Linişte în furtună – Ioan Marini

În împrejurări grele să citim psalmul 23.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. (Psalmul 23, 4)

Cel ce a scris aceste cuvinte, a avut parte din belșug de necazuri, de frământări, suferințe și dureri de tot felul! El a încercat cele mai grele suferințe și mari dureri sufletești, dar nu s-a clătinat. „Nu mă tem, zice el, chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morții“.

Dar când trebuie să am această virtute? Întotdeauna! În tot timpul!

Acela care n-are liniște, pace și răbdare când e cerul senin, poate avea atunci când vine furtuna? Dacă ești liniștit și fericit când toate-ți merg bine, vei fi și atunci când pare că toate merg de-a-ndoaselea. A fi mereu liniștit este un lucru de mare preț, de care ar trebui să avem mereu grijă, așa cum grădinarul are grijă să ude florile ca întotdeauna să aibă umezeală. Dar încrederea și răbdarea sunt deosebit de însemnate în vremuri de strâmtorare și de dureri, precum și atunci când ne amenință vreun necaz deosebit. În asemenea cazuri, nu-ți pierde cumpătul, nu te tângui și nu striga deznădăjduit: „Ce să fac? Nu pot suferi necazul ăsta! O să mor de inimă rea! O să mă ucidă această suferință!“ Nu vorbi așa! Dacă ești un copil al lui Dumnezeu, nu lăsa ca asemenea gânduri să pătrundă înlăuntrul tău. Fii răbdător! Dacă azi soarele n-a fost văzut din pricina norilor și dacă chiar zile de-a rândul el nu s-a arătat, norii nu-l vor putea ascunde mereu ca să nu se vadă. Curaj! Curaj! Dacă ziua de azi e așa de întunecoasă pentru tine, nu înseamnă că și mâine va fi tot așa. Ai nădejde! Prin ajutorul și mila Domnului vei putea fi iarași vesel, fiindcă El are puterea să îndrepte toate lucrurile schimbând răul în bine și să cheme cele ce nu sunt ca cele ce sunt.

Și chiar dacă împrejurările nu s-ar schimba, totuși nu-ți pierde nădejdea. Chiar dacă azi și mâine vei primi numai vești rele, nu-ți pierde inima. Nimic nu se întâmplă fără știrea Lui. Și tot ce se petrece cu noi, fie bine, fie rău, slujește și vrea să slujească spre binele nostru. “Toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28). De aceea: “Fiule nu disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El. Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește” (Evrei 12, 5-6).

Acum nu poți să vezi, dar mai târziu vei vedea de ce a trebuit să suferi ceea ce suferi. De aceea: “…nu-ți pierde inima când ești mustrat de El”. Nu te tângui și nu-ți pierde nădejdea, fiindcă oricât ne-am frânge mâinile nu putem face un fir de păr, alb sau negru. Niciun bine nu-ți poți aduce nici ție, nici celui mai drag al tău, prin neliniște și tânguire. Vino mai bine să ne plecăm pe genunchi înaintea Mântuitorului și să-i spunem întreaga noastră durere. El este toată mângâierea și mântuirea noastră. La picioarele Sale, lacrimile devin roditoare iar noi vom primi cea mai aleasă și mai dulce mângâiere. Scump suflet singuratic și împovărat de dureri și întristare, plin de milă, Mântuitorul se apleacă asupra ta, pentru ca să te ajute, să te mângâie. Întâmpină-L cu credința și rugăciunea inimii tale, cu toate lacrimile pe care le verși în taină, când nimeni nu te știe și vei fi binecuvântat. Cele de aici și-așa trec. Pleacă-ți capul. Furtuna va trece. Nenorocirea, în mâna Domnului este binecuvântare și har. N-o pierde prin cârtire și nemulțumiri.

Doamne, sprijinește pe copiii Tăi în vremea necazului. Ajută-i să poată primi cu mulțumire totul din mâna Ta, și dă-le putere să te laude în orice vreme.

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Prin harul Său, putem suferi totul aducându-I slavă în orice vreme, “lauda Lui va fi totdeauna în gura mea” (Psalm 34, 1). “Domnul sprijină pe cei nenorociți” (Psalm 147, 6) așa că ei pot să spună întotdeauna: “Fie Numele Domnului binecuvântat”!

În caietul cu notițe al soției poetului care a făcut cântece creștinești, Paul Gerhardt, citim următoarele:

„14 Ianuarie 1657 – Copila noastră Maria Elisabeta e pe moarte. Doamne, Tu îmi iei plăcerea ochilor mei și bucuria inimii mele. Dar nu vreau să plâng. Domnul a dat, Domnul a luat. Fie Numele Domnului binecuvântat!

25 Martie 1659  – A doua fiică a noastră, Ecaterina, pleacă spre locul de odihnă. Ah, să fiu oare ca una care este prădată de copiii ei? Știu, Doamne, că ai putere să faci ce vrei cu ai Tăi, dar îngăduie-mi să plâng.

30 Octombrie 1660 – Ziua morții celui de-al treilea copil al nostru. Doamne, Tu știi ce poveri poate să ducă o mamă. De aceea, vreau să-mi pun mâna la gură și să tac.“

Dumnezeu a lăsat părinților al patrulea copil în viață, ca să nu le fie povara prea grea. Al cincilea copil a murit. De data aceasta, mama scria: „Doamne, dacă vei trimite iarăși îngerul morții, atunci trimite-l la mine! Sunt foarte obosită și slăbită. Doamne, aștept mântuirea Ta“.

După doi ani și jumătate, i-a fost îngăduit să intre în odihna Domnului

Ioan Marini, Ziarul "Familia Creștină", anul 1941, nr. 3, pag. 9