Este o priveliște cerească să vezi câte unul din acele suflete zdrobite de tot cum începe să învie și să se lumineze la auzirea cuvântului dătător de viață al lui Hristos, care le umple de nădejde viața. Dar ce puțini pot să împartă cu tărie și cu seninătate astăzi siguranța întăritoare a Cuvântului nădejdii, în marea mulțime a sufletelor doborâte de tot!
O, cât de neuitate sunt astfel de priveliști care numai acolo se pot vedea, unde este mai adâncă noaptea durerii, când pustietatea se bucură și cei zdrobiți se ridică la o viață nouă și plină! Nu-i sărbătoare mai strălucită ca Învierea aceasta!
Pentru unii, anii cei mai buni sunt anii copilăriei. Dar acești ani trec așa de repede, încât nici nu știi, decât din câteva amintiri de pe suflet și câteva semne de pe trup, că i-ai avut. Pentru alții, anii cei mai buni sunt anii tinereții… Dar voioșia săritoare și cântăreață a acestor ani zboară așa de curând, încât nu rămân din ea decât puține prietenii și multe păcate. Pentru cei mai mulți oameni însă, anii cei mai buni sunt cei pe care nu i-au trăit încă. Anii pe care tot mai nădăjduiesc să-i ajungă, dar adesea nu-i ajung niciodată.
O, cât de mulți dintre oameni, când ar putea să-și folosească anii cei mai buni în felul cel mai bun, n-au nici mintea și nici voința cu care să-i folosească astfel. Când vine mintea, anii cei mai buni s-au dus. O, cât de mare binefacere este să afli un învățător bun și o învățătura bună la timpul potrivit! Dar o și mai mare binecuvântare este când, având aceste daruri, le știi folosi în felul cel mai cuminte.
Cât de mare har este să-L afli pe Hristos, Învățătorul cel mai Bun și Cuvântul Lui, învățătura cea mai bună, încă de la începutul vieții! Pentru că începând calea vieții împreună cu El și umblând sub îndrumarea Lui, toți anii vieții devin anii cei mai buni. Toate faptele lor, sănătoase și toate amintirile lor, pline de frumusețe… Dragă suflete, oare tu ce-ai făcut cu anii cei mai buni ai vieții tale? Nu există un gând mai binecuvântat, nu există o hotărâre mai înțeleaptă și nu există o stare mai înaltă și mai de valoare decât un astfel de gând: gândul de-a umbla smerit; și un astfel de om: omul care într-adevăr umblă smerit.
Umblă smerit și ascultă smerit de Domnul tău și de Cuvântul Lui… De frații tăi și de Cuvântul mărturisirii lor, pentru ca nici Domnul să nu fie silit să te pedepsească, nici frații să te înstrăineze. Chiar dacă ai ajuns la pedeapsa Domnului, învață măcar din aceasta, ca să nu ajungi în pedeapsa din care nu mai poate fi scăpare. Mai înainte de a ajunge în primejdiile și în valurile prin care va trebui să trecem ca niște biruitori, nouă Hristos ne-a lăsat Cuvântul Său puternic: “Nu vă temeți”. Și făgăduința Sa cea tare: “…căci Eu sunt cu voi!”
Cât de siguri ar trebui sa fim noi de aceste adevăruri! Cât de puternică încredere ar trebui să avem neîncetat și fiecare dintre noi în sprijinul pe care ni l-a făgăduit Dumnezeu! Și cât de liniștiți am străbate noi prin toate necazurile vieții dacă nu ne-am îndoi câtuși de puțin că aceasta este chiar așa! Iată de ce oricine vrea mântuirea lui Dumnezeu trebuie neapărat să ajungă la Hristos. Pentru că Dumnezeu a pus în Fiul Său Iisus Hristos toată plinătatea Dumnezeirii Sale (Col 1, 19). Și în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor în care să poată fi mântuiți decât El (Fapte 4, 12). Numai El este Ușa (In 10, 9). Și numai El este Mijlocitorul (Evr 9, 15).
Traian Dorz, Pășunile dulci
