tesaloniceni 2, 10-12).
Ioan Marini, Ziarul Familia creştină, anul 1942,nr. 9, pag. 8
